Superficialitate și politică

Superficialitate și politică

Iată că se termină și 2020, un an cel puțin interesant din punct de vedere, politic, economic si sanitar.
Nici nu știm dacă s-a inventa un cuvânt care să definească acest an. ”Breaking News” cu morți și persoane internate, știri despre deficitul uriaș, carantina, șomaj, spitalizare, interdicții, etc.
Suntem comozi în bula noastră de confort care devine de fapt ca o colivie. Așa află unii la alegeri, că au apărut partide care au intrat în Parlament sau află doar informații care circulă în cercul nostru de prieteni, trecând pe lângă noi informații esențiale. Informațiile astfel filtrate de bula noastră ne aduc la stadiul primar de superficialitate. Profita de această rapiditate cu care noi digerăm informația fix politicienii care au aflat ca nu mai suntem așa atenți pe termen lung la șirul de promisiuni fără acoperire pe care le debitează ei…
Așa se face că am ajuns la rândul nostru să votăm oameni superficiali, de calitate uneori dubioasă, politicieni pe care ajungem apoi să îi disprețuim, chiar dacă de multe ori chiar noi i-am ridicat pe acel piedestal… Iar aceasta lehamite va genera absenteismul de la ultimele alegeri, absenteism care tot pe noi ne surprinde.
Ce se poate face?

  1. Partidele să se deschidă spre oameni, să discute cu ei, să le înțeleagă nevoile reale, să încerce să îi reprezinte cât mai bine, ținând însă seama de binele general. Comunicarea să aibă loc nu doar în campaniile electorale, să fie continuă și în ambele sensuri.
  2. Oamenii să înțeleagă drepturile și îndatoririle de cetățean, dar mai ales noțiunea de civism și să facă efortul de se informa despre legi, politicienii locali si despre noțiunile de Parlament, Guvern si tot ce presupune interacțiunea cu autoritățile publice locale sau naționale…

Hai să ne mobilizăm cu toții și să ne facem viața mai bună și mai frumoasă, aici la noi acasă!
Având in vedere că suntem în secolul vitezei și eu am scurtat textul… să nu vă răpesc prea mult timp! 😊

PS: Nu ne mai subestimați… oricât de ‘superficiali’ ar fi unii, oricând au varianta să își schimbe opțiunea politică sau să nu vină la vot!

#superficialitate #politica #CatalinANGHEL

Retrospectivă România 2018 / Perspective 2019

Anul 2018 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele.

Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între bine și rău, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții si luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Bollywood cu mari contraste între creșteri economice record și decizii politice demne de țări de lumea 3-a, ne uităm uimiți la decizii economice riscante, dar admirăm patriotismul deșănțat de fațadă, ce mai, ne credem buricul civilizației, dar lăsăm oamenii de slabă calitate morala și profesională să ia decizii cel puțin bizare în numele și pentru noi.

Vorbim despre ”România educată”, dar lăsăm educația pe seama analfabeților, vorbim de creștere economică, dar facem studii de fezabilitate, în loc să facem autostrăzi, vorbim de 100 de ani de România ca stat modern, vorbim de re-unirea cu Moldova, dar nu am făcut mai nimic pentru românii de peste Prut, vorbim despre justiție si dreptate la televizor, dar avem parte de multe procese lungi si multa nedreptate – practic avem un contrast mare între aparență și esență.

Am schimbat miniștri precum șosetele, vorbim la televizor de masuri care prăbușesc bursa, impozităm tot ce mișcă, dar nu reușim să creștem gradul de colectare a TVA, discuția populistă despre multinaționale a scăzut investițiile străine în economie, ne confruntăm în continuare cu deficit de forță de muncă în economie.

Cumva, ne luptăm cu UE, dar primim fonduri europene de miliarde, încă nu suntem suficienți de inteligenți să folosim toate resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Aceasta dualitate se manifeste și în războiul dintre palate – Președinția se luptă cu Guvernul, războiul declarațiilor face deliciul presei locale, dar și internaționale, culmea, intrăm în 2019 ca țară care preia președinția Consiliului UE…

Dualismul se menține și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități…

Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers.

Dominația prostiei vulnerabilizează cumva țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. Paradoxul societății conduse de oameni populiști, care se cațără pe scara socială pe seamă lipsei de civism și atitudine, se bazează pe blazarea societății și a atitudinii mioritice în fața problemelor curente ale țării.

Culmea, omul cu bun simț este forțat să asiste neputincios la deciziile economice și politice, pentru a putea supraviețui în această lume plină de contraste. A încercat in 2018 să protesteze, dar a văzut că, cizma guvernamentală și parlamentară calcă fără milă peste grumazul celor ce nu se apleacă. Aceasta să fie și explicația scăderii numărului de protestatari la tot mai desele abuzuri ale guvernului. Frica de eșec a făcut ca și bruma de civism să se subțieze. Parcă așteptăm ca o mână invizibilă să acționeze pentru noi. O atitudine greșită, spun eu. Trebuie să avem curajul opiniei personale bazată pe argumente. Trebuie să putem spune ce gândim, altfel degeaba au murit oamenii la revoluție…

În 2019 trebuie să sancționăm discursul populist, anti-european, naționalist și xenofob – nu ajută cu nimic. Putem să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri în 2019, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste.

Parcă trebuie făcut un efort și în zona politizării masive din ultimii ani, trebuie să respectăm demonstrațiile publice fără a interveni cu bastoane și gaze lacrimogene, trebuie să învățăm din greșelile înaintașilor, să fim atenți la ce se întâmplă în toată Europa, trebuie să sancționăm discursul autoritar al guvernaților, să arătăm cu curaj greșelile guvernării, practic să devenim cetățeni mai responsabili.

Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…

Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.

Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă

Iată câteva gânduri și idei pentru 2019 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!

Nu uitați să urmăriți si http://www.facebook.com/catalin.mihai.anghel/

Catalin ANGHEL

Retrospectivă România 2018 – Perspective 2019

Stinge focul! Votează!

Stinge focul Votează

De ce tu vezi realitatea, dar cu toate astea vezi cum societatea se duce în altă direcție? (Vezi parcursul recent ales și de Bulgaria și Moldova…)

Lipsa educației solide și a bunului simț, dar și sărăcia generalizată îi face pe oameni să fie agresivi cu semenii din jur, fizic sau verbal.
Poate aceasta e una din explicațiile violenței verbale din ultima perioadă. Ea e direct proporțională cu frustrările acumulate de persoane chinuite, private poate de bunătate și creativitate acasă sau în școală, bulversate de haosul din educație și din societatea românească.
Bine, bine, ce e de făcut ? Educație. Dar și educație civică și politică. Creșterea productivității muncii. Oameni potriviți la locul potrivit. Creativitate. Inovație. Tehnologie.

Lipsa politicienilor de caracter, documentați și conectati la tendințele internaționale, lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung, lipsa de responsabilitate, incompetența șefilor numiți politic care au devastat economia, alungarea investitorilor prin cereri absurde de șpagă pentru a le permite să investească, lipsa dotărilor si a finanțărilor în economie, dar mai ales în educație – au condus la cresterea procentului de analfabeti, la apariția unor ‘fabrici de diplome’ iar șpaga a devenit instrument generalizat de a rezolva orice problemă. Mai ales acolo unde există un decalaj între importanța funcției/serviciului și salarizarea oferită.

Ce e făcut ? Implicare. Educație. Atitudine. Am mai scris despre subiect aici

Pe termen scurt trebuie să fim vigilenți, să ne informăm despre ce variante ne oferă azi societatea, să căutam să fim reprezentați de oameni competenți și de bună credință, iar dacă nu găsim așa ceva să recomandăm noi din cei cunoscuți sau chiar să facem noi pasul acesta.
Iar prima îndatorire este să mergem la vot. Altfel, e ca și cum vedem un incendiu, vedem cum se mărește iar noi trecem nepăsători pe lângă el. Stinge focul celor ce pârjolesc azi economia! Votează !
Eu am ales sa mă implic!

Catalin Anghel

 

Catalin ANGHEL – Scrisoare de intenție

Catalin Anghel

Scrisoare de intentie

Vă prezint candidatura mea în competiția pentru funcţia de Deputat al Județului Constanța.

Pe parcursul întregii mele activități profesionale am avut ocazia să îmi valorific cu succes calităţile manageriale de decizie şi acțiune. Sunt o persoană cu o gândire strategică şi cu fluenţă verbală, posed spirit practic şi de echipă, de-a lungul timpului am devenit un bun negociator, sunt onest si adaptabil, am inţiativă şi sunt creativ.
Empatia, participarea socială activă, comunicarea, lucrul in echipă sunt câteva din competenţele şi abilităţile sociale cu care mă pot mândri.
Îmi propun ca şi principii care să mă călăuzeasca în Parlamentul României: principiul democraţiei reprezentative, o bună comunicare, întelegerea comunităţii şi implicare în rezolvarea problemelor acesteia, aplicarea şi îmbunătăţirea legii, respectarea drepturilor omului.
Consider că este important să te implici in viaţa socială şi să ai caracter în politică. Și acest lucru l-am și exersat în ultimii ani.
Cred că există printre noi oameni de caracter care se pot implica împreună, sub un crez comun şi care pot face diferenţa pe termen scurt, mediu si lung. Cred că este un drum greu, dar care după caţiva ani îşi poate arăta roadele.

Am venit alături de echipa PNL cu gând curat și am șansa să particip în alegeri şi să demonstrez că se poate face politică şi cu alţi oameni decât cu cei cunoscuţi în prezent, sub puterea dreptei, bazată pe competenţă şi proprietate privată, pe recunoaşterea muncii și răsplatirea efortului personal şi pe implicare.
Îmi doresc un stat puternic, dar corect – bazat pe meritocratie.

Doresc să pun un accent deosebit pe rolul muncii de echipa şi pe scopul declarat de a obţine timp de 4 ani rezultate măsurabile. Capacitatea de a găsi soluţii şi de a mă adapta diverselor situaţii politice şi economice sunt şi ele atuuri ale experienţei și pregătirii mele.
Doresc să mulţumesc celor ce au viziuni asemănătoare şi sper ca împreună să dovedim că se poate! Sunt deschis la propuneri … Ce ziceți, mă susțineți ?
Puterea mea vine doar cu reprezentativitatea dumneavoastră.

Cred că a venit timpul să dispară păpușarii din politică și că este momentul pentru un suflu proaspăt de reprezentare a cetățenilor din Constanța și din România.
Cred într-un stat puternic şi suplu bazat pe decizii transparente şi coerente, condus de o clasă politică echilibrată şi care colaborează pe proiecte naţionale și regionale care să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor. Cred că putem schimba părerea despre politica românească de până acum – bazată în general pe interese personale și discursuri politicianiste, neacoperite de fapte. Cred că putem ieşi din amorţirea discursului de lemn populist şi cred că de noi depinde să ne fie bine la noi în țară.

Numai prin educație civică și politică ne putem depăși condiția actuală, iar prin implicare a electoratului ‘tăcut’, dar care nu s-a simțit reprezentat se poate depăși cercul vicios în care se pare că mergem…această buclă temporală ce ne trimite spre gaura neagră a lipsei de progres și de bunăstare.
Suntem sătui să alegem răul cel mic, vrem luptă pe proiecte, vrem dialog social real, vrem concurență reală și trasparență în achiziții, vrem simplitatea legilor și interacțiunea cu statul să fie minimală și fără umilințe.

Reforma dezvoltării României poate începe simplu: ne uităm în oglindă, vedem ce avem acum bun si rău și luăm decizii corecte atât pentru viitorul apropiat (oameni, locuri de muncă, oranizare, muncă, puncte tari și puncte slabe), cât pentru viitor ( oportunități, infrastructuri, potențial).

Depinde de noi să schimbăm percepția despre politică, de la ”populism“, ”ceartă“ și politicienii care “iau”, către politicieni care ”oferă” cunoștiintele lor economice și experiența lor de viață în favoarea semenilor, îmbunătățindu-le și ușurându-le viața.
Numai cei ce se adaptează la realitațile economice, inovând în același timp pot spera pentru viitor.

Vom găsi liderii care să nu piardă din vedere aceste aspecte? Este o vorba românească : “cum îți așterni, așa dormi !”
Mă bazez pe cetăţenii oneşti care îşi doresc o schimbarea pozitivă în societate.
Având în vedere că sunt un om care crede în proiecte sper sa găsesc mulţi aliaţi pentru proiectele de care România are atâta nevoie.
Duşmanii mei sunt superficialitatea si mediocritatea.
Sunt conştient că există o cerinţă de prospeţime, prospeţime dublată de caracter şi implicare în comunitate.
Îmi doresc legi simple şi simplu de aplicat.
Cred în rezultate bazate pe merit.

“Succesul este să ajungi unde vrei. Fericirea este să îţi placă unde ai ajuns.” (H.Jackson Brown)

Catalin Mihai Anghel
CatalinAnghel.com

Cum e cu principiile ?

Cum să lingă unii acum unde scuipau acum o săptămână? (PMP)
Cum să faci mișto de voturile oamenilor? Dacă voiau alianță de ce nu au făcut-o înainte ? Alianța NU presupune ceva împotriva naturii !
E viol ce fac ei cu voturile oamenilor. Aia nu mai e reprezentativitate!

Ce e de făcut ? Vot de blam conducerilor partidelor incriminate! Membri de partid simpli să introducă moțiuni în cadrul partidelor prin care cer păstrarea programelor asumate în campanie și păstrarea principiilor partidului.
Iar oamenii integri să demisioneze din organizațiile care nu respectă principiile democratice!
Și încă ceva: nu mai votați partidele care nu își respectă promisiunile ! E atât de simplu!

Noua majoritate de la Constanța (dar și din alte localități) este USL 2.0 !
Și vă zic de pe acum ca o vor regreta atât PSD cât și PMP sau ALDE. Măcar să fi așteptat parlamentarele.
Cum vor cere ei voturile pentru Parlament cât timp ei vor coabita la locale? Sau în Parlament se vor duela, dar la primărie vor coabita. Pentru binele oamenilor bineînțeles … :))
Sau PSD va absorbi PMP și ALDE? 😉
Istoria ne va arată dacă aceste previziuni se vor aderi sau dacă partidele sânt doar alte măști, același fețe…

Cum era treaba aia cu principiile ?

 

Cum era treaba aia cu principiile ? Catalin Anghel

De noi depinde…

image

O țară condusă cu populism, drumul scurt către faliment…

Cum ar suna o întrebare pusă la referendum: ‘Vreți să eliminăm TVA-ul ?’ sau ‘ E obligatorie plata la întreținere?’ Hai să fim serioși …
E greu să faci referendum pe teme fiscale pe o populație asuprită fiscal sau care după zeci de ani de lipsa de fiscalitate urmează să fie fiscalizată. (Cum e cazul Greciei)
E greu oricum să accepți ideea că după ce ai trăit atâția ani cu venituri mari să accepți scăderea lor pe vaza de voluntariat.

Scrie faliment pe orice firmă care produce mai puțin decât consumă. Așa e și la nivel de țară.
Sunt doua variante: ori produci mai mult, ori reduci cheltuilele. Ori crești productivitatea muncii, ori ajustezi salariile.
Se mai pot face reglaje la nivel macroeconomic, se mai pot face redistribuiri în ierarhizarea salariilor, se mai pot alege serviciile pe care le oferă statul cetățenilor lui, se mai poate alege felul in care se redistribuie veniturile obținute de stat, dar toate astea nu se pot face decât dacă se respectă regula – cheltuielile să nu depășească veniturile. Iar gradul de îndatorare al statului să nu depășească în fiecare an ritmul de creștere economică din anul respectiv.

Democrația și statul de drept sunt legate și de gradul de educație civică, economică și politică al majorității populației.
Conducerea prin reprezentanți și votul au ca efect impunerea măsurilor în felul cum gândește majoritatea populației.
Evident ca pe termen scurt pot fi excepții de la regula: ‘întinde-te cât ți-e plapuma‘, dar numai ca excepție și numai pentru a proteja populația de acele mici șocuri economice ce pot destabiliza economia.

Problema e că unii politicieni folosesc aceste excepții ca să păstreze puterea. Și conduc acea țară spre prăpastie cu viteză, ei prostind poporul cu vorbe meșteșugite – vorbe ce merg pe o populație dornică de bunăstare rapidă, fără a face și corelarea acelei bunăstări cu munca inteligentă, cu productivitatea muncii sau cu exploatarea unor resurse specifice.

Tocmai de aceea avem nevoie să fim informați, să facem posibilă creșterea nivului de trai prin implicarea celor ce pot dărui cunoștințe, să respectăm trecutul și viitorul semenilor.

Cine ia deciziile police și economice într-o țară? Politicienii. Cine îi alege pe politicieni ? Noi.

De noi depinde să ne fie mai bine aici în țara noastră! De noi depinde să ne facem viața mai bună! De noi depinde pe cine alegem să ne conducă!

Catalin Anghel

Educație și politică

IMG_4327-0.JPG

Educație și Politică

Politică sau politicianism? Educație sau spoială?
Politică fac oamenii de stat ce se gândesc la generațiile actuale respectând generațiile viitoare.
Politicianism fac cei ce promit mai mult decât pot oferi, câștigând astfel alegerile. Vezi recentele alegeri din toată Europa, culminând cu Grecia.
Și în România USL a câștigat ultimele alegeri tot cu promisiuni ultrapopuliste. La noi însă, justiția și contrabalansarea celorlalte puteri în stat a minimizat adâncirea în criză a României. Sau cel puțin avem o amânare a efectelor ei.
Nu mai merge fără muncă pe nicăieri, ba mai mult putem spune că nu mai merge fără muncă făcută cu cap.
Avem nevoie de educație civică si politică pentru a înțelege fenomenele economice și politice din Europa și din întreaga lume.
Suferința mare a societății românești contemporane este rezistența și persistența incompetenței, lipsa de implicare reală în rezolvarea trebilor țării, respectarea valorii și a competenței în administrație.
“Trăind din politică și prin politică…politicianistul e capabil de a falsifica Totul“ (Mihai Eminescu)
Societatea românească are nevoie să fie reprezentată de buni profesioniști, oameni cu expertiză în domeniul lor de activitate, dar în același timp și de oameni cu viziune economică, culturală și politică, iar peste toate cu conștiință de neam și cu dragoste de oameni și de țară !

Cât despre educația sănătoasă, ea a fost a fost abandonată de mult timp în favoarea spoielii și a pseudo-educației. Copiii sunt împinși val-vârtej spre concursuri sterile, iar adolescenții sunt îndrumați spre domenii ce nu căutare, bulversând ulterior întreaga societate.
În lipsa unei educații solide, sub avalanșa aceasta de informații tot mai mulți oameni vor sa pară că știu, să pară ca fac, reușind cu aceasta spoială să păcălească sistemul, bulversând-ul chiar. Totul tinde să devină doar ”ambalaj”, doar ”poleială”, impresia fiind mai puternică decât realitatea, valoarea reală fiind învinsă de spoială.
Mulți părinți prinși în vâltoarea supraviețuirii economice abandonează educația copiilor lor, sau pur și simplu nu știu cum să procedeze. Societatea a evoluat rapid în ultimii 50 de ani și nu mai merge cu ”pune mâna pe carte”, copii au nevoie de îndrumare inteligentă și de sfaturi competente.
Cât despre educatori și profesori ce să mai zicem. Mulți fără vocație, mulți fără sprijin pedagogic si lipsiți de programe școlare adecvate peste care se suprapune categoric lipsa finanțării proiectelor educaționale.
În toată societatea românească este vizibilă lipsa concurenței reale plecând de la piața forței de muncă, piața serviciilor și ajungând la piața economică și culturală – motorul dezvoltării unei țări. Toata viața noastră este bulversată de răsturnarea scării de valori din societate. Nu am înțeles încă rolul investițiilor în cercetare pentru numai așa poți avea reușite remarcabile ulterior în industrie.

Informația foarte multă din ultima perioadă ne derutează iar în lipsa unei educații solide bazate pe valori generează haos educațional și instituțional. Poate chiar haos național. Pentru că este o diferență între educație și informație. Educația folosește în mod inteligent informație structurată, are o scară de valori la care se referă. Când navighezi pe internet nu te educi, te informezi. E atâta informație disponibilă azi că e foarte ușor să fii confuz.
Pasul de la informație la educație este făcut cu aportul individual, al părinților, al școlii, al societății. De toți suntem dependenți într-o mai mică sau mare măsură până ce ne formăm ca adulți. Și toată viața după.
Ne lipsește educația pentru a face lucrurile la timp și de calitate. Ar trebui cultivat acest cult.
Iată cum se leagă astfel cele doua noțiuni de educație și de politică. Dacă toate acestea fi-vor învățate, pe viitor nu vom muri de foame.
Alege să te implici! Alege educația ! Oamenii de valoare sunt conștienți atât de rolul educației cât și de implicarea civică și politică. Alege să fii un om de valoare!

Cătălin ANGHEL

Politicienii – Cerșetorii moderni ?

20140427-135201.jpg

A început campania electorală pentru europarlamentare.
Nimic interesant din punct de vedere al dezbaterii pe subiecte ce țin de Uniunea Europeană.
Clasa politica actuală este alcătuită din ‘cerșetori de profesie’.
Nu prea stiu să facă nimic. Nu sunt Fruntași în vreo activitate.
Nu vor să facă treabă. Flutură mereu câte-o poveste care prostește pe mulți dintre noi. Ne cerșesc votul acum promițând marea cu sarea. După care uită sau găsesc scuze perfect plauzibile.
Paradoxul este că acest concurs de promisiuni neacoperite de dinainte de alegeri ne influențează pe toți.
Suntem conduși de cei ce câștigă concursul de cei mai buni cerșetori.
Toate funcțiile publice alese ar trebui monitorizate cu rapoarte de activitate: ce a fost promis / ce a fost realizat. Printr-un contract de reprezentare publică.
Întrebarea rămâne: ce facem cu acești cerșetori ? Le dăm ceea ce cer ( votul = mandatul ) sau îi trimitem la muncă ? ( prin contract )

Cătălin Anghel

Citeste și dă mai departe !

Unde sunt Repetenții clasei ?

Preambul:
‘Mai țaduci aminte când chioleam de la română și toți fraierii ăia stătea sănvețe?’

Poate ați aflat unde sunt cei mai buni din clasa voastră. Lideri prin centre universitare, emigrați de soi prin toată lumea sau meșteri prin diverse domenii de activitate. Nu ne punem problema ce se întâmplă cu mediocrii și repetenții clasei. Aceștia au găsit răspuns la întrebarea ce faci dacă ești mediocru? Te bagi într-o combinație semilegala sau mai nou, una politică. Și astfel, plaga mediocrității devine aspirațională. Apari la TV, ești recunoscut la mall, primești Like pe Facebook la toate inepțiile.
Cum se face azi un lider de partid politic? Iei un lider de opinie, te înconjori de un cor de aplaudaci și followeri și îți negociezi o viitoare funcție publică bănoasă.
Acești pierde-vară au musai nasul pe sus, se bazează doar pe greșelile adversarilor, neavând o viziune proprie asupra lucrurilor, își creează structuri imaginare ale valorilor și acționează numai susținuți de haite.
Haite ce trebuie recompensate cu funcții, cu bani publici, găști ce sunt puse să alimenteze ulterior cu bani negri campaniile de prostire ale credulilor.

România este condusă de mediocri și de repetenții clasei.
Asta e explicația felului cum este condusă de 20 de ani. Poate ar fi bine să studiem carnetul de note din ciclul primar și gimnazial. Niște ‘gură mare’ și niște ‘terchea berchea’ fără să fie lideri în nicio profesie. Ei nu știu decât să mimeze munca și implicarea, să copieze rezultatele altora și să vorbească frumos la televizor și în ziare.

Rușine clasă politică! Rușine !
Au ajuns să fie modele de succes niște looseri. Niște derbedei care au trecut clasa din mila profesorilor.
Pentru că voi nu reușiți să aveți un filtru de calitate și competență în interiorul partidelor suntem noi nevoiți să fim conduși de niște cercopiteci.

Să vedem carnetul de note la control pentru toți primarii, parlamentarii și șefii numiți politic!
Mediocritatea este o molimă. Se răspândește de sus in jos, dar și invers ! Nu mai vreau să fiu condus de mediocri sau de repetenți !

România Trezește-te și Ferește-te să fii condusă de Repetenții Clasei!

20140213-193057.jpg

Ce se mai fură în România ?

Cel mai ușor și sigur mod să furi în România este pe acte.
Fie că vorbim de furtul pe factură, fie că vorbim de legi date cu dedicație pentru grupuri de interese (vezi legea minelor, a lobby-ului, legea amnistiei și grațierii, care face scăpați toți corupții, fie ultimele modificări ale Codului Penal sau aproape orice alta lege din ultima perioadă).
Așa se fură o țară, legal, de către o majoritate legitim constituită, dar abil manipulată de câțiva politicieni fără scrupule.
Se fură la oraș ( 60 % din angajații de la stat au această intenție – vezi blogul lui George Butunoiu), se fură la țară găina din curte, se fură startul la licitatiile la stat, se fură cu totul fondurile europene sau guvernamentale.
Uneori stai și te intrebi ce mai cauti tu printre atâția hoți … Acum parcă există o explicație pentru faptul o mare parte dintre cei ce nu vor să fure au plecat să muncească pe afară. Căci e greu să trăiești în țara ta cu ce râmane după ce au furat alții.
Urmează să ne fure apa. La pachet cu gazele de șist. Vedem cu toții ce manevre de culise se poartă în ultima perioadă pentru aceste ultime resurse. Aurul e ca și dat. Aerul va fi o țintă de final…
Ce este mai grav este că de fapt ne fură viitorul nostru și al copiilor noștri. Aici este momentul în care noi nu mai acceptăm să fim furați. Pentru că ne furăm singuri căciula dacă așteptăm ca lucrurile să se schimbe de la sine.
România trezeste-te !