Politica globală a taxelor: între logica CEO-ului și grija față de oameni
Într-o lume globalizată, în care lanțurile de aprovizionare, fluxurile de capital și tehnologia conectează instant continente întregi, deciziile fiscale nu mai sunt simple ajustări bugetare interne. Ele devin mișcări strategice cu impact geopolitic major.
La începutul lunii aprilie 2025, administrația de la Washington a anunțat instituirea unui nou regim de tarif vamale: o taxă universală de 10% pentru toate bunurile importate și tarife suplimentare „reciproce” până la 34% pentru China și 20% pentru Uniunea Europeană. Sub conceptul de „Liberation Day”, aceste măsuri sunt prezentate ca un act de eliberare economică și de reafirmare a suveranității comerciale.
Această abordare, in esență managerială, reflectă gândirea unui lider care tratează economia globală ca pe o corporație imensă, unde indicatorii-cheie sunt profitul, eficiența și avantajul competitiv. Este o viziune pragmatică, dar care ridică semne de întrebare profundă: ce se întâmplă cu parteneriatul internațional? Cu principiile comerțului liber? Cu solidaritatea economică dintre state?
Europa caută să răspundă, dar adesea fragmentat, căutând formule de echilibru între suveranitatea fiscală a statelor și nevoia unei politici comerciale comune. În acest context tensionat, România trebuie să fie mai mult decât un observator . Poziția noastră strategică, dar și vulnerabilitățile economice nu obligă să gândim fiscalitatea nu ca pe un simplu instrument de colectare, ci ca pe o pârghie de dezvoltare inteligentă și echitabilă.
Eu cred în rolul concurenței reale – motorul sănătos al pieței libere. Cred că taxele ar trebui să sprijine inovația, antreprenoriatul, protecția mediului și corectarea inechităților sociale, nu să devină arme într-un conflict economic global.
Dar dincolo de analiză și grafice, cred că politica trebuie să fie pentru oameni, nu doar pentru cifre. Conducerea de tip CEO poate fi eficientă în afaceri, dar o națiune nu este o companie. Politica are o dimensiune morală, empatică, comunitară. Ține de educație, sănătate, demnitate, echitate. Ține de copiii noștri, care nu moștenesc doar bilanțuri economice, ci toată lumea pe care o construim astăzi.
Politica trebuie să fie pentru oameni, nu doar pentru cifre. Conducerea de tip CEO poate fi eficientă în afaceri, dar o națiune nu este o companie. Politica are o dimensiune morală, empatică, comunitară.
În fața acestei reconfigurări mondiale, România are de ales: să copieze modelele altora sau să-și definească propriul drum. Să devină un actor activ, care folosește inteligent poziția în Europa și în relația transatlantică. Și mai ales, să nu piardă din vedere că fiscalitatea nu este despre control, ci despre responsabilitatea față de cetățeni și față de viitor.
Era odată, într-o lume împărțită între ideologii și imperii, un om care a avut curajul să vorbească. Se numea Yuri Bezmenov – fost agent KGB care a scăpat din mașinăria sovietică și a dezvăluit cu luciditate cum se transformă o întreagă populație în ceva ce el numea „zombies ideologici”. Nu era vorba despre filme cu apocalipsă, ci despre ceva mai subtil, mai periculos: oameni care nu mai gândesc, nu mai simt și nu mai reacționează la adevăr.
Și dacă vi se pare că totul pare desprins dintr-un film de propagandă din timpul Războiului Rece, priviți mai aproape – priviți România ultimilor ani.
Bezmenov vorbea despre patru etape prin care o țară liberă poate fi cucerită fără un singur glonț: demoralizare, destabilizare, criză și „normalizare” sub o nouă conducere.
Noi, românii, le-am simțit pe pielea noastră.
Demoralizarea ? Ne-a fost servită subtil și zilnic: printr-un sistem educațional abandonat, prin trusturi de presă finanțate netransparent, prin batjocorirea valorilor noastre naționale, a credinței, a istoriei și a mândriei de a fi român. Ni sa spus că suntem un popor corupt, leneș, incapabil – și prea mulți au început să creadă asta.
Destabilizarea ? A venit cu polarizarea politică extremă, cu proteste manipulate, cu atacuri sistem asupra justiției și cu lideri de carton care vorbeau de „suveranitate” în timp ce a luat notă de la Est.
Criza ? Nu doar economică. A fost o criză a încrederii, a speranței, o criză identitară. Oamenii nu mai știau în cine să creadă, ce e bine și ce e rău. „Toți sunt la fel” devise mantra națională.
Și apoi, urma normalizarea . Când masele cer singure „salvarea”, se acceptă orice: cenzură mascată, restrângerea drepturilor, conducătorii autoritari, alegeri cu rezultat prestabilit.
România era la un pas. La un singur pas.
Dar nu sa întâmplat.
Alegerile prezidențiale au fost momentul de cotitură. Un vârf de lance al unei operațiuni de influență probabil rusă, mascat sub retorica anti-globalistă și cu susținere deghizată în „valori tradiționale”, a fost demascat. Campania – una dintre cele mai agresive din istoria postdecembristă – a fost alimentată de o mașinărie de fake news, conturi false, clipuri manipulative, finanțări oculte.
Dar românii au văzut. Au simțit. S-au trezit.
Și au spus „nu”.
Prin vigilența societăților civile, prin curajul unor instituții care nu au cedat, prin refuzul nostru colectiv de a ne transforma în niște „zombies” ai propagandei, ciclul descris de Bezmenov a fost oprit.
Nu l-am dus până la capăt. Ne-am trezit exact înainte de prăpastie.
This poveste nu este doar o lecție de istorie sau un episod bifat. Este o pildă pentru viitor.
Pentru că metodele descrise de Bezmenov nu au murit. S-au adaptat. S-au digitalizat. Se răspândesc prin rețele sociale, prin influențarea aparent „apolitici”, prin mesaje care se îngrijesc de nevinovate, dar care erodează încrederea în democrație, în valorile occidentale, în adevăr.
România nu mai are voie să adoarmă.
În fața alegerilor ce vin, în fața provocărilor geopolitice tot mai mari, trebuie să rămână treji. Să nu ne lăsăm manipulați de sloganuri și de „salvatori” de ocazie.
Adevărata puterea unei națiuni libere nu stă în arme sau în discursuri, ci în capacitatea oamenilor să gândească singuri.
Să nu uităm ce spunea Bezmenov:
„Odată ce o generație este demoralizată, faptele nu mai contează. Poți să-i arăți oamenii adevărul cu documente, cu fotografii, cu martori – nu mai contează. Sunt atât de programați, refuză să accepte realitatea.”
PS: pentru cine nu știe povestea Yuri Bezmenov – fost agent KGB care a scăpat din mașinăria sovietică și a dezvăluită cu luciditate cum se transformă o întreagă populație în ceva ce el numea „zombies ideologici”, iată pe scurt, aici:
Yuri Bezmenov (alias Tomas David Schuman) a fost un fost agent KGB care a dezertat în Occident în anii ’70. După ce a fugit în Canada și ulterior a activat ca jurnalist și analist, el a devenit cunoscut mai ales pentru interviurile și conferințele în care a explicat metodele de subversiune ideologică utilizată de Uniunea Sovietică împotriva Occidentului. Una dintre cele mai celebre descrieri ale sale este despre procesul de „demoralizare”, adică transformarea unor categorii largi de oameni în ceea ce ele numea, metaforic, „zombies” – adică persoane incapabile să gândească critic, să distingă adevărul de minciună sau să reacționeze rațional la fapte evidente.
Procesul în patru pași descris de Bezmenov:
1. Demoralizarea (durează 15-20 de ani):
• Scopul este îndoctrinarea unei întregi generații prin sistemul de educație, media și influențe culturale.
• Se promovează idei precum relativismul moral, disprețul față de valorile tradiționale (familie, religie, patriotism).
• Oamenii devin confuzi și apatici, incapabili să înțeleagă pericolele care se apropie chiar dacă sunt prezentate cu dovezi clare.
• Bezmenov sublinia că odată demoralizat, un individ nu mai poate fi salvat prin fapte sau dovezi; are nevoie de o „reeducare dureroasă” în realitate.
2. Destabilizarea (2-5 ani):
• Ținta este economia, relațiile externe, structurale de apărare și securitate.
• Scopul este să se creeze haos și incertitudine, să se distrugă încrederea în instituții și lideri.
• Se promovează activismul radical, greve, conflict între clase sociale sau etnii.
3. Criza (câteva săptămâni):
• Apare un moment de colaps general – economic, politic sau militar.
• Se creează o stare de panică și nesiguranță totală.
• Este momentul în care populația cere o soluție salvatoare, iar acolo se poate impune o nouă ideologie sau conducerea autoritară.
4. Normalizarea:
• Odată instaurat noul regim (ideologic sau politic), totul este prezentat ca „normal”.
• Populația este convinsă că trăiește o nouă ordine, chiar dacă această dictatură sau un regim opresiv.
Cum sunt transformați oamenii în „zombies”:
• Izolarea informativă: oamenii nu mai au acces la surse obiective; tot ce consumă este filtrat printr-o lentilă ideologică.
• Repetarea minciunilor: propaganda repetată sistematic devine „adevăr” în mintea celor expuși constant.
• Distrugerea gândirii critice: educația este folosită nu pentru a învăța elevii să gândească, ci pentru ai învăța ce să gândească.
• Crearea unui dușman comun: se canalizează frustrarea spre „dușmani ai poporului” – capitaliști, conservatori, religioși, etc.
• Victimizarea constantă: oamenii sunt învățați că sunt victime ale unui sistem nedrept, ceea ce este încrederea în sine și capacitatea de a schimba ceva prin efort propriu.
Bezmenov avertiza că procesul era deja bine avansat în Occident încă din anii ’70-’80 și că mulți dintre activiștii utili vor fi eliminati sau marginalizați după instaurarea noii ordini, deoarece devin inutili sau chiar pentru noul regim.
Tirania nu este niciodată eficientă pe termen lung – și nici populismul care o hrănește
În istoria omenirii, tirania a luat multe forme, dar niciuna nu a fost cu adevărat eficientă. Deși poate părea, la suprafață, un sistem capabil să impună ordine și disciplină, realitatea este că regimurile autoritare sunt profund ineficiente. O societate bazată pe frică și coerciție nu poate prospera, ci doar supraviețui în tensiune și instabilitate. Dar tirania nu acționează niciodată singură – ea este, de cele mai multe ori, precedată și susținută de populism, acea strategie politică bazată pe promisiuni exagerate, pe crearea unor dușmani imaginari și pe exploatarea emoțiilor colective.
Populismul – drumul scurt spre dictatură
Populismul este cel mai periculos aliat al tiraniei. Deghizat în vocea „oamenilor de rând”, “poporul” – populistul își clădește puterea pe promisiuni nerealiste, pe un discurs simplist și pe o retorică anti-elitistă. Acesta nu oferă soluții reale, ci doar vinovați convenabili pentru toate problemele societății. Populismul pregătește terenul pentru regimurile autoritare prin: • Exploatarea nemulțumirilor sociale – Populiștii se prezintă drept „salvatorii națiunii”, speculând frustrările economice și sociale ale populației pentru a-și câștiga susținerea. • Crearea unor dușmani interni și externi – Fie că este vorba despre minorități/imigranti, instituții democratice sau puteri străine, populismul are nevoie de o țintă asupra căreia să redirecționeze furia colectivă. • Simplificarea excesivă a realității – „Ei sunt răii, noi suntem buni.” Populismul elimină orice nuanță din dezbaterea publică, oferind răspunsuri superficiale la probleme complexe.
Această strategie funcționează doar pe termen scurt. Pe termen lung, populismul eșuează invariabil, fie pentru că nu poate livra ceea ce promite, fie pentru că sfârșește prin a transforma societatea într-un regim autoritar, unde liderul nu mai are nevoie de promisiuni, ci doar de putere absolută.
De ce regimurile autoritare și populiste sunt profund ineficiente? (Pe termen lung) 1. Blocarea progresului economic și social Statele autoritare și populiste împiedică dezvoltarea economică, deoarece suprimă competiția și libertatea de inițiativă. Fără un mediu deschis, în care ideile noi să fie apreciate și încurajate, stagnarea devine inevitabilă. 2. Corupția endemică În regimurile autoritare, corupția nu este doar tolerată, ci devine un instrument de guvernare. Resursele publice sunt risipite pentru a recompensa loialitatea, iar mecanismele de control sunt folosite nu pentru binele comun, ci pentru consolidarea puterii unei elite restrânse. 3. Distrugerea încrederii sociale Propaganda și frica sunt folosite pentru a diviza societatea, însă efectul pe termen lung este eroziunea completă a coeziunii sociale. Lipsa transparenței și a responsabilității distruge relația dintre stat și cetățeni, iar regimul sfârșește prin a se prăbuși sub greutatea propriilor contradicții. 4. Revolta inevitabilă Nicio tiranie nu durează la nesfârșit. La un moment dat, oamenii încep să recunoască adevărul: că sunt folosiți, manipulați și exploatați. Istoria arată că orice regim care își menține puterea prin frică este destinat, mai devreme sau mai târziu, să cadă.
Cum combatem populismul și tendințele autoritare? 1. Educația și gândirea critică Populismul și tirania prosperă acolo unde educația este slabă. Un cetățean informat este mai greu de manipulat, iar o societate în care gândirea critică este încurajată nu poate fi păcălită cu promisiuni false și discursuri agresive. 2. Promovarea dialogului democratic Într-o lume tot mai polarizată, este esențial să menținem spații de dezbatere civilizată, unde argumentele să primeze asupra emoțiilor și unde oamenii să poată discuta fără frică de represalii. 3. Refuzul de a accepta soluții facile Orice lider care promite soluții simple la probleme complexe trebuie privit cu suspiciune. Schimbările reale necesită timp, muncă și compromisuri – nu slogane și promisiuni deșarte. 4. Responsabilizarea liderilor politici Instituțiile democratice trebuie întărite, iar liderii trebuie trași la răspundere. O societate în care puterea nu este verificată și echilibrată este o societate vulnerabilă în fața autoritarismului. 5. Întărirea valorilor democratice Libertatea, dreptatea și respectul pentru drepturile omului nu sunt concepte abstracte, ci principii fundamentale care ne protejează de abuzurile puterii. Ele trebuie apărate constant, indiferent de cât de atrăgătoare par soluțiile populiste sau autoritare.
Practic, TIRANIA nu este doar lipsită de moralitate, ci și profund ineficientă. Ea nu rezolvă problemele societății, ci le agravează. (Pe termen lung)
Dar înainte ca tirania să se instaleze, populismul îi netezește drumul, exploatând nemulțumirile sociale și manipulând opinia publică. Un regim autoritar poate supraviețui o perioadă prin coerciție și propagandă, dar în final va fi întotdeauna învins de dorința oamenilor pentru libertate.
Adevărata putere nu stă în controlul absolut, ci în încrederea și colaborarea dintre OAMENI. Pentru a preveni tirania, trebuie să combatem populismul înainte ca acesta să devină un pericol real. Să nu uităm: nu există soluții rapide și miraculoase. Dar există alegeri corecte, responsabilitate și un angajament constant pentru o societate liberă și democratică. (Sau e prea târziu?!) Catalin Anghel
Toată lumea vrea pace. E mantra pe care o auzim zilnic, de la politicieni, activiști, jurnaliști și tot felul de lideri de opinie. Dar, curios lucru, puțini se opresc să precizeze pe ce baze ar trebui construit acest ritm. Pacea nu e un concept abstract, nu e doar o pauză între două conflicte – are reguli, principii, tratate, istorie. Iar când vine vorba de Ucraina, memoria unora devine subit selectivă.
Se vorbește despre negocieri, despre diplomație, despre „așezarea la masă”, dar nimeni nu pare să menționeze granițele . Ceea ce ridică o întrebare fundamentală: nu mai avem principii? A ajuns dreptul internațional un moft? Să vedem ce sa întâmplat până acum, ce tratate au fost semnate și de ce, atunci când vorbim despre pace, trebuie să vorbim și despre dreptate .
Dezarmarea nucleară a Ucrainei: Promisiuni vs. Realitate
După destrămarea Uniunii Sovietice, Ucraina a moștenit un arsenal nuclear uriaș , al treilea ca mărime din lume la acea vreme. Dar, în 1994, Kievul a semnat Memorandum de la Budapesta , prin care a fost de acord să renunțe la arme nucleare în schimbul garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite, Marea Britanie și… Rusia.
Aceste garanții erau clare:
Respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.
Abținerea de la amenințări sau folosirea forței împotriva Ucrainei.
Consultări între semnatari în cazul unei încălcări a acestor angajamente.
Ce a urmat? În 2014, Rusia a anexat Crimeea. Garanțiile de securitate? Dispărute . Reacția Occidentului? Sancțiuni simbolice. Lumea și-a înghițit propriile angajamente, iar Rusia a înțeles un mesaj simplu: forța primează asupra tratatelor .
„Pace” fără granite? O farsă periculoasă – dar „pace” fără principii? Unde ne duce?
Astăzi, când se discută despre pace, cei care strigă cel mai tare acest cuvânt uită esențialul: unde este linia de demarcație? Dacă nu mai contează granițele recunoscute internaționale, atunci de ce ar mai conta orice alt principiu? Dacă în 1994 sa garantat că Ucraina va fi protejată și totuși nu a fost, de ce ar mai avea încredere în alte „promisiuni” făcute astăzi?
Dar problema nu este doar lipsa respectului pentru frontiere. Problema reală este că pacea, în absența principiilor , devine un instrument al celui mai puternic . Dacă un agresor poate să dicteze regulile sub pretextul păcii, atunci nu mai vorbim despre pace, ci despre supunere .
Este Ucraina vinovată pentru granițele trasate de URSS?
Un alt discurs pe care îl auzim frecvent este că „granițele Ucrainei sunt artificiale, trasate de URSS”. Serios? Ucraina este vinovată pentru hotarele desenate de Stalin?
Dacă e să analizăm ce sa întâmplat cu teritoriile ocupate de Stalin, ar trebui să vorbim despre:
Milioanele de oameni deportați în Gulag pentru că se opuneau regimului sovietic.
Distrugerea identităților naționale prin rusificarea forțată.
Schimbările teritoriale făcute cu forța , fără a ține cont de voința popoarelor.
Dacă acum acceptăm ideea că „granițele Ucrainei sunt greșite și trebuie corectate”, ce facem cu toate celelalte țări care au fost afectate de expansiunea sovietică? Moldova? Țările Baltice? Polonia? Finlanda? Aplicăm aceeași „logică” și în cazul lor?
Nu, nu Ucraina este de vină pentru hărțile trasate de Stalin. Dar dacă permitem ca Rusia să refacă granițele după bunul plac, atunci când deschidem o cutie a Pandorei care nu poate afecta și pe noi, și pe oricine altcineva care a avut vreodată de-a face cu imperialismul rus.
„Referendumurile” rusești – o glumă cinică
Un alt mecanism prin care Rusia justifică anexările este așa-zisul „referendum” în teritoriile ocupate. Un model simplu:
Invadează un teritoriu și impune o administrație marionetă.
Alungă populația ostilă și aduce coloniști loiali regimului.
Organizează un „referendum” sub amenințarea armelor , unde rezultatul este previzibil – o „majoritate covârșitoare” vrea să fie parte din Rusia.
Sa întâmplat în Crimeea. Se întâmplă în Donbas, Zaporojie, Herson. Aceasta este noua schimb de cucerire: componenta demografica, elimini o alegere, apoi te prefaci ca oamenii au ales democratic anexarea.
Dacă acest model devine acceptabil, atunci ce împiedică alte țări să facă la fel? Dacă închidem ochii la astfel de practici, desființăm însăși ideea de stat național suveran. ( Apropos – ce au votat asa-zisii suveraniști legat de proiectul de lege care permite doborârea dronelor intrate în spaţiul aerian românesc? Uups… s-au opus unei apărari a suveranității țării??)
Pacea adevărată are reguli. O (le) respectăm sau nu?
Vrem PACE? Sigur, toată lumea vrea. Dar ce înseamnă asta? Pacea nu poate fi un troc în care o țară să cedează teritorii ca liniștească un agresor. Nu poate fi o afacere în care principiile sunt negociabile. Dacă pacea vine fără dreptate, nu este pace, ci capitulare .
Așa că, înainte de a mai vorbi despre „soluții diplomatice” și „încheierea conflictului”, hai să nu uităm în istorie, la tratat și la angajamente. Și să răspund sincer: avem sau nu principii? ( în afară de interese…)
PS: Un tratat de pace presupune, logic, că a existat un război . Dar Kremlinul a evitat să folosească termenul de „război” pentru invazia Ucrainei, preferând expresia „operațiune militară specială” .
Dacă nu este un război, atunci ce fel de pace se negociază? Pacea vine după conflict recunoscute oficial, între părți care au asumă statutul de beligeranți. Rusia, prin cenzura impusă presei și prin legea care interzice denumirea de „război”, se află într-o poziție paradoxală: nu poate nici măcar să semneze un tratat de pace fără să-și contrazică propriul discurs intern .
Deci, până la urmă, cum stă treaba? E război sau nu e război? Ori Rusia asumă că a declanșat un război și atunci discutăm despre pace în termenul legal, ori toată retorica despre negocieri și încheierea ostilităților este doar un joc politic menit să câștige timp. hmmm – Cui îi folosește??
A fost întemeiată amânarea alegerilor în România? O întrebare pe buzele multă zilele acestea. Nu doar din România, ci și din Europa sau America. Iată ceva documentat ce ar fi trebuie să știi și americanii… 😉
Amânarea alegerilor prezidențiale din România a fost o decizie controversată, o premieră chiar în România (și în Europa postbelică) dar poate ca a fost și justificată. În spatele acestei decizii se află o serie de argumente solide, care demonstrează că influența externă și manipularea masivă a opiniei publice au pus în pericol integritatea procesului electoral. Iată cele 16 puncte care susțin această poziție, detalii pentru a oferi sau imagine completă a situației:
—
1. 25.000 de conturi pe TikTok posibil coordonate și de Rusia Aceste conturi au fost folosite pentru a promova candidatura lui Călin Georgescu într-un mod organizat și masiv. În prima zi de activitate, contul lui Georgescu a strâns 4,5 milioane de vizualizări în câteva ore – un lucru imposibil fără sprijinul unei rețele puternice și bine finanțate. Acest lucru indică clar o campanie de influență externă, coordonată de Rusia. (Rămâne de adus și docezile concrete) **Sursă: [Documentul CSAT România](https://www.presidency.ro/ro/media/comunicat-de-presa1733327193)
—
2. Hashtagul #călingeorgescu a strâns 700 de milioane de vizualizări (zero cheltuieli însă?!) În doar 3 luni, acest hashtag a fost folosit masiv pe TikTok, atingând un record de 100 de milioane de vizualizări într-o singură zi. Milioane de români au fost expuși la conținut pro-Georgescu, ceea ce a creat un dezechilibru major în campania electorală. Acest nivel de expunere nu este natural și sugerează sau manipulează coordonată. **Sursă: [Observatorul European Digital Media](https://edmo.eu/blog/algorithmic-influence-on-elections-insights-from-romanias-case-study/)
—
3. Georgescu a ajuns pe locul 9 în topul mondial TikTok Este incredibil ca un candidat necunoscut să ajungă pe locul 9 în lume, depășind vedete internaționale. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul unei rețele puternice de promovare, care a folosit algoritmi și conturi false pentru a amplifica mesajul lui Georgescu. **Sursă: [Raport de transparență TikTok](https://newsroom.tiktok.com/en-eu/continuing-to-protect-the-integrity-of-tiktok-durant-romanian-elections)
—
4. Reprezentanții TikTok au recunoscut influența rusească În Parlamentul European, reprezentanții TikTok au confirmat că Georgescu a fost promovat de conturi legat de Sputnik, deși au evitat să recunoască în mod direct implicare în campania electorală. Acest lucru arată că platforma a fost folosită ca instrument de propagandă. **Sursă: [Raport de transparență TikTok](https://newsroom.tiktok.com/en-eu/continuing-to-protect-the-integrity-of-tiktok-durant-romanian-elections)
—
5. Rusia a cheltuit 69 de milioane de euro pentru influențarea alegerilor
Grupul bulgar de securitate cibernetică BG Elves a evidențiat această sumă uriașă, folosită pentru a manipula alegerile din România și Bulgaria. Acești bani au fost folosiți pentru a crea conținut fals, a plăti influenceri și a coordona campanii de dezinformare.
**Sursă: [BG Elves Report](https://www.bg-elves.org/reports)
—
6. Organizații de dezinformare au identificat campania pro-Georgescu
Reset Tech, Check First și EU Disinfo Lab au găsit dovezi clare ale unei campanii online coordonate de canale rusești. Aceste organizații au identificat mii de conturi false și rețele de propagandă care au promovat mesaje pro-Georgescu.
**Sursă: [Reset Tech Report](https://checkfirst.network/research-note-netas-role-in-romanias-2024-presidential-election/)
—
7. Rețele de Facebook plătite pentru promovarea lui Georgescu
Bloomberg a scris despre o rețea străină care a plătit 270.000 de euro pentru 4.100 de reclame politice, promovându-l pe Georgescu și denigrându-i pe adversarii săi. Aceste reclame au fost direcționate către publicul românesc, folosind tehnici avansate de micro-targeting.
**Sursă: [Bloomberg Article](https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-12-10/russia-linked-facebook-ads-targeted-romania-election)
—
8. 440 de milioane de afișări pentru reclame plătite
O companie legată de Rusia a promovat teme asociate lui Georgescu timp de ani de zile, pregătind terenul pentru apariția sa bruscă în campania electorală. Aceste reclame au fost folosite pentru a crea o narativă favorabilă lui Georgescu și pentru a influența opinia publică.
**Sursă:** [Snoop.ro Investigative Report](https://snoop.ro/investigatie-campanie-georgescu)
—
9. Softul Osavul a confirmat implicarea Rusiei
Un raport al Context.ro a arătat cum o rețea rusească a folosit conturi cu sute de mii de urmăritori pentru a-l promova pe Georgescu. Aceste conturi au fost folosite pentru a distribui mesaje anti-occidentale și pro-Rusia.
**Sursă: [Context.ro Investigative Report](https://context.ro/osavul-software-rusia-romania)
—
10. Bogdan Peșchir a investit 1 milion de euro în promovarea lui Georgescu
Apropiatul oligarhului rus Ilan Șor a finanțat campania lui Georgescu pe TikTok, oferindu-i un avantaj ilegal. Această sumă uriașă a fost folosită pentru a cumpăra vizualizări și a manipula algoritmii platformei.
**Sursă: [G4Media.ro Investigative Report](https://www.g4media.ro/bogdan-peschir-finantare-georgescu-tiktok)
—
11. Operațiunea „Portal Kombat” descoperită de Franța
Agenții francezi au identificat zeci de site-uri rusești care au publicat 150.000 de articole în 3 luni, toate promovându-l pe Georgescu. Aceste site-uri au fost folosite pentru a distribui dezinformare și a influența opinia publică.
**Sursă: [Le Monde Investigative Report](https://www.lemonde.fr/pixels/article/2024/12/06/romania-des-videos-pro-georgescu-liees-a-une-enigmatique-agence-dinfluenceurs-polonaise_6434393_4408996.html)
—
12. Sute de influenceri păcăliți să promoveze #echilibrușiverticalitate
Această campanie, legată de Georgescu, a fost folosită pentru a manipula opinia publică. Mulți influenceri nu și-au dat seama că erau folosiți ca instrumente într-o campanie de propagandă.
**Sursă: [Digi24.ro Investigative Report](https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/influenceri-pacaliti-campanie-georgescu)
—
13. Mii de voluntari organizați pe Telegram
Rețeaua rusească Telegram a fost folosită pentru a coordona mii de voluntari care promovau lui Georgescu în schimbul unor beneficii financiare. Acești voluntari au fost instruiți să distribuie mesaje pro-Georgescu și să atace adversarii săi.
**Sursă:** [G4Media.ro Investigative Report](https://www.g4media.ro/telegram-voluntari-georgescu)
—
14. FA Agency a sponsorizat influenceri români
Această firmă, aparent sud-africană dar probabil rusă, a plătit până la 1.000 de euro pe postare pentru a-l promova pe Georgescu. Acești bani au fost folosiți pentru a cumpăra loialitatea unor influenceri cu audiențe mari.
**Sursă:[Le Monde Investigative Report](https://www.lemonde.fr/pixels/article/2024/12/13/romania-influenceurs-comptes-automatises-et-publicites-illegales-au-service-d-une-campagne-d-ingerence-hors-normes_6445661_4408996.html)
—
15. Mii de pagini și grupuri de Facebook activate la comandă
Pagini create acum mulți ani, cu teme diverse, și-au schimbat brusc numele și conținutul pentru a-l susține pe Georgescu. Exemple notabile includ:
– **Ocrotitorul României**
– **Frumusețile României**
– **Călător prin România**
– **Iubite și credința**
– **Privește și Ascultă**
– **Femina.ro** (1,1 milioane de like-uri)
– **Dumnezeu te iubește**
– **Citate Alese**
– **Vine din Suflet**
– **Iubirea învinge tot** (609.000 de like-uri)
– **Noi iubim România**
– **Natalia**
– **Tradițional Romanesc**
– **Maria**
– **Gătește cu Natalia**
– **Amintiri frumoase**
– **Sofi**
– **Se vede tot**
– **Made in Romania** (1,3 milioane de like-uri)
și multe altele…
Aceste pagini, care anterior abordau subiecte diverse, au început brusc să promoveze conținut pro-Georgescu, fără nicio explicație logică. De asemenea, multe grupuri și-au schimbat brusc denumirea în grupurile de susținere locală Călin Georgescu. (În județul Argeș)
**Sursă: [pagini Facebook] (https://www.facebook.com)
—
16. NATO și aliații au confirmat atacul Rusiei
Mai toate țările europene și Statele Unite au recunoscut că Rusia a încercat să influențeze alegerile din România. Această confirmare internațională subliniază gravitatea situației.
**Sursă:** [Declarația NATO](https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/oficial-nato-operatiunea-rusiei-in-romania-a-fost-o-inselaciune-o-campanie-ampla-pentru-a-afecta-in-secret-scrutinul-3120659)
—
17. Extrase din documentul Austriei privind modul de operare al Rusiei
Un raport al serviciilor de informații austriece a evidențiat că Rusia a folosit tehnici sofisticate pentru a influența alegerile din România. Acest raport a identificat o rețea complexă de conturi false, campanii de dezinformare și finanțare ilegală, care au fost folosite pentru a promova candidatura lui Călin Georgescu. Raportul austriac a subliniat, de asemenea, că Rusia a folosit același mod de operare în alte țări din Europa de Est, demonstrând un model consistent de interferență în procesele democratice.
**Sursă:** [Raportul Serviciilor de Informații Austriece](https://www.bmi.gv.at/aktuelles/publikationen/)
—
Concluzie
Amânarea alegerilor a fost o măsură necesară pentru a proteja democrația românească. Operațiunea de influențare a fost atât de masivă și de bine organizată încât a pus în pericol integritatea procesului electoral. Este esențial ca România să continue să lupte împotriva dezinformării și să-și consolideze instituțiile pentru a face față astfel de amenințări în viitor.
—
Contramăsuri și strategii de rezistență
În contextul acestor amenințări, este esențial să luăm măsuri concrete pentru a contracara influența externă și pentru a consolida democrația. Articolul propune câteva contramăsuri esențiale:
1. Consolidarea educației media și a „igienei informaționale
Este vital să educăm cetățenii în privința riscurilor dezinformării și să le oferim instrumente pentru a identifica și respinge mesajele false. Programele de educație media ar trebui să fie integrate în sistemul educațional și să fie promovate la nivel național.
**Sursă: [European Digital Media Observatory](https://edmo.eu/blog/algorithmic-influence-on-elections-insights-from-romanias-case-study/)
2. Crearea unor mecanisme rapide de verificare a știrilor
Este necesar să se dezvolte platforme și instrumente care să permită verificarea rapidă a informațiilor și să se combată răspândirea dezinformării în timp real.
**Sursă: [Reset Tech Report](https://checkfirst.network/research-note-netas-role-in-romanias-2024-presidential-election/)
3. Îmbunătățirea cooperării între instituțiile europene
Statele europene trebuie să colaboreze mai strâns pentru a detecta și combate acțiunile ostile. Acest lucru include schimbul de informații, coordonarea politicilor și implementarea unor strategii comune de apărare împotriva dezinformării.
**Sursă: [Declarația NATO](https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/oficial-nato-operatiunea-rusiei-in-romania-a-fost-o-inselaciune-o-campanie-ampla-pentru-a-afecta-in-secret-scrutinul-3120659)
—
Concluzia generală
Operațiunile informaționale rusești trebuie înțelese ca parte a unui „război hibrid” mai amplu, care vizează destabilizarea democrațiilor europene. Statele europene au nevoie de strategii comune și de o rezistență sporită în fața dezinformării și a manipulării. Dar au nevoie și de susținerea Americii!
În esență, capacitatea Rusiei de a influența discursul public din Europa prin operații informaționale reprezintă o amenințare semnificativă. Răspunsul eficient la acest tip de amenințări presupune, din partea Uniunii Europene și a statelor membre, eforturi coordonate de conștientizare, reglementare și contracarare a dezinformării.
—
Pentru mai multe detalii, consultați și… [declarația NATO] (https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/oficial-nato-operatiunea-rusiei-in-romania-a-fost-o-inselaciune-o-campanie-ampla-pentru-a-afecta-in-secret-scrutinul-3120659).
Să tragem și niște posibile învățăminte!
Alegerile corecte înseamnă, în esență, șanse egale pentru toți candidații, atât în ceea ce privește accesul la resurse, cât și în modul în care aceștia pot transmite mesaje electorale către cetățeni. Orice promovare agresivă, care eludează regulile și nu își asumă transparent sursele de finanțare, riscă să manipuleze electoratul și să deformeze rezultatele scrutinului. Mai mult, când pe rețelele de socializare apar materiale care nu poartă mențiuni clare despre sursa și finanțarea lor, se creează confuzie, iar cetățenii pot fi induși în eroare.
Respectarea regulilor democratice devine cu atât mai vitală cu cât, în era digitală, granițele nu mai sunt doar cele geografice. O campanie online poate fi susținută de entități externe, cu interese complet străine de binele comun al românilor. În acest sens, încrederea publică în procesul electoral se menține doar printr-o supraveghere atentă a finanțării și prin reguli care să împiedice manipularea prin algoritmii platformelor sociale.
Desigur, democrație implicată și educație civică și politică susținută, pentru ca alegătorii să știe cum să se informeze corect și să exercite dreptul de vot în cunoștința de cauză. România are nevoie de o populație care să înțeleagă mecanismele electorale, să distingă între opinii și fapte, între propagandă și program politic, și să sancționeze prompt abaterile. De aceea, investiția în program care să explice cum funcționează instituțiile statului, cum se aleg reprezentanții și ce implicații în politicile publice este esențială pentru viitorul nostru democratic.
Mai mult, doar cu sprijinul unor autorități capabile să intervină acolo unde apar derapaje – cum ar fi nedeclararea cheltuielilor de campanie, promovarea conținutului electoral fără însemnele legale sau tratarea preferențială a unor candidaturi către platformele de social media – se poate asigura integritatea procesului electoral.
În definitiv, alegerile nu sunt doar despre câștigători și perdanți , ci despre încrederea pe care cetățenii sau în felul în care sunt guvernați. O democrație tânără ca a noastră trebuie protejată prin reguli clare, aplicate consecvent, și printr-o cultură civică tot mai puternică. Astfel, vom putea spune cu adevărat că România construiește un viitor bazat pe voința liberă exprimată oamenilor și pe un sistem electoral corect, transparent și echitabil.
În ultima perioada, ideea boicotării supermarketurilor a prins amploare în numeroase țări din Europa de Est. Nemulțumirile pleacă de la prețurile ridicate ale alimentelor, la percepția despre profitul exagerat al marilor lanțuri comerciale, până la dorința de a susține producătorii locali. Însă, dincolo de emoții și de mobilizarea de pe rețelele sociale, rămâne întrebarea: este boicotul soluția optimă pe termen lung?
De ce a apărut fenomenul boicotării supermarketurilor? 1. Prețurile și disparitățile socio-economice
În multe zone, salariile rămân mici, iar prețurile la raft par prea mari. Acest dezechilibru între puterea de cumpărare și costul vieții alimentează resentimentele față de marile lanțuri, percepute drept “vinovații de serviciu”. 2. Percepția asupra “monopolului” marilor retaileri
O parte a consumatorilor consideră că supermarketurile au prea multă putere de negociere cu furnizorii și că își pot impune prețurile, în lipsa unei concurențe reale. 3. Susținerea redusa a micilor producători și a fermelor locale
Sub lozinca “Cumpără local!”, mulți oameni își doresc să sprijine economia autohtonă, să valorifice tradiția și să reducă “dependența” de produsele din import. Pe buna dreptate… 4. Nemulțumiri legate de calitatea produselor și de practicile comerciale
Dincolo de prețuri, sunt și critici referitoare la calitatea alimentelor ( au fost reportaje privitoare la calitatea diferita in zone diferite ale Europei), la adaosurile comerciale, la proveniența incertă a unor produse sau chiar la evaziunea fiscală.
De ce nu este boicotul soluția pe termen lung?
Boicotarea supermarketurilor poate, pe termen scurt, să transmită un mesaj de protest.
Totuși, ea nu abordează cauza principală a problemei – lipsa unei piețe cu concurență reală, puterea de cumpărare scăzută și suportul limitat pentru producătorii locali. În plus, mulți consumatori care boicotează au totuși nevoie de produse pe care doar marile lanțuri le oferă (de exemplu, fructe exotice, citrice, diverse specialități internationale, diverse produse care se produc in țara noastra sau costul de producție ar fi foarte mare).
Pe termen lung, simplul boicot nu rezolvă nevoia de diversitate și accesibilitate a produselor și nici nu duce, de la sine, la îmbunătățirea legislației sau a nivelului de trai.
Care sunt soluțiile reale și sustenabile? 1. Încurajarea și promovarea concurenței pe piață
• Este esențial ca piața să fie deschisă și competitivă, pentru ca supermarketurile să nu abuzeze de poziții dominante.
• Transparența prețurilor și reglementarea echitabilă pot preveni creșterile artificiale de costuri și pot sprijini consumatorul final. 2. Susținerea producătorilor locali pentru a deveni competitivi
• Ajutor concret pentru fermele și micii producători: subvenții, programe de formare, facilități fiscale.
• Încurajarea asocierii în cooperative și acces la fonduri pentru modernizare, astfel încât producătorii locali să poată concura de la egal la egal cu marii furnizori internaționali.
• Promovarea și certificarea produselor autohtone pentru a spori încrederea și recunoașterea brandului românesc. 3. Creșterea puterii de cumpărare a românilor
• Salarii decente și politici economice care să susțină clasa de mijloc.
• Reducerea poverii fiscale inutile și combaterea evaziunii, pentru ca statul să poată direcționa resursele către nevoile reale (sănătate, educație, infrastructură).
• O populație cu venituri decente poate alege calitatea și poate cumpăra produse mai scumpe, dar mai bune și mai sănătoase. 4. Educația nutrițională și responsabilitatea consumatorilor
• Mulți aleg produse ieftine din pricina sărăciei sau a lipsei de informare despre impactul alimentației asupra sănătății.
• Campaniile de educație și conștientizare sunt vitale pentru ca oamenii să înțeleagă că alegerea produselor de calitate nu este un moft, ci o investiție în propria sănătate.
• Așa cum alegem calitatea atunci când cumpărăm un electrocasnic, la fel ar trebui să procedăm și cu mâncarea. 5. Consum național și local acolo unde este posibil
• Scurtarea lanțului de distribuție înseamnă produse mai proaspete și prețuri potențial mai mici, dacă se elimină intermediarul.
• Dezvoltarea unor piețe locale, târguri și sisteme de livrare la domiciliu din partea producătorilor mici, pentru a facilita accesul la produse de proximitate.
• Integrarea produselor românești în sectorul HoReCa și în turism – restaurantele și pensiunile pot oferi astfel o experiență autentică și susțin economia locală. 6. Branding autohton și promovarea în turism
• Un brand românesc puternic se construiește prin calitate constantă, povești autentice și strategii de marketing inteligente.
• Turismul gastronomic – o modalitate excelentă de a face cunoscute produsele locale. O experiență culinară locală, combinată cu peisajele românești, poate deveni un atu important de atragere a turiștilor străini care sa consume produse romanesti 7. Legislație fermă împotriva evaziunii xele nu sunt colectate corect, se creează distorsiuni în piață și competiție neloială.
• O legislație care să pedepsească drastic evazioniștii și să fie aplicată consecvent ar reduce corupția și ar crea un mediu de afaceri sănătos.
Boicotarea supermarketurilor este mai degrabă o reacție emoțională și o formă de protest temporară, nu o soluție sistemică. Pentru a avea prețuri mai bune și produse de calitate, e nevoie de măsuri bine gândite și coerente:
• Concurență reală pe piața de retail.
• Susținerea fermelor și producătorilor locali prin subvenții, programe și cooperare.
• Creșterea puterii de cumpărare a românilor, prin salarii decente și combaterea evaziunii.
• Educație nutrițională pentru a încuraja consumul responsabil și alegerea produselor de calitate.
• Scurtarea lanțului de distribuție și promovarea unui branding românesc puternic.
Sunt supermarketurile dornice de profit? Categoric! Orice companie in postura de monopol va avea preturi ridicate. Solutia este nu sa inchidem supermarketurile, ci sa avem legi care previn monopolul si incurajeaza concurenta. Legi care sa fie aplicate!
Vă încurajez să folosiți și instrumentele Monitorul Preturilor – un comparator de prețuri prezente în mai multe tipuri de magazine și Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, ce ofera o serie de informații utile atunci când mergem la cumparaturi… iar dacă aveți de făcut o reclamație, folositi linkul ANPC – Autoritătea Naționala pentru Protecția Consumatorilor.
Într-o piață cu adevărat competitivă, supermarketurile pot fi un partener important pentru producătorii locali, iar consumatorii pot beneficia de prețuri corecte și produse de calitate. Soluția nu este să închidem ușile marilor retaileri, ci să le deschidem mai larg către o competiție cinstită și profitabilă pentru toți.
PS: Mai țineti minte când un conducător al României a interzis produsele străine? ( cafea și orice alt produs). Vă aduceți aminte cum arătau vitrinele? Cuvantul “nechezol” vă spune ceva?
Într-o lume economică în continuă schimbare, taxele vamale revin frecvent în prim-planul dezbaterilor. Sunt ele un scut protector împotriva competiției externe sau, dimpotrivă, un obstacol în calea dezvoltării economice? De-a lungul istoriei, barierele comerciale au fost folosite ca unelte strategice pentru susținerea economiilor naționale, însă realitatea actuală demonstrează că efectele lor sunt adesea imprevizibile și, pe termen lung, contraproductive.
Pentru ca o națiune să își asigure independența economică și să devină un actor competitiv în piața globală, nu este suficient să impună taxe vamale. Succesul economic depinde de consolidarea resurselor umane, valorificarea resurselor naturale, investițiile în cercetare, dezvoltarea educației în direcția meseriilor viitorului și menținerea unui echilibru între taxe, impozite și serviciile oferite populației.
Rolul taxelor vamale în economie
Taxele vamale au două scopuri principale:
1. Protecția industriilor locale, prin descurajarea importurilor mai ieftine. Chiar ajută acolo unde ai deficit…
2. Generarea de venituri la bugetul de stat, compensând dezechilibrele fiscale. Ajută și acestea le termen scurt vistieria statului golita… dar dacă banii strânși nu sunt folosiți judicios…
Aceste măsuri sunt prezentate adesea ca soluții salvatoare pentru economiile naționale, însă realitatea economică este mai complexă.
Pe termen scurt, ele pot proteja anumite industrii și salva locuri de muncă.
Pe termen lung, duc la creșterea prețurilor pentru consumatori, reducerea concurenței și eficienței economice și chiar la declanșarea de războaie comerciale.
Atunci când taxele sunt impuse arbitrar sau ca răspuns la strategii geopolitice, ele devin un factor de instabilitate economică, afectând atât producătorii, cât și consumatorii.
SUA, China, Europa, Rusia și jocul taxelor vamale
Astăzi, taxele vamale nu mai sunt doar o unealtă economică, ci și o armă geopolitică. SUA, Canada, Mexic și în curând Europa sunt prinse într-un joc periculos de represalii comerciale, în timp ce Rusia încearcă să manipuleze piețele prin resurse energetice și strategii agresive.
SUA vs. China: conflictul comercial permanent
Administrațiile americane au folosit taxele vamale pentru a încetini ascensiunea economică a Chinei. Sub Donald Trump, SUA au impus taxe masive asupra importurilor chinezești, iar Joe Biden a păstrat mare parte din aceste măsuri. Scopul?
• Protejarea industriilor americane, în special a producției de tehnologie și automobile.
• Reducerea dependenței de lanțurile de aprovizionare din China.
• Menținerea puterii economice globale a SUA.
Rusia folosește sancțiunile occidentale ca pretext pentru a-și reorienta economia spre Asia și Africa. Creșterea taxelor pe exporturile de cereale și petrol este utilizată ca armă economică împotriva Europei, ceea ce duce la volatilitate pe piețele globale.
Europa: cum își poate asigura viitorul economic?
Europa trebuie să meargă dincolo de taxele vamale și să-și construiască un avantaj economic durabil, prin strategii care combină protecția inteligentă a pieței interne cu o viziune pe termen lung asupra viitorului economic.
1. Valorificarea resurselor umane
Fără o forță de muncă pregătită pentru provocările viitorului, nicio economie nu poate fi competitivă. În loc să se bazeze pe măsuri protecționiste, Europa trebuie să investească masiv în educație, reconversie profesională și tehnologii emergente.
• Sprijinirea educației STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) și a meseriilor viitorului.
• Dezvoltarea formării profesionale pentru industriile strategice.
• Crearea unor programe de atragere și retenție a talentelor, astfel încât Europa să nu piardă forța de muncă specializată în favoarea altor regiuni.
2. Exploatarea inteligentă a resurselor naturale
Resursele naturale ale Europei trebuie valorificate în mod sustenabil, astfel încât să reducă dependența de importuri din Rusia, China și alte state.
• Creșterea investițiilor în energie regenerabilă.
• Dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare locale pentru industriile strategice.
• Reciclarea și reutilizarea materialelor pentru reducerea dependenței de importuri.
3. Investiții în cercetare și dezvoltare
Fără investiții majore în inovație, nicio economie nu poate rămâne competitivă. UE trebuie să-și crească finanțarea pentru cercetare aplicată, inteligență artificială, biotehnologie și tehnologii avansate, astfel încât să creeze produse și servicii care să domine piața globală.
4. Încurajarea concurenței reale și echilibrul fiscal
O economie sănătoasă nu se construiește doar prin bariere comerciale, ci printr-un mediu economic deschis și competitiv. Guvernele trebuie să se asigure că taxele și impozitele sunt echilibrate, astfel încât să nu împovăreze mediul privat și să ofere, în același timp, servicii publice de calitate.
• Impozitarea eficientă a marilor corporații, fără a sufoca întreprinderile mici și mijlocii.
• Crearea unui mediu concurențial real, fără monopoluri sau intervenții excesive ale statului.
• Asigurarea unui echilibru între veniturile fiscale și calitatea serviciilor publice, astfel încât investițiile în educație, sănătate și infrastructură să fie sustenabile.
Un factor în această ecuație ar putea fi și lăcomia corporațiilor, care, în căutarea unor costuri de producție minime, au preferat să externalizeze fabricarea bunurilor în țări unde forța de muncă este extrem de ieftină, în loc să investească în propriile economii. Această strategie a maximizării profiturilor a dus la pierderea a milioane de locuri de muncă în statele unde produsele sunt vândute, iar acum, în fața crizelor geopolitice și a taxelor vamale, aceleași corporații se plâng de costurile ridicate ale relocalizării producției. Această cursă pentru profit imediat a creat o dependență periculoasă de lanțurile globale de aprovizionare și a expus vulnerabilitatea economiilor naționale în fața fluctuațiilor comerciale.
Taxele vamale pot oferi o protecție temporară, dar ele nu sunt o strategie economică sustenabilă.
O economie puternică se construiește prin:
• Investiții în educația forței de muncă pentru meseriile viitorului.
• Valorificarea eficientă și sustenabilă a resurselor naturale.
• Cercetare și inovare pentru a domina industriile viitorului.
• Politici comerciale inteligente, care combină protecția strategică cu deschiderea globală.
• Un sistem fiscal echilibrat, care încurajează concurența și asigură servicii publice de calitate.
Dacă Europa și SUA nu își vor construi viitorul pe aceste principii, vor rămâne prizoniere ale unor decizii economice de moment, fără viziune pe termen lung. Protecționismul nu este soluția – ci o economie bazată pe inovație, competitivitate reală și echilibru fiscal.
Și, până la urmă cine plătește aceste taxe vamale? Tot consumatorul final… adică tu!
Diferența dintre laudă și apreciere este o subtilă, dar esențială. La prima vedere, ele pot părea aproape sinonime, însă sensurile lor profunde, modul în care sunt oferite și impactul asupra celor care le primesc le diferențiază clar.
Lauda, de cele mai multe ori, vine dintr-o dorință bine intenționată de a face pe cineva să se simtă bine. Este exprimată prin cuvinte mari, adesea exagerate, menite să ridice starea de spirit a celuilalt. Însă, în spatele acestei dorințe de a oferi un moment de satisfacție se ascunde uneori sau formează subtilă de dezechilibru. Cel care laudă se poziționează deasupra, în postura celui care oferă validare, iar cel care primește devine dependent de această aprobare. O laudă repetată, lipsită de autenticitate, poate ajunge să fie resimțită mai degrabă ca o formă de manipulare emoțională. Chiar dacă aduce un zâmbet în momentul respectiv, lauda nu lasă în urmă un sentiment profund de încredere sau de recunoaștere reală.
În schimb, aprecierea se naște dintr-un loc diferit. Ea presupune o privire atentă, o evaluare onestă a efortului depus și a rezultatelor obținute. Aprecierea nu caută să creeze sau să stea artificială de bine, ci să ofere un feedback sincer și echilibrat. Spre deosebire de laudă, aprecierea nu exagerează meritele, ci le pune într-un context real, subliniind ce anume a fost bine făcut. În felul acesta, cel care primește aprecierea nu simte nevoia unei confirmări continue din exterior, își asumă încrederea în propriile capacități și eforturi.
Oamenii simt diferența dintre cele două. Lauda, dacă este exagerată, începe să pară golă și falsă, ceea ce poate eroda încrederea în cel care să ofere. Aprecierea, fiind mai subtilă, dar mai profundă, creează un sentiment autentic de recunoaștere și respect. Este acea formă de feedback care nu doar că te face să te simți bine pe moment, dar te lasă și cu un sentiment durabil că ești pe drumul cel bun, că munca ta este văzută și apreciată sincer.
Astfel, fără să nu dăm seama, modul în care oferă feedback poate influența în momentul actual, ci și felul în care cei din jurul nostru se percep pe ei înșiși. Poate că de aceea, atunci când cuvintele noastre reflectă realitatea și nu doar dorința de a face pe cineva să se simtă bine, ele capătă o greutate care contează. Diferența dintre laudă și apreciere devine evidentă atunci când reflectăm asupra nevoii profunde de recunoaștere autentică pe care o avem cu toții. Într-o lume în care interacțiunile sunt adesea superficiale și rapide, oamenii nu mai caută mari și laude goale. Caută apreciere reală, sinceră, care să recunoască un efort concret sau o calitate reală. Poate că de aceea, lauda, deși bine intenționată, începe să piardă din valoare atunci când devine sau simplă încercarea de a crea o stare artificială de bine, fără un fundament solid. Oamenii simt imediat diferența între o laudă exagerată și un feedback autentic, între acele cuvinte aruncate doar pentru a ridica starea de spirit și aprecierea sinceră, care vine din observarea atentă a muncii și a rezultatelor.
Lauda, de multe ori, funcționează ca un pansament temporar. Pe moment, poate aduce un zâmbet sau o ușoară senzație de mulțumire, dar în lipsa unei baze reale, lasă în urmă un gol. Este acea senzație că, deși ai fost lăudat, ceva lipsește. Lipsesc profunzimea, autenticitatea, recunoașterea adevărată a ceea ce ai realizat. În schimb, aprecierea este diferită. Ea nu se oferă ușor și nici în mod gratuit. Ea vine atunci când cel care oferă feedback a observat cu adevărat un efort sau schimbare. Este sinceră, echilibrată și, cel mai important, specifică. Nu caută să flateze, ci să susțină și să motiveze.
Trăim într-un mediu în care nevoia de feedback autentic devine din ce în ce mai clară. Oamenii nu mai au nevoie de validare falsă. Nu mai au nevoie de periat sau de laude vădit exagerate, care ajung să creeze o distanță artificială între cel care laudă și cel care primește. Au nevoie de un real, care să îi ajute să înțeleagă ce fac bine și unde pot avea feedback. Pentru că doar prin apreciere sinceră, bazată pe observații autentice, putem contribui cu adevărat la creșterea celor din jurul nostru.
E momentul să terminăm cu laudele false și să trecem la aprecierea reală. Pentru că, în fond, oamenii nu caută cuvinte frumoase fără sens, ci vor să știe că sunt văzuți, că efortul lor contează și că ceea ce face este recunoscut ceea ce este cu adevărat.
Românii? Suntem urmașii dacilor și romanilor, dar și ai celor care au rezistat sub valorile istoriei – invazii, imperii, dictaturi. Plus că am primit sânge proaspăt de la populațiile de migratori care au trecut prin aceste teritorii: Goți, huni, gepizi, avari, slavi, bulgari, longobarzi, pecenegi, cumani, tătari si turci.
Deși ne place să spunem că suntem ospitalieri și muncitori, adevărul este că, uneori, ne blocăm în propriile noastre defecte. Dar ce ne definește cu adevărat? Curajul de a ne reinventa. De fiecare dată.
Istoria ne-a învățat să supraviețuim, dar viitorul cere mai mult decât atât. E timpul să nu mai mulțumim cu „merge și așa”. E timpul să înțelegem cine suntem și ce putem deveni.
Valorile care ne definesc
Când ne gândim la valori, de ce ne vine mai întâi în minte “familia”? ( poate si de asta este atât de vehiculat conceptul in aceasta campanie electorală)… Pentru că, indiferent cât de greu ne-a fost, familia a rămas centrul vieții noastre. Bunicii, părinții, copiii – toți adunați în jurul mesei de sărbători. Și, să nu uităm, ospitalitatea: acea mână întinsă unui străin, acel zâmbet care sparge barierele. ( aici ar mai fi de discutat…)
Dar valorile nu sunt doar povești frumoase. Ele sunt și tradiții, respect pentru muncă și o credință încăpânată că, oricât de greu ar fi, “o să fie mai bine”. Problema apare când aceste valori sunt uitate sau, mai rău, folosite ca scuze. Familia? Devine pretext pentru nepotism. Ospitalitatea? Transformată în toleranță față de abuzuri. Cum ne regăsim adevăratele valori? Privind critic la ce am devenit.
Calități și defecte ale noastre Suntem creativ, dar ne lipsește disciplina. Empatici, dar uneori pasivi. Inovatori, dar rareori consecvenți. Românii au o capacitate extraordinară de a rezolva problemele pe termen scurt – acea “descurcareală” legendară – dar lipsa de planificare ne trage înapoi.
Când vine vorba de defect, un lucru doare cel mai tare: tendința de a arunca vina în altă parte. Politicienii? Corupți. Instituții? Inutilă. Dar noi, cetătenii? Tăcuți. Alegem să nu alegem, să nu ne implicăm, să așteptăm ca altcineva să rezolve lucrurile. Așa nu se poate progresa.
Dacă tot am ajuns până aici… să mergem și mai departe… Cum ne alegem liderii?
Cum alegem acum? Prost, de cele mai multe ori. Emoțional. Votăm după carisma celui care promite luna de pe cer, fără să nu gândesc dacă are o scară să ajungă acolo. Ne lăsăm manipulați de campanii care ne lovesc unde doare mai tare – frica, speranța, furia. Și, de multe ori, nici măcar nu votăm.
Dar cum ar trebui să îi alegem? Cu capul, nu cu inima. Informandu-ne. Cerând răspunsuri. Uitându-ne la ce au făcut, nu doar la ce spun că vor face. Liderii nu sunt salvatori, sunt reprezentanții noștri. Nu-i putem lăsa să promită totul și să nu livreze nimic. Și dacă greșesc, să avem curajul să îi tragem la răspundere.
Într-o lume în care manipularea se strecoară prin ecrane și fake news, arma noastră este gândirea critică. Să înțelegem că, dacă acceptăm minciuna în campanie, o vom trăi în guvernare.
Liderii pe care îi alegem sunt oglinda noastră. Dacă vrem să avem lideri mai buni, trebuie să devenim noi mai buni.
Educația civică: o arma subestimată Ne plângem că tinerii nu votează, dar cine îi învață ce înseamnă votul? Educația civică din școli e aproape inexistentă. Cum să aștepți implicare civică de la o generație care nu știe diferența dintre o lege și un decret? Sau separarea puterilor în stat… Sau despre ce face Parlamentul Romaniei sau Guvernul…
Nu e suficient să-i învățăm istoria. Trebuie să-i învățăm să gândească pentru viitor. Ce înseamnă democrație, ce înseamnă drepturi lor și cum să le apere. O generație educată civic eo generație care știe să lupte pentru ceea ce contează.
Ce ne definește? Românii sunt mai mult decât trecutul lor. Suntem și prezentul pe care îl construim, dar mai ales viitorul pe care avem curajul să-l imaginăm. Avem tot ce ne trebuie: valori, resurse, inteligență. Ce ne lipsește? Voia de a schimba ceea ce nu funcționează. Dar schimbarea începe cu noi. Fiecare vot, fiecare implicare contează.
România nu va fi niciodată mai bună decât cetățenii ei. Așa că hai să fim mai buni. Nu mâine, nu altădată. Azi.
Strategiile pentru adresarea și prevenirea hărțuirii cibernetice necesită un efort susținut, la nivelul întregii comunități, care să implice părinții, educatorii și copiii înșiși.
Hărțuirea de orice fel poate avea un impact devastator asupra bunăstării și vieții victimei. Hărțuirea fizică este încă o problemă în școli, mulți cercetători afirmând că unele dintre consecințele sale pe termen lung pot fi chiar mai grave decât cele imediate – până la punctul în care pot duce la schimbări în comportamentul și personalitatea victimei.
Odată cu apariția internetului, hărțuirea – la fel ca și comunicarea în general – și-a îmbunătățit eficiența. În zilele noastre, cyberbullying-ul (cunoscut și drept hărțuirea cibernetică) se poate realiza din confortul propriei case, iar victima poate nici măcar să nu-l cunoască pe hărțuitor. Cu toate acestea, chiar dacă metodele și tehnicile se pot schimba, rezultatul este la fel de grav – de fapt, este adesea chiar mai rău decât în cazul agresiunii fizice.
Vom analiza diferitele forme de hărțuire, efectele reale ale abuzului și ale hărțuirii online asupra victimelor și motivele pentru care părinții și tutorii trebuie să se implice în susținerea unei culturi ce promovează respectul față de ceilalți în mediul online.
Ce este cyberbullying-ul?
Conform dicționarului Merriam-Webster, cyberbullying-ul presupune „publicarea în mediul online a unor mesaje răutăcioase despre o persoană (cum ar fi un elev), deseori în mod anonim”. Cu toate acestea, hărțuirea cibernetică poate lua multe alte forme și, ca atare, implică utilizarea tehnologiei moderne pentru a viza, hărțui și agresa o persoană.
Victimele primesc mesaje, postări sau comentarii neplăcute pe telefon sau pe conturile din rețelele sociale. Acest abuz poate avea loc aproape non-stop, victima fiind pusă în fața comportamentului agresiv, plin de ură și răutate al agresorului său.
Putem considera hărțuire cibernetică orice conținut online folosit pentru a răni pe cineva. În plus, forma de intimidare poate varia, putând viza orientarea sexuală a cuiva, aspectul, vârsta, rasa, etnia, religia. În multe țări, hărțuirea cibernetică este o infracțiune, iar autorii acesteia pot fi condamnați la mai mulți ani de închisoare.
Consecințele hărțuirii cibernetice
Hărțuirea online poate fi foarte dăunătoare, mai ales pentru că este adesea anonimă și poate avea un impact semnificativ, pentru că mesajele neplăcute postate public în mediul online pot fi citite de către oricine. Hărțuirea cibernetică poate face ca persoana să se simtă ca și cum nu ar exista nicio scăpare atunci când intimitatea sa a fost încălcată.
Acest lucru are un efect semnificativ asupra sănătății mintale a victimei, deoarece stresul și starea emoțională generală pot avea un impact major asupra tiparelor de somn, a dispoziției și a obiceiurilor alimentare. De asemenea, toate acestea pot conduce la anxietate și depresie, care au, la rândul lor, consecințe nedorite. Având în vedere că copiii sunt de obicei țintele hărțuirii cibernetice, îngrijorările părinților sunt justificate.
Autorul agresiunii online, de asemenea, se poate confrunta cu consecințele faptelor sale. Pe lângă o pedeapsă cu închisoarea, agresorii pot trece prin momente dificile la școală, se pot confrunta cu concedierea de la locul de muncă sau cu perspectiva de a deveni ei înșiși ținte ale hărțuirii cibernetice.
Cum a evoluat cyberbullying-ul de-a lungul timpului
Agresiunea online a evoluat de-a lungul anilor și, pe măsură ce ritmul inovațiilor tehnologice se accelerează, se creează spații diferite și variate pentru hărțuire.
Primele cazuri de hărțuire ar putea fi considerate apelurile telefonice sau mesajele text pline de ură, care au evoluat prin intermediul platformelor de mesagerie online. Primul caz real de cyberbullying care a atras atenția a fost în 2007, în SUA, când o adolescentă de 13 ani, s-a sinucis după ce vecinii ei au creat un profil fals pe Myspace pentru a o hărțui.
Acesta a fost un indiciu al lucrurilor care urmau să vină, pentru că apariția smartphone-urilor, a multitudinii de site-uri și rețele de socializare, dar și a serviciilor de mesagerie au creat medii noi pentru astfel de acte josnice. În 2010, Hope Sitwell, o altă adolescentă de 13 ani, s-a sinucis pentru că prietenul ei a împărtășit fotografia ei nud cu elevii din șase licee din Florida.
Datorită prevalenței site-urilor de socializare precum Instagram, Snapchat, Discord, Reddit, Twitter și Facebook, persoanele sunt din ce în ce mai expuse la amenințarea hărțuirii cibernetice. Așa cum am trecut de la mesajele de pe telefonul mobil la mesajele online, la fel s-au schimbat și formele de agresiune online, fotografiile și videoclipurile fiind folosite pentru a hărțui persoanele, erodând din ce în ce mai mult intimitatea și spațiile personale sigure.
Recent, o copilă de 12 ani din Buzău și-a anunțat sinuciderea pe Snapchat. Salvarea a venit din SUA
Fata de 12 ani din Buzău a pus pe jar autoritățile internaționale după ce a postat un mesaj alarmant pe o aplicație de mesaje multimedia, în care a anunțat intenția de a se sinucide.
Mesajul a fost inițial detectat de autoritățile americane, care au alertat imediat Interpol-ul.
În urma emiterii unei alerte mondiale de către Interpol, polițiștii din Buzău au reușit să găsească și să salveze fata în mai puțin de o jumătate de zi. În momentul în care au ajuns la ea, fata le-a spus că avea gânduri negre din cauza bullying-ului cibernetic de care a fost victimă.
Tehnologia de azi permite detectarea automată a unor cuvinte cheie din mesajele transmise pe rețelele sociale și posibilitatea alertarii autorităților în astfel de cazuri.
(un articol mai vechi, actualizat recent de Catalin Mihai Anghel, presedintele Asociația Părinții Noștri a Liceului Ovidius din Constanta, expert securitate informatica)
