Despre aroganță și proteste

Protestatarii de azi sunt singura armă împotriva aroganței guvernanților de la putere.
Numai așa vom face posibilă tranziția către o guvernare responsabilă.
Nu va fi guvernarea perfectă niciodată. Nu este nicăieri în lume. Dar măcar nu vom fi conduși de oameni de carton care odată cățărați la putere se cred invincibili.
Și mai este încă ceva. Guvernanților trebuie să le fie frica de Popor, și nu invers.
Altfel, vom avea o țară bogată, stat corupt și oameni săraci.

România Trezește-te ! Hai la protest ! Hai să nu ne lăsăm prostiți !

Catalin Anghel, Constanţa

20130924-104704.jpg

Protest alb 2

20130911-140414.jpg

Demult nu mai este vorba doar despre Roşia Montană sau despre câinii comunitari. Am spus aici acest lucru acum cateva zile, dar și încă din 20 Februarie 2013.
Este vorba despre furt, despre politică, despre civism și despre viitor. Pentru că ne vrem țara înapoi. Până acum, am făcut doar un pas mic. Unul greu, unul important, dar un pas. Noua elită sau viitoarea elită s-a trezit, iar vechile structuri nu abandoneaza lupta și vor face orice să ne adoarmă la loc. Vor reuşi? Nu este foarte clar. Pentru că războaiele mari se pierd în momentul în care, după câştigarea unor bătălii importante, credem că deja am obținut victoria.
Dar dacă ne oprim aici…suntem pierduti.

Hai să protestăm frumos!
Vino cu un servetel alb (ca în data de 3 martie 2013) miercuri, 11septembrie 2013, la ora 18, la harta arheologică din parcul primăriei Constanta!
Constănțene, te aștept cu inscripții sau ce instrumente de făcut zgomot dorești tu. Suntem mulți, mult mai mulți decât crezi și decât ești lăsat să crezi. Manifestația de protest este organizata de către “Baricada Verde” si are autorizație de desfășurare!

Hai să dovedim că știm să protestăm !
Și că dacă tăcem nu înseamnă că suntem de acord !
Punem și poze data viitoare… Poate un concurs pentru cel mai reușit Flash Mob ?
Românii nu abandonează lupta.
România Trezește-te !
www.facebook.com/catalin.mihai.anghel

Era o vreme, în ţara asta…

Era o vreme, în ţara asta…
de Marin Sorescu

Era o vreme când singurele sirene pe
care le auzeam erau cele de dimineaţa şi de la ora 15 când la Electro
sau Oltcit se anunţa începutul sau sfârşitul unei zile de muncă.
Era o vreme în ţara asta când cine termena liceul si intra la
facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, “domnul inginer sau domnul
profesor, sau domnul avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de
activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se
uita la el ca la Dumnezeu.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că
cel care se află în ea a muncit ca să o
cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi
norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra
pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini,
cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8
şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la
doctor.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai
un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau
daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi
trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o
sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic -ca toată lumea
– în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de
la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te
întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la
el gândind “ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la
piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor. !”
Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă şi
cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că “este unul din ăia de chiulesc
sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva
copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla
taica-so că a chiulit.

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii,
să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa
ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de
însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă,
că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţi
deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu
să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea
cu admiraţie: “ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A terminat primul
facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă
mare, e dăştept”

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe
stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc,
să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună
la ziua ta sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului “la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o
ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu
era unu să nu facă “una mică” cu prietenii.
Era o vreme în ţara asta când mergeai
liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe
cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme când lumea întorcea capul după militarii care treceau
cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să
treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie”uite mamă,
trece armata”.

Astăzi din două în două ore se aud sirenele celor de la ambulanţă, de la smurd,
sau de la pompieri care anunţă începutul unei nenorociri sau sfârşitul
unei vieţi sau destin.
Astăzi, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru “o linie”.
Astăzi nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini
staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu,
dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine
urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când
te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, “fluidizând circulaţia”.
Astăzi când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită
nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice,
cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi când vezi copii de şcoală, te
intrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi,
machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi
laptopul, ipodul, ifonul, sau tableta.
Astăzi tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o
familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără
acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste
sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un “ma man” este ori
urâtă cu crengi ori “tută”.
Astăzi băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să “se
învârtă” sau sunt “băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor
din “afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deşţept.
Astăzi când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să
nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
Astăzi oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se
întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e
nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii
vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai
sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă “la
ţară” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi
nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos
de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu
se dau cap în cap.
Astăzi ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un
pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi când lumea aude de armată întoarce capul pentru că “ăştia au
tras în noi în 89” şi acum “au pensii nesimţite”.
Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?

Raport telegrafic la un an de guvernare USL

Raport la un an de guvernare USL: Sărăcirea populației. Stop. Somaj de peste 25% in rândul tinerilor. Stop. Taxe mai mari. Stop. Noi Taxe. Stop. Prăbușirea firmelor. Stop. Mimare privatizare. Stop. Birocratie in creștere. Stop. Corupție în Creștere. Stop. Fonduri europene irosite. Stop. Productivitate scăzută. Stop. Mimarea managementului privat. Stop. Investitii directe în economie scăzute. Stop. Lipsa viziune politica și managerială. Stop.

PS: ne oprim aici… (pe vremuri telegramele se taxau pe cuvânt.. și plătim și mai mult impozite !)

Descoperă și alte lucruri interesante pe www.facebook.com/catalin.mihai.anghel

20130507-213015.jpg

Despre libertatea individuală

Ce înseamnă să gândești liber? Să fii liber? Cum se manifestă ?
Hai să plecăm de la axioma:

“Traind într-o societate, libertatea unui individ se termină când întâlneste libertatea altui individ.”

Voi cum vedeți lucrurile ?
Parcă haosul din societatea românească actuală nu ar putea fi definit ca libertate…

20130327-160902.jpg

Confiscarea dreptei

Care este paradoxul dreptei? Oamenii care au permis furtul în numele politicii și cu ajutorul politicii, oameni care s-au cocoțat pe umerii oamenilor care plătesc taxe și care își doresc statul minimal – care oferă șanse si nu pomană, oamenii care au fost aroganți cât au fost la putere și care acum vorbesc în numele dreptei de pe poziția de pierzători în alegeri, oamenii aceștia cred ca EI sunt singurii reprezentanți ai dreptei.
Nu cred că felul în care a fost făcută politica în România ultimilor ani – cu bani negri obținuți cu contracte umflate pentru autoritățile publice, cu locuri plătite ale candidaților în alegeri, cu licitarea posturilor publice în cotloanele întunecate ale partidelor actuale ( inclusiv ale celor de dreapta), cu o elită falsă care se dă reprezentantă a poporului – nu cred că acești oameni pot moderniza politica românească și România.
Nu cumva oare ultimele alegeri au sanctionat drastic aceasta așa-zisă dreapta ?
Nu cumva componența actuală a Parlamentului este un semn că oamenii de dreapta – cei care muncesc, trăiesc și plătesc corect taxe in România și aievea vor alta dreapta?
Nu vă lăsați păcăliți de frumusetea discursurilor politicianiste de azi.
Alegeți oamenii care fac, nu pe cei care vorbesc frumos și sforăitor, mai ales in campanii, alegeri sau doar în preajma evenimentelor mediatizate.
Veniți să formăm împreună o clasa politică a oamenilor care le pasă!
Nu confiscați dreapta !