Anul 2019 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele. 2020 a început în forță. Să vedem cum se termină…
Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între Occident și No Mens Land, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între populism extrem și oameni extrem de radicali, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții și luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Hollywood cu mari contraste între creșteri economice record (chiar în UE!!) și scăderi economice record – chiar în acelasi an… scenariu numai bun de ecranizat…
După treizeci de ani de la evenimentele din 1989, România se află în situaţia de a porni, din nou, pe drumul organizării juridice, economice şi politice. După treizeci de ani în care ne-am întrebat ce tip de stat ne dorim să clădim şi ce relaţie trebuie să întreţină acest stat cu proprii săi cetăţeni, se pare că ne dorim o Românie normală, europeană în care drepturile omului sunt respectate și există premizele pentru evoluția personală.
Politică
Practic, dacă ne uităm în oglindă, avem două rânduri de alegeri ce au schimbat ierarhia politică în România încheind guvernarea PSD înainte de termen și au readus după multă vreme aceeași familie politică la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria. 2019 a fost un an cu convulsii în politica internă, care se anunță a fi fost doar repetiția generală pentru închiderea unui ciclu electoral în 2020, cu încă două rânduri de alegeri – alegeri locale și parlamentare, alegeri care vor trasa drumul României în până in 2030 cel mai probabil…
Anul 2019 a fost un an ”de foc”, iar noi încă nu avem condiții de spitalizare pentru marii arși. Chiar sfârșitul de an a fost legat de o pacientă ce a ars pe masa de operație… cercetările fiind în lucru…
Australia arde și nimeni nu poate face mai nimic.
Focul mocnit al războiului se simte și în 2020.
Focarele cunoscute și mai puțin cunoscute le vom simți cum ne vor ”arde” și în 2020. Rachete, drone, arme nucleare… ce mai miroase a praf de pușcă…
Avem nevoie de stabilitate politică și de perspective clare de acum încolo, avem nevoie de reașezarea salariilor și pensiilor, avem nevoie de digitalizarea instituțiilor publice, avem nevoie de condiții de trai mai bune, avem nevoie ca la peste 100 de ani de România Mare să putem să ne creștem copiii aici, în siguranță și cu perspective de dezvoltare personală.
Economie
Sărăcie, risipă și … opulență ar fi sinteza descrierii României zilelor noastre.
Să detaliem puțin. Avem un PIB care deși crește ca Făt-Frumos, este măcinat de un deficit bugetar uriaș, deficit ce va îngropa în datorii generațiile care urnează – mai ales dacă nu este folosit pentru investiții inteligente ( și nu este).
Suntem săraci pentru nu avem bani să mâncăm sănătos, nu avem bani pentru educație ( sistemul este mult subfinanțat), nu avem bani pentru canalizări și gaze la tot românul, nu avem bani pentru autostrăzi – deși vorbim de ele cu patos de zeci de ani, nu avem bani pentru spitale dotale și cu servicii la standarde ridicate. Cu toate acestea facem risipă de bani pe cheltuieli bugetare umflate, risipim resurse umane prețioase – ne pleacă tinerii și creierele de vreo 20 de ani, risipim timp si energie politică distrugând punți de comunicare, risipim resursele energetice uriase de la Marea Neagră – gaze ce așteaptă nu se știe ce…, risipim resursele planetei – nu facem colectarea selectivă a deșeurilor, putem continua mult și bine… Iar despre opulență nu trebuie decât să deschizi Facebook-ul ca să vezi că majoritatea românilor o duc minunat – călătoresc, cumpără produse de larg consum și afișează o bunăstare aparentă care va avea scadența curând. Poate mai curând decât se așteaptă… Miroase criza? Dar despre criză cu altă ocazie… să nu risipim aura de prosperitate de la început de an.
Educație
În 2019 am vorbit de ”România educată” și de importanța educaței dar am dat-o în bară la testele Pisa, avem licee cu promovabilitate zero la bacalureat, am schimbat miniștri nenumărați, am schimbat legislația, ne pleacă copiii imediat după facultate prin alte țări… dar noi vorbim la orice oră despre EDUCAȚIE.
Deși educaţia în România ultimilor 30 de ani a fost constant o „prioritate naţională”, deși sistemul de învăţământ e considerat în România cam singura şansă de ascensiune socială, în condiţiile în care celelalte beneficii sociale nu par a avea un impact major asupra reducerii sărăciei, deși vorbim de 6% din PIB ce ar trebui alocați pentru educație – rezultatele sistemului de învățământ sunt greu de a fi denumite acceptabile.
La testările naţionale din clasa a 8-a de anul trecut, 38% dintre elevii din rural au luat sub nota 5 faţă de 15% în mediul urban. Acest lucru generează diferenţe mari între licee şi chiar inegalități sociale. Mulți copii încă abandonează școala, mulți elevi nu dobîndesc competențele esențiale care ar face diferența pe piața muncii – aceste discrepanțe se mențin și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități… Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers. Si putem vorbi despre educație mult si bine, important e să (o) facem.
Concluzie
În 2020 trebuie să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri și în 2020, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste. Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…
Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.
Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…
Iată câteva gânduri și idei pentru 2020 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!
Anul 2018 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele.
Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între bine și rău, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții si luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Bollywood cu mari contraste între creșteri economice record și decizii politice demne de țări de lumea 3-a, ne uităm uimiți la decizii economice riscante, dar admirăm patriotismul deșănțat de fațadă, ce mai, ne credem buricul civilizației, dar lăsăm oamenii de slabă calitate morala și profesională să ia decizii cel puțin bizare în numele și pentru noi.
Vorbim despre ”România educată”, dar lăsăm educația pe seama analfabeților, vorbim de creștere economică, dar facem studii de fezabilitate, în loc să facem autostrăzi, vorbim de 100 de ani de România ca stat modern, vorbim de re-unirea cu Moldova, dar nu am făcut mai nimic pentru românii de peste Prut, vorbim despre justiție si dreptate la televizor, dar avem parte de multe procese lungi si multa nedreptate – practic avem un contrast mare între aparență și esență.
Am schimbat miniștri precum șosetele, vorbim la televizor de masuri care prăbușesc bursa, impozităm tot ce mișcă, dar nu reușim să creștem gradul de colectare a TVA, discuția populistă despre multinaționale a scăzut investițiile străine în economie, ne confruntăm în continuare cu deficit de forță de muncă în economie.
Cumva, ne luptăm cu UE, dar primim fonduri europene de miliarde, încă nu suntem suficienți de inteligenți să folosim toate resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Aceasta dualitate se manifeste și în războiul dintre palate – Președinția se luptă cu Guvernul, războiul declarațiilor face deliciul presei locale, dar și internaționale, culmea, intrăm în 2019 ca țară care preia președinția Consiliului UE…
Dualismul se menține și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități…
Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers.
Dominația prostiei vulnerabilizează cumva țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. Paradoxul societății conduse de oameni populiști, care se cațără pe scara socială pe seamă lipsei de civism și atitudine, se bazează pe blazarea societății și a atitudinii mioritice în fața problemelor curente ale țării.
Culmea, omul cu bun simț este forțat să asiste neputincios la deciziile economice și politice, pentru a putea supraviețui în această lume plină de contraste. A încercat in 2018 să protesteze, dar a văzut că, cizma guvernamentală și parlamentară calcă fără milă peste grumazul celor ce nu se apleacă. Aceasta să fie și explicația scăderii numărului de protestatari la tot mai desele abuzuri ale guvernului. Frica de eșec a făcut ca și bruma de civism să se subțieze. Parcă așteptăm ca o mână invizibilă să acționeze pentru noi. O atitudine greșită, spun eu. Trebuie să avem curajul opiniei personale bazată pe argumente. Trebuie să putem spune ce gândim, altfel degeaba au murit oamenii la revoluție…
În 2019 trebuie să sancționăm discursul populist, anti-european, naționalist și xenofob – nu ajută cu nimic. Putem să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri în 2019, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste.
Parcă trebuie făcut un efort și în zona politizării masive din ultimii ani, trebuie să respectăm demonstrațiile publice fără a interveni cu bastoane și gaze lacrimogene, trebuie să învățăm din greșelile înaintașilor, să fim atenți la ce se întâmplă în toată Europa, trebuie să sancționăm discursul autoritar al guvernaților, să arătăm cu curaj greșelile guvernării, practic să devenim cetățeni mai responsabili.
Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…
Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.
Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…
Iată câteva gânduri și idei pentru 2019 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!
De ce tu vezi realitatea, dar cu toate astea vezi cum societatea se duce în altă direcție? (Vezi parcursul recent ales și de Bulgaria și Moldova…)
Lipsa educației solide și a bunului simț, dar și sărăcia generalizată îi face pe oameni să fie agresivi cu semenii din jur, fizic sau verbal.
Poate aceasta e una din explicațiile violenței verbale din ultima perioadă. Ea e direct proporțională cu frustrările acumulate de persoane chinuite, private poate de bunătate și creativitate acasă sau în școală, bulversate de haosul din educație și din societatea românească.
Bine, bine, ce e de făcut ? Educație. Dar și educație civică și politică. Creșterea productivității muncii. Oameni potriviți la locul potrivit. Creativitate. Inovație. Tehnologie.
Lipsa politicienilor de caracter, documentați și conectati la tendințele internaționale, lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung, lipsa de responsabilitate, incompetența șefilor numiți politic care au devastat economia, alungarea investitorilor prin cereri absurde de șpagă pentru a le permite să investească, lipsa dotărilor si a finanțărilor în economie, dar mai ales în educație – au condus la cresterea procentului de analfabeti, la apariția unor ‘fabrici de diplome’ iar șpaga a devenit instrument generalizat de a rezolva orice problemă. Mai ales acolo unde există un decalaj între importanța funcției/serviciului și salarizarea oferită.
Ce e făcut ? Implicare. Educație. Atitudine. Am mai scris despre subiect aici…
Pe termen scurt trebuie să fim vigilenți, să ne informăm despre ce variante ne oferă azi societatea, să căutam să fim reprezentați de oameni competenți și de bună credință, iar dacă nu găsim așa ceva să recomandăm noi din cei cunoscuți sau chiar să facem noi pasul acesta.
Iar prima îndatorire este să mergem la vot. Altfel, e ca și cum vedem un incendiu, vedem cum se mărește iar noi trecem nepăsători pe lângă el. Stinge focul celor ce pârjolesc azi economia! Votează !
Eu am ales sa mă implic!
Suntem cei mai săraci din Europa. Tendința e de polarizare socială. Medicii ne pleacă pe capete.
Mai mult de 3 milioane de salariaţi (65% din totalul de 4,7 milioane) au salarii nete sub de 2.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că sunt plătiţi sub nivelul actual al salariului mediu pe economie.
Doar 7% dintre angajaţii locali au venituri lunare de peste 4.000 de lei net pe lună, adică circa 340.000 de oameni – ceea ce înseamnă ca ne îndreptam spre o polarizare socială.
Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, anual întră în sistem 3.000 de medici și ies aproximativ 3.500, prin migrație, pensionare sau deces.
Asta înseamnă ca noi pregătim medici pentru alții, iar noi pierdem anual 500 de medici la nivel de țară. Atâta timp cât la noi un medic rezident câștiga 400-500 de euro, dar când a depășit granița câștiga de la 4000 în sus…
“Este posibil ca numărul asistentelor medicale plecate la muncă în străinătate în ultimii şapte ani să atingă cifra de 100.000. România este, probabil, cel mai mare furnizor de asistente medicale pe piaţa muncii din Uniunea Europeană, în condiţiile în care sistemul românesc public de sănătate se confruntă cu cel mai mare deficit de asistente medicale de până acum” Viorel Rotilă, Federația Solidaritatea Sanitară.
Dacă vom continua în acest ritm ne vom transforma într-o țară pepinieră de prosperitate pentru alții. Iar cei ce nu au plecat încă se vor zbate pentru supraviețuire. Nu se mai moare de foame, dar se va muri din cauza serviciilor de sănătate subfinanțate, se va trăi pe datorie o perioadă, se vor produce dezechilibre majore în gestionarea bugetului public și va exista tendința de afirmare a populiștilor: cei ce promit lucruri pe care nu le pot realiza, dar care sunt de dorit pentru cei lipsiți de posibilități financiare.
Sistemul de educație este subfinanțat și are dezechilibre majore între cererea de pe piața forței de muncă și oferta educațională. Copiii sunt înregimentați într-un program încărcat unde își pierd creativitatea. Cercetarea practic nu există. A fost în ultimii 25 de ani o risipă bugetară inimaginabilă. Jaful din banii publici ne-a limitat resursele de dezvoltare. Nu avem autostrăzi sau centuri ocolitoare…
Cât vom mai permite să fim conduși de oameni care fac legi doar pentru ei, de aranjamente de culise ce nu vizează prosperitatea semenilor, de trădători care se vând pe doi arginți ?
E vară. Dar trebuie să fie o vară fierbinte. Trebuie să ne pregătim pentru asaltul de a ne recuceri țara din toamnă, la alegerile parlamentare. De a restarta șansele de a ne fi mai bine aici la noi în țară.
Se poate. Avem resurse naturale, avem resurse intelectuale, avem tot ce ne trebuie. Ne mai trebuie viziune și voința de a face totul posibil. Aici și acum. Cu gândul spre viitor. Avem datoria să lăsăm lucrurile mai bine decât le-am găsit. Pentru noi și pentru copiii noștri.
Ce e de făcut ? Implicare, reactivitate la legile strâmbe și la nedreptăți, suflecatul mânecilor și trecut la treabă. La munca deșteaptă. La distribuitia veniturilor naționale mai echitabil. Trebuie educație civică și politică.
E simplu: schimbăm macazul sau plecăm toți din țară. Unul câte unul iar ultimul stinge lumina.
Noi nu prea am investit în pepiniere pentru a descoperi talentele. Deci slabe speranțe să apară ceva în viitorul apropiat.
Iar cu munca am văzut. Am văzul echipa Croației muncitoare, am văzut echipa Albaniei serioasă, România a jucat binișor.Dar mult mai puțin bine decât majoritatea echipelor prezente la #Euro2016.
Proiectul nostru național ar trebui să fie munca inteligentă într-o țară condusă cu drag de oameni.
Nimeni nu e prost să muncească degeaba. Așa am ajuns să muncim din ce în ce mai puțin. Pentru că unii munceau și ăia jmecheri furau. De aia au plecat românii pe capete afară. Măcar acolo muncești pentru tine.
De ce trebuie și drag de oameni? Pentru că fără asta, suntem niște roboți care execută sarcini. Numai umanitatea si bunătatea ne pot salva de a duce o viață monotonă și lipsită de sens.
Dar e momentul să ne trezim și să facem posibil munca inteligentă și bine plătită la noi în țară. Cât mai avem o țară… Vedem cum se diluază și sentimentul și apartenență la România.
Avem toate premizele acum să ne trezim. Bine le-am avut și până acum. Dar am pierdut multe trenuri. Ar fi cazul să ne trezim…
Repet: civismul, implicarea sunt obligații de cetățeni responsabili care se gândesc la generațiile care urmează. Altfel, să nu plângi de dorul țării tale sau nu zici că o duci rău la tine acasă.
Mai e puțin până la alegerile parlamantare. Pot ele aduce impulsul de urni căruța asta numită România? Vine vara și tare mă tem că nu vom avea decât praf pe drumurile publice și știri fierbinți de cancan, fără prea mare consistență.
Putem oare să înțelem importanța corelării educaței, civismului, viziunii politice cu viziunea dezvoltării unei națiuni? Unde sunt oamenii de stat ai României?
Vor sta ei ascunși în noroiul actualei clase politice? Sau se vor ridica, se vor sterge de praf și vor urni România…
Da, tu cel care nu taci atunci vezi ceva nelalocul lui, care nu stai seara la TV când afară lumea protestează pentru cauza ta, care lași confortul fotoliului din sufragerie când este vorba de a te implica într-un proiect pentru comunitate…
Dar și tu, cel care pierzi nopți în care scrii articole despre oamenii frumoși din țara ta despre lucrurile bune din orașul tău, tu cel care participi la viața civică a orașului, tu cel care îți faci treaba la timp și de calitate, tu cel care dăruiește din timpul să prețios copiilor din preajma sa, tu voluntarule din ONG-uri obscure și nu neaparat mediatizate intens la TV…
Dar mai ales tu, părintele ce investește masiv în educația copilului într-o țară ce aproape a abandonat acest lucru…
Și nu în ultimul rând tu, antreprenorule ce crezi în țara asta ca loc de dezvoltare personală și care crezi că aici copiii tăi se pot dezvolta armonios și trăi frumos, tu cel ce plătește corect impozitele statului în care trăiești, chiar dacă încă acest stat nu te protejează mereu împotriva abuzurilor…
De fapt ‘Vocea României’ suntem toți cei care nu iau lucrurile așa cum sunt, ci fac posibil ca locul pe unde au trecut să fie un pic mai bun și mai frumos ca în momentul în care l-au găsit !
Tu ești ‘ Vocea României’! Hai să o facem auzită!
Cătălin Anghel
Când? Pe 20.09.2015, ora 17.00 Plecare – Piata Ovidiu
De ce Marș pentru Constanța ! ?
Pentru că noi, constănțenii, vrem un oraș mai curat, mai frumos și mai îngrijit.
Pentru că vrem ca după ultimii 12 ani în care nu s-a făcut mai nimic pentru noi și orașul nostru, să redăm Constanței și constănțenilor simbolul acestui oraș, Cazinoul nostru cel frumos!
Vrem ca vocile noastre să fie auzite, printr-un marș simbolic care să trezească în inimile cetățenilor spiritul civic și să le aducă aminte că dacă nimeni nu ia atitudine și nimeni nu încearcă să schimbe ceva, atunci nimic nu se va schimba !
Ultimii ani au plasat Constanța într-un con de umbră, nu s-au mai făcut investiții și banii cetățenilor, colectați din prea multe impozite și taxe pe plan local, au fost cheltuiți irațional și împrăștiați doar la anumite grupuri de interes personale și politice.
Vom mărșăluii pașnic, încercând să strângem cât mai mulți cetățeni care se simt parte vie a acestui oraș și care nu sunt indiferenți la suferința lui, suferință pricinuită de lipsa de interes a autorităților față de bunăstarea orașului și a cetățenilor.
Acest demers inițiat pe Facebook, de către Cătălin Anghel, ca reprezentant apolitic al societății civile, reprezintă dorința noastră pentru conștientizarea și începutul schimbării modului de gândire a constănțeanului față de propriul oraș, pentru că, cetățeanul trebuie să știe foarte bine care îi sunt drepturile dar și obligațiile, și să mai știe că, dacă vrea și se implică în mod activ, atunci chiar poate să schimbe acest oraș minunat !
Este primul marș de acest gen organizat până acum, și dorințele noastre, în afară de trezirea sentimentului civic, sunt simple :
– un oraș mai curat (renegocierea contractului cu firma prestatoare a serviciului de salubritate), pentru că vrem să vedem străzile mai curate, măturate dimineața și spălate seara !
– un oraș mai frumos (renegocierea contractului cu firma responsabilă cu spațiile verzi), pentru că vrem să avem mai multe spații verzi, pline cu flori, care să ne încânte privirea și să ne facă să simțim că trăim într-un oraș european port la Marea Neagră
– un oraș mai îngrijit (implicarea efectivă a primăriei, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziție, respectiv inspectorii din cadrul serviciului de urbanism și a agenților serviciul public de Poliţie Locală în activitatea de verificare pe teren spre rezolvarea problemelor specifice urbei), și aici mă refer la cazurile cerșetorilor prezenți la fiecare colț de stradă sau intersecție, la cazul inventarierii și ținerii sub observație a elementelor de mobilier și decor urban, deteriorarea și înlocuirea sau repararea acestora, semnalată prin rapoarte de monitorizare și coltrol; la semnalarea cazurilor de vandalism, de distrugere, cazuri unde proprietarii anumitor imobile nu își toaletează spațiul verde aferent și nu degajază trotuarul din fața proprieteății, și toate aceste aspecte legate de îngrijirea proprietății și a orașului.
– piste de biciclete (urgentarea procedurilor în curs și solutii noi rezultate în urma consultarii cu asociatiile de profil),
– mai multe investiții în cultură (fără a vorbi aici de kitsch si programe inutile),
– accesare fonduri europene (pentru proiectele mari de infrastructură),
– și, binențeles reabilitarea Cazinoului Constanța, simbolul acestui oraș, care a fost lăsat în paragină, în mod deliberat și criminal, de către fosta administrație, care în ultimii 12 ani și-a bătut efectiv joc de acest oraș și toate simbolurile lui !
În încheiere vreau să reiterez ideea că acest marș nu are caracter politic, el este pentru noi, pentru constănțenii care sunt nemulțumiți de starea orașului în care trăiesc și vor să schimbe cât mai curând imaginea urbei și modul de viață al constănțenilor:
Pentru că:
Dacă nu noi, atunci cine ? Dacă nu acum, atunci când ?
Mesaje marș:
Constanța nu doarme ! Suntem cu ochii pe voi ! Eu sunt Constanța ! Constanța nu e numai a lor!
Vorbim de note, dar nu vorbim de locuri de muncă.
Vorbim de note, dar nu vorbim de corelarea educației cu cerința pe piață.
Vorbim de note, dar statul nu creează condiții de învățare (mai ales la țară).
Vorbim de note, dar nu vorbim de elevi.
Vorbim de note mari, dar ele nu reflectă neapărat cunoștințele.
Vorbim de note mici, dar nimeni nu întreaba de ce acei copii iau note atât de mici.
Vorbim de note, dar nu facem mai nimic cu profesorii…
Vorbim de note, dar nu creștem productivitatea muncii…
Hai să vorbim de procentul din PIB alocat pentru educație !
Hai să vorbim de cunoștințe !
Hai să vorbim de inovație !
Hai să vorbim de joacă !
Hai să vorbim despe prezent și viitor !
Hai să vorbim unii cu alții !
Hai să acționăm ! Propune și tu creșterea procentului din PIB alocat educației !
Propune și tu schimbarea abordării educației !
Cătălin Anghel
Când un liceu întreg nu ia BAC-ul nu numai elevii sunt vinovați! La fel și când jumătate din media județului nu reușește să promoveze acest examen.
Nu ne facem bine dacă nu începem cu sistemul Educational. Dacă nu acordăm atenție acestui fenomen. Dacă nu investim mai mult în a învața să învățam pe cineva ceva. In a discerne ce este relevant pentru copii. Și toatea astea corelate cu vârsta, cu specificul locului, cu ochii deschiși spre viitor. Dar toate acestea se pot face doar daca exista SPERANȚA că o vom duce mai bine aici, la noi în țară.
Schimbați sistemul! Schimbați conducerile școlilor ! Schimbați ministrul educației ! Creșteți procentul alocat educației din PIB ! Investiți in cercetare !
Astfel creșteți viitorul țării !
Numai așa vă credem că vă pasă !
Educația este modul în care avem grijă de viitor !
