În fotbal e ca’n viață. Ori ai talent, ori muncești de-ți sar capacele!

Catalin anghel in fotbal e ca-n viata ori ai talent ori muncesti de-ti sar capacele
În fotbal e ca’n viață.
Ori ai talent, ori muncești de-ți sar capacele! 
Asta dacă vrei să ai rezultate.
Noi nu prea am investit în pepiniere pentru a descoperi talentele. Deci slabe speranțe să apară ceva în viitorul apropiat.
Iar cu munca am văzut. Am văzul echipa Croației muncitoare, am văzut echipa Albaniei serioasă, România a jucat binișor.Dar mult mai puțin bine decât majoritatea echipelor prezente la #Euro2016.
 
Proiectul nostru național ar trebui să fie munca inteligentă într-o țară condusă cu drag de oameni.
Nimeni nu e prost să muncească degeaba. Așa am ajuns să muncim din ce în ce mai puțin. Pentru că unii munceau și ăia jmecheri furau. De aia au plecat românii pe capete afară. Măcar acolo muncești pentru tine.
De ce trebuie și drag de oameni? Pentru că fără asta, suntem niște roboți care execută sarcini. Numai umanitatea si bunătatea ne pot salva de a duce o viață monotonă și lipsită de sens. 
Dar e momentul să ne trezim și să facem posibil munca inteligentă și bine plătită la noi în țară. Cât mai avem o țară… Vedem cum se diluază și sentimentul și apartenență la România.
Avem toate premizele acum să ne trezim. Bine le-am avut și până acum. Dar am pierdut multe trenuri. Ar fi cazul să ne trezim…
Repet: civismul, implicarea sunt obligații de cetățeni responsabili care se gândesc la generațiile care urmează. Altfel, să nu plângi de dorul țării tale sau nu zici că o duci rău la tine acasă.
Mai e puțin până la alegerile parlamantare. Pot ele aduce impulsul de urni căruța asta numită România? Vine vara și tare mă tem că nu vom avea decât praf pe drumurile publice și știri fierbinți de cancan, fără prea mare consistență.
Putem oare să înțelem importanța corelării educaței, civismului, viziunii politice cu viziunea dezvoltării unei națiuni? Unde sunt oamenii de stat ai României? 
Vor sta ei ascunși în noroiul actualei clase politice? Sau se vor ridica, se vor sterge de praf și vor urni România…
O vară inspirată vă doresc !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *