Catalin Anghel

Category: Catalin ANGHEL

  • Boicotarea supermarketurilor: mit sau soluție reală?

    Concurență reală soluția la problemele din supermarket

    În ultima perioada, ideea boicotării supermarketurilor a prins amploare în numeroase țări din Europa de Est. Nemulțumirile pleacă de la prețurile ridicate ale alimentelor, la percepția despre profitul exagerat al marilor lanțuri comerciale, până la dorința de a susține producătorii locali. Însă, dincolo de emoții și de mobilizarea de pe rețelele sociale, rămâne întrebarea: este boicotul soluția optimă pe termen lung?

    De ce a apărut fenomenul boicotării supermarketurilor?
    1. Prețurile și disparitățile socio-economice
    În multe zone, salariile rămân mici, iar prețurile la raft par prea mari. Acest dezechilibru între puterea de cumpărare și costul vieții alimentează resentimentele față de marile lanțuri, percepute drept “vinovații de serviciu”.
    2. Percepția asupra “monopolului” marilor retaileri
    O parte a consumatorilor consideră că supermarketurile au prea multă putere de negociere cu furnizorii și că își pot impune prețurile, în lipsa unei concurențe reale.
    3. Susținerea redusa a micilor producători și a fermelor locale
    Sub lozinca “Cumpără local!”, mulți oameni își doresc să sprijine economia autohtonă, să valorifice tradiția și să reducă “dependența” de produsele din import. Pe buna dreptate…
    4. Nemulțumiri legate de calitatea produselor și de practicile comerciale
    Dincolo de prețuri, sunt și critici referitoare la calitatea alimentelor ( au fost reportaje privitoare la calitatea diferita in zone diferite ale Europei), la adaosurile comerciale, la proveniența incertă a unor produse sau chiar la evaziunea fiscală.

    De ce nu este boicotul soluția pe termen lung?

    Boicotarea supermarketurilor poate, pe termen scurt, să transmită un mesaj de protest.

    Totuși, ea nu abordează cauza principală a problemei – lipsa unei piețe cu concurență reală, puterea de cumpărare scăzută și suportul limitat pentru producătorii locali. În plus, mulți consumatori care boicotează au totuși nevoie de produse pe care doar marile lanțuri le oferă (de exemplu, fructe exotice, citrice, diverse specialități internationale, diverse produse care se produc in țara noastra sau costul de producție ar fi foarte mare).

    Pe termen lung, simplul boicot nu rezolvă nevoia de diversitate și accesibilitate a produselor și nici nu duce, de la sine, la îmbunătățirea legislației sau a nivelului de trai.

    Care sunt soluțiile reale și sustenabile?
    1. Încurajarea și promovarea concurenței pe piață
    • Este esențial ca piața să fie deschisă și competitivă, pentru ca supermarketurile să nu abuzeze de poziții dominante.
    • Transparența prețurilor și reglementarea echitabilă pot preveni creșterile artificiale de costuri și pot sprijini consumatorul final.
    2. Susținerea producătorilor locali pentru a deveni competitivi
    • Ajutor concret pentru fermele și micii producători: subvenții, programe de formare, facilități fiscale.
    • Încurajarea asocierii în cooperative și acces la fonduri pentru modernizare, astfel încât producătorii locali să poată concura de la egal la egal cu marii furnizori internaționali.
    • Promovarea și certificarea produselor autohtone pentru a spori încrederea și recunoașterea brandului românesc.
    3. Creșterea puterii de cumpărare a românilor
    • Salarii decente și politici economice care să susțină clasa de mijloc.
    • Reducerea poverii fiscale inutile și combaterea evaziunii, pentru ca statul să poată direcționa resursele către nevoile reale (sănătate, educație, infrastructură).
    • O populație cu venituri decente poate alege calitatea și poate cumpăra produse mai scumpe, dar mai bune și mai sănătoase.
    4. Educația nutrițională și responsabilitatea consumatorilor
    • Mulți aleg produse ieftine din pricina sărăciei sau a lipsei de informare despre impactul alimentației asupra sănătății.
    • Campaniile de educație și conștientizare sunt vitale pentru ca oamenii să înțeleagă că alegerea produselor de calitate nu este un moft, ci o investiție în propria sănătate.
    • Așa cum alegem calitatea atunci când cumpărăm un electrocasnic, la fel ar trebui să procedăm și cu mâncarea.
    5. Consum național și local acolo unde este posibil
    • Scurtarea lanțului de distribuție înseamnă produse mai proaspete și prețuri potențial mai mici, dacă se elimină intermediarul.
    • Dezvoltarea unor piețe locale, târguri și sisteme de livrare la domiciliu din partea producătorilor mici, pentru a facilita accesul la produse de proximitate.
    • Integrarea produselor românești în sectorul HoReCa și în turism – restaurantele și pensiunile pot oferi astfel o experiență autentică și susțin economia locală.
    6. Branding autohton și promovarea în turism
    • Un brand românesc puternic se construiește prin calitate constantă, povești autentice și strategii de marketing inteligente.
    • Turismul gastronomic – o modalitate excelentă de a face cunoscute produsele locale. O experiență culinară locală, combinată cu peisajele românești, poate deveni un atu important de atragere a turiștilor străini care sa consume produse romanesti
    7. Legislație fermă împotriva evaziunii xele nu sunt colectate corect, se creează distorsiuni în piață și competiție neloială.
    • O legislație care să pedepsească drastic evazioniștii și să fie aplicată consecvent ar reduce corupția și ar crea un mediu de afaceri sănătos.

    Boicotarea supermarketurilor este mai degrabă o reacție emoțională și o formă de protest temporară, nu o soluție sistemică. Pentru a avea prețuri mai bune și produse de calitate, e nevoie de măsuri bine gândite și coerente:
    • Concurență reală pe piața de retail.
    • Susținerea fermelor și producătorilor locali prin subvenții, programe și cooperare.
    • Creșterea puterii de cumpărare a românilor, prin salarii decente și combaterea evaziunii.
    • Educație nutrițională pentru a încuraja consumul responsabil și alegerea produselor de calitate.
    • Scurtarea lanțului de distribuție și promovarea unui branding românesc puternic.

    Sunt supermarketurile dornice de profit? Categoric! Orice companie in postura de monopol va avea preturi ridicate. Solutia este nu sa inchidem supermarketurile, ci sa avem legi care previn monopolul si incurajeaza concurenta. Legi care sa fie aplicate!

    Vă încurajez să folosiți și instrumentele Monitorul Preturilor – un comparator de prețuri prezente în mai multe tipuri de magazine și Asociația InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, ce ofera o serie de informații utile atunci când mergem la cumparaturi… iar dacă aveți de făcut o reclamație, folositi linkul ANPC – Autoritătea Naționala pentru Protecția Consumatorilor.

    Într-o piață cu adevărat competitivă, supermarketurile pot fi un partener important pentru producătorii locali, iar consumatorii pot beneficia de prețuri corecte și produse de calitate. Soluția nu este să închidem ușile marilor retaileri, ci să le deschidem mai larg către o competiție cinstită și profitabilă pentru toți.

    PS: Mai țineti minte când un conducător al României a interzis produsele străine? ( cafea și orice alt produs). Vă aduceți aminte cum arătau vitrinele? Cuvantul “nechezol” vă spune ceva?

    Voi cum vedeti lucrurile?

    Catalin ANGHEL

  • Mai puține laude, mai multă apreciere autentică – oamenii simt diferența


    Diferența dintre laudă și apreciere este o subtilă, dar esențială. La prima vedere, ele pot părea aproape sinonime, însă sensurile lor profunde, modul în care sunt oferite și impactul asupra celor care le primesc le diferențiază clar.

    Lauda, ​​de cele mai multe ori, vine dintr-o dorință bine intenționată de a face pe cineva să se simtă bine. Este exprimată prin cuvinte mari, adesea exagerate, menite să ridice starea de spirit a celuilalt. Însă, în spatele acestei dorințe de a oferi un moment de satisfacție se ascunde uneori sau formează subtilă de dezechilibru. Cel care laudă se poziționează deasupra, în postura celui care oferă validare, iar cel care primește devine dependent de această aprobare. O laudă repetată, lipsită de autenticitate, poate ajunge să fie resimțită mai degrabă ca o formă de manipulare emoțională. Chiar dacă aduce un zâmbet în momentul respectiv, lauda nu lasă în urmă un sentiment profund de încredere sau de recunoaștere reală.

    În schimb, aprecierea se naște dintr-un loc diferit. Ea presupune o privire atentă, o evaluare onestă a efortului depus și a rezultatelor obținute. Aprecierea nu caută să creeze sau să stea artificială de bine, ci să ofere un feedback sincer și echilibrat. Spre deosebire de laudă, aprecierea nu exagerează meritele, ci le pune într-un context real, subliniind ce anume a fost bine făcut. În felul acesta, cel care primește aprecierea nu simte nevoia unei confirmări continue din exterior, își asumă încrederea în propriile capacități și eforturi.

    Oamenii simt diferența dintre cele două. Lauda, ​​dacă este exagerată, începe să pară golă și falsă, ceea ce poate eroda încrederea în cel care să ofere. Aprecierea, fiind mai subtilă, dar mai profundă, creează un sentiment autentic de recunoaștere și respect. Este acea formă de feedback care nu doar că te face să te simți bine pe moment, dar te lasă și cu un sentiment durabil că ești pe drumul cel bun, că munca ta este văzută și apreciată sincer.

    Astfel, fără să nu dăm seama, modul în care oferă feedback poate influența în momentul actual, ci și felul în care cei din jurul nostru se percep pe ei înșiși. Poate că de aceea, atunci când cuvintele noastre reflectă realitatea și nu doar dorința de a face pe cineva să se simtă bine, ele capătă o greutate care contează.
    Diferența dintre laudă și apreciere devine evidentă atunci când reflectăm asupra nevoii profunde de recunoaștere autentică pe care o avem cu toții. Într-o lume în care interacțiunile sunt adesea superficiale și rapide, oamenii nu mai caută mari și laude goale. Caută apreciere reală, sinceră, care să recunoască un efort concret sau o calitate reală. Poate că de aceea, lauda, ​​deși bine intenționată, începe să piardă din valoare atunci când devine sau simplă încercarea de a crea o stare artificială de bine, fără un fundament solid. Oamenii simt imediat diferența între o laudă exagerată și un feedback autentic, între acele cuvinte aruncate doar pentru a ridica starea de spirit și aprecierea sinceră, care vine din observarea atentă a muncii și a rezultatelor.

    Lauda, ​​de multe ori, funcționează ca un pansament temporar. Pe moment, poate aduce un zâmbet sau o ușoară senzație de mulțumire, dar în lipsa unei baze reale, lasă în urmă un gol. Este acea senzație că, deși ai fost lăudat, ceva lipsește. Lipsesc profunzimea, autenticitatea, recunoașterea adevărată a ceea ce ai realizat. În schimb, aprecierea este diferită. Ea nu se oferă ușor și nici în mod gratuit. Ea vine atunci când cel care oferă feedback a observat cu adevărat un efort sau schimbare. Este sinceră, echilibrată și, cel mai important, specifică. Nu caută să flateze, ci să susțină și să motiveze.

    Trăim într-un mediu în care nevoia de feedback autentic devine din ce în ce mai clară. Oamenii nu mai au nevoie de validare falsă. Nu mai au nevoie de periat sau de laude vădit exagerate, care ajung să creeze o distanță artificială între cel care laudă și cel care primește. Au nevoie de un real, care să îi ajute să înțeleagă ce fac bine și unde pot avea feedback. Pentru că doar prin apreciere sinceră, bazată pe observații autentice, putem contribui cu adevărat la creșterea celor din jurul nostru.

    E momentul să terminăm cu laudele false și să trecem la aprecierea reală. Pentru că, în fond, oamenii nu caută cuvinte frumoase fără sens, ci vor să știe că sunt văzuți, că efortul lor contează și că ceea ce face este recunoscut ceea ce este cu adevărat.

    Catalin ANGHEL

  • Cine suntem noi, românii?

    Cine suntem noi, românii?

    Românii? Suntem urmașii dacilor și romanilor, dar și ai celor care au rezistat sub valorile istoriei – invazii, imperii, dictaturi.
    Plus că am primit sânge proaspăt de la populațiile de migratori care au trecut prin aceste teritorii: Goți, huni, gepizi, avari, slavi, bulgari, longobarzi, pecenegi, cumani, tătari si turci.

    Deși ne place să spunem că suntem ospitalieri și muncitori, adevărul este că, uneori, ne blocăm în propriile noastre defecte. Dar ce ne definește cu adevărat? Curajul de a ne reinventa. De fiecare dată.

    Istoria ne-a învățat să supraviețuim, dar viitorul cere mai mult decât atât. E timpul să nu mai mulțumim cu „merge și așa”. E timpul să înțelegem cine suntem și ce putem deveni.

    Valorile care ne definesc

    Când ne gândim la valori, de ce ne vine mai întâi în minte “familia”? ( poate si de asta este atât de vehiculat conceptul in aceasta campanie electorală)… Pentru că, indiferent cât de greu ne-a fost, familia a rămas centrul vieții noastre. Bunicii, părinții, copiii – toți adunați în jurul mesei de sărbători. Și, să nu uităm, ospitalitatea: acea mână întinsă unui străin, acel zâmbet care sparge barierele. ( aici ar mai fi de discutat…)

    Dar valorile nu sunt doar povești frumoase. Ele sunt și tradiții, respect pentru muncă și o credință încăpânată că, oricât de greu ar fi, “o să fie mai bine”. Problema apare când aceste valori sunt uitate sau, mai rău, folosite ca scuze. Familia? Devine pretext pentru nepotism. Ospitalitatea? Transformată în toleranță față de abuzuri. Cum ne regăsim adevăratele valori? Privind critic la ce am devenit.

    Calități și defecte ale noastre
    Suntem creativ, dar ne lipsește disciplina. Empatici, dar uneori pasivi. Inovatori, dar rareori consecvenți. Românii au o capacitate extraordinară de a rezolva problemele pe termen scurt – acea “descurcareală” legendară – dar lipsa de planificare ne trage înapoi.

    Când vine vorba de defect, un lucru doare cel mai tare: tendința de a arunca vina în altă parte. Politicienii? Corupți. Instituții? Inutilă. Dar noi, cetătenii? Tăcuți. Alegem să nu alegem, să nu ne implicăm, să așteptăm ca altcineva să rezolve lucrurile. Așa nu se poate progresa.

    Dacă tot am ajuns până aici… să mergem și mai departe… Cum ne alegem liderii?

    Cum alegem acum? Prost, de cele mai multe ori. Emoțional. Votăm după carisma celui care promite luna de pe cer, fără să nu gândesc dacă are o scară să ajungă acolo. Ne lăsăm manipulați de campanii care ne lovesc unde doare mai tare – frica, speranța, furia. Și, de multe ori, nici măcar nu votăm.

    Dar cum ar trebui să îi alegem? Cu capul, nu cu inima. Informandu-ne. Cerând răspunsuri. Uitându-ne la ce au făcut, nu doar la ce spun că vor face. Liderii nu sunt salvatori, sunt reprezentanții noștri. Nu-i putem lăsa să promită totul și să nu livreze nimic. Și dacă greșesc, să avem curajul să îi tragem la răspundere.

    Într-o lume în care manipularea se strecoară prin ecrane și fake news, arma noastră este gândirea critică. Să înțelegem că, dacă acceptăm minciuna în campanie, o vom trăi în guvernare.

    Liderii pe care îi alegem sunt oglinda noastră. Dacă vrem să avem lideri mai buni, trebuie să devenim noi mai buni.

    Educația civică: o arma subestimată
    Ne plângem că tinerii nu votează, dar cine îi învață ce înseamnă votul? Educația civică din școli e aproape inexistentă. Cum să aștepți implicare civică de la o generație care nu știe diferența dintre o lege și un decret? Sau separarea puterilor în stat… Sau despre ce face Parlamentul Romaniei sau Guvernul…

    Nu e suficient să-i învățăm istoria. Trebuie să-i învățăm să gândească pentru viitor. Ce înseamnă democrație, ce înseamnă drepturi lor și cum să le apere. O generație educată civic eo generație care știe să lupte pentru ceea ce contează.

    Ce ne definește?
    Românii sunt mai mult decât trecutul lor. Suntem și prezentul pe care îl construim, dar mai ales viitorul pe care avem curajul să-l imaginăm. Avem tot ce ne trebuie: valori, resurse, inteligență. Ce ne lipsește? Voia de a schimba ceea ce nu funcționează. Dar schimbarea începe cu noi. Fiecare vot, fiecare implicare contează.

    România nu va fi niciodată mai bună decât cetățenii ei. Așa că hai să fim mai buni. Nu mâine, nu altădată. Azi.

    România Trezește-te!

    Catalin ANGHEL

  • Este arta o exagerare?


    Recentele Jocuri Olimpice de la Paris mi-au adus în prim-plan o întrebare esențială: este arta o exagerare? Festivitatea de deschidere a fost un spectacol grandios, dar, în mijlocul acestei parade a lumii moderne, mulți dintre noi poate s-au întrebat: unde este frumusețea simplă și subtilă care odinioară era esența artei? Într-o lume dominată de grandios și spectaculos, este important să ne întoarcem la esențial și să redescoperim acea delicatețe care nu încântă inima fără a fi nevoie de efecte speciale.

    Arta contemporană: între grandios și esențial

    Arta, în esența ei, a fost întotdeauna un mijloc de exprimare a frumuseții, fie ea vizibilă sau subtilă. Însă, în era contemporană, asistăm la o tendință de exagerare, de o impresie prin mărime, culoare și complexitate. Această tendință nu este întotdeauna negativă, dar ridică o întrebare crucială: este acest tip de artă doar o exagerare?

    La Jocurile Olimpice de la Paris, ceremonia de deschidere a fost o explozie de culori, muzică și dans. Un spectacol care a dorit să surprindă diversitatea și energia culturii moderne, dar care, în același timp, a lăsat unii spectatori / telespectatori să se întrebe: “Unde este arta în toată această grandiozitate?” Este adevărat, arta are capacitatea de a șoca, de a atrage atenția, dar nu ar trebui să pierdem din vedere că frumusețea poate fi găsită și în lucrurile mici, delicate și neexagerate.

    Redescoperirea subtilității

    În timp ce ne lăsăm captivați de spectacolul grandios, pierdem adesea din vedere arta subtilității. Acea artă care nu strigă pentru atenție, ci șoptește. Arta care nu încearcă să fie mai mare, mai strălucitoare, mai zgomotoasă, ci mai profundă, mai sinceră, mai conectată cu emoțiile umane autentice. În loc să căutăm doar ceea ce este șocant sau diferit, ar trebui să ne îndreptăm atenția și spre acele opere care ne invită la reflecție și la o apreciere mai profundă a frumuseții vieții.

    Olimpiada mi-a reamintit de importanța revenirii la valori fundamentale, cum ar fi sportivitatea și fair-play-ul. (Nu despre asta e vorba la Jocurile Olimpice?!) 

    Sportul în societatea modernă reprezintă sau ar trebui să reprezinte evadarea din rutina cotidiană, din stresul activităților obligatorii.
    În pelegrinarile mele prin lume am ajuns la un moment dat și pe o insulă din Grecia, în Olympia. Aici, ce sa vezi: oamenii făceau sport în formă organizată încă din 700 î.e.n și au pus bazele a ceea ce va deveni peste ani olimpismul modern.
    Olimpismul este azi un factor de apropiere şi de înţelegere între oameni şi popoare, între naţiuni şi state, dincolo de opţiuni politice, religioase etc. Astfel, putem spune, fără a exagera, că azi întreaga mişcare sportivă mondială se orientează în activitatea ei după principiul fundamental olimpic al universalităţii şi nediscriminării. „Sportul este cultură”, susţine filosoful francez Bernard Jev, în măsura în care performanţa sportivului este creaţie.

    Spiritul olimpic s-a impus în timp prin promovarea susținută de valori sportive ( oameni puternici), în prim plan situându-se demnitatea și respectul omului – ca valoare supremă – cinstea și corectitudinea sintetizate în Fair Play.
    Pentru că, în definitiv, ce este mai important în sport decât Fair Play-ul ?

    Așa cum sportul promovează integritatea și onestitatea, la fel și arta ar trebui să fie o reflectare sinceră a experiențelor umane, nu doar o căutare a spectaculosului. Articolul acesta este un apel la autenticitate, la reîntoarcerea la frumos, la ceea ce este cu adevărat semnificativ.

    Cultura generală și sportivitatea: posibil antidoturi la exagerare

    Într-o lume în care suntem adesea bombardați cu imagini și sunete menite să ne impresioneze, să ne șocheze sau să ne amuze, ne pierdem adesea în detalii și uităm de ansamblu. Cultura generală și sportivitatea ar putea fi două antidoturi puternice la această tendință de exagerare. Cultura generală ne îmbogățește mintea și sufletul, ne oferă perspective noi și ne învață să apreciem frumusețea în toate formele ei, nu doar în cele care sunt la modă sau populare.

    Sportivitatea, pe de altă parte, ne învață să fim competitivi, dar și să respectăm regulile jocului și să ne bucurăm de proces, nu doar de rezultat. Este un îndemn la acțiune, la implicare activă în viață, nu doar la consum pasiv de spectacole. Este un apel la echilibru, la găsirea unei armonii între minte, trup și suflet. Iar când mă refer la sport, mă refer la practicarea lui! 😉

    Îndemn la pace și pacea sufletească

    Arta și sportul, atunci când sunt practicate cu sinceritate și pasiune, pot fi căi către pacea sufletească. Într-o lume adesea agitată și confuză, ele ar putea oferi un refugiu, un loc unde putem găsi liniște și înțelegere. Festivitățile grandioase și spectacolele impresionante au locul lor, dar nu ar trebui să fie singurele noastre surse de inspirație și bucurie.

    Este important să ne întrebăm dacă nu cumva exagerarea a devenit un substitut pentru profunzime. Într-o epocă în care suntem adesea tentați să ne uităm la suprafață, este esențial să ne reamintim că frumusețea adevărată și arta autentică se găsesc adesea în lucruri mai puțin evidente, mai puțin strălucitoare, dar infinit mai profunde.

    Așadar, să fim mai atenți la ceea ce nu atrage atenția și să nu uităm să privim dincolo de suprafață. Să cultivăm o apreciere mai profundă pentru arta care nu se bazează pe exagerare, ci pe o înțelegere sinceră și empatică a experienței umane. Și, cel mai important, nu reamintim că adevărata frumusețe se găsește adesea în simplitate și în lucrurile mărunte, care aduc o bucurie autentică și durabilă.

  • Cel mai nou cip AI – Un Avans Remarcabil în Performanța Inteligenței Artificiale

    Cea mai rapidă tehnologie de procesare a AI, inspirată de funcționarea creierului uman

    Într-un pas major în evoluția tehnologiei, IBM a dezvăluit cipul NorthPole, o inovație ce promite să redefinească standardul performanței în domeniul inteligenței artificiale. Acest cip, inspirat de funcționarea complexă a creierului, se dovedește a fi de 22 de ori mai rapid la rularea algoritmilor de recunoaștere a imaginilor bazate pe inteligență artificială, comparativ cu orice alt cip comercial disponibil pe piață.

    Cipul NorthPole îmbină abilitățile sale de calcul cu blocuri de memorie asociate, revoluționând astfel modul în care operațiunile de recunoaștere a imaginilor sunt procesate. Acest avans tehnologic permite cipului să depășească limitările tradiționale ale arhitecturii von Neumann, o problemă care încetinește computerele moderne în așteptarea schimburilor de informații între unitățile de calcul și de memorie.

    Dezvoltarea cipului NorthPole a fost influențată de modul în care funcționează creierul uman, o continuare a proiectului IBM TrueNorth. Cu toate acestea, NorthPole aduce această tehnologie într-o arhitectură digitală compatibilă cu chipurile de siliciu utilizate în computerele contemporane.

    Echipa de cercetare IBM a demonstrat că acest nou cip poate rula algoritmi AI comuni de recunoaștere a imaginilor mai rapid și mai eficient decât orice alt cip comercial disponibil pe piață, inclusiv cele mai recente modele de la liderul pieței, NVIDIA. În plus, NorthPole se evidențiază și prin eficiența energetică de 25 de ori mai mare.

    Cu toate acestea, specializarea sa în procesarea AI vine la un cost. NorthPole nu este conceput pentru antrenarea AI și nu poate gestiona cu ușurință modele AI extrem de complexe. Cu toate acestea, echipa lui Modha are planuri de a demonstra cum mai multe cipuri NorthPole pot susține modele de limbaj de dimensiuni mai mari.

    Deși comercializarea prototipului cipului NorthPole este puțin probabilă în viitorul apropiat, reproiectările de genul acesta în arhitectura digitală vor juca un rol crucial în asigurarea unei funcționări eficiente a AI pe hardware-ul de calcul utilizat în vehiculele și aeronavele cu conducere autonomă.

    Voi cum vedeti viitorul AI?

    Catalin ANGHEL

  • Retrospectivă România 2018 / Perspective 2019

    Anul 2018 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele.

    Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între bine și rău, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții si luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Bollywood cu mari contraste între creșteri economice record și decizii politice demne de țări de lumea 3-a, ne uităm uimiți la decizii economice riscante, dar admirăm patriotismul deșănțat de fațadă, ce mai, ne credem buricul civilizației, dar lăsăm oamenii de slabă calitate morala și profesională să ia decizii cel puțin bizare în numele și pentru noi.

    Vorbim despre ”România educată”, dar lăsăm educația pe seama analfabeților, vorbim de creștere economică, dar facem studii de fezabilitate, în loc să facem autostrăzi, vorbim de 100 de ani de România ca stat modern, vorbim de re-unirea cu Moldova, dar nu am făcut mai nimic pentru românii de peste Prut, vorbim despre justiție si dreptate la televizor, dar avem parte de multe procese lungi si multa nedreptate – practic avem un contrast mare între aparență și esență.

    Am schimbat miniștri precum șosetele, vorbim la televizor de masuri care prăbușesc bursa, impozităm tot ce mișcă, dar nu reușim să creștem gradul de colectare a TVA, discuția populistă despre multinaționale a scăzut investițiile străine în economie, ne confruntăm în continuare cu deficit de forță de muncă în economie.

    Cumva, ne luptăm cu UE, dar primim fonduri europene de miliarde, încă nu suntem suficienți de inteligenți să folosim toate resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Aceasta dualitate se manifeste și în războiul dintre palate – Președinția se luptă cu Guvernul, războiul declarațiilor face deliciul presei locale, dar și internaționale, culmea, intrăm în 2019 ca țară care preia președinția Consiliului UE…

    Dualismul se menține și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități…

    Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers.

    Dominația prostiei vulnerabilizează cumva țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. Paradoxul societății conduse de oameni populiști, care se cațără pe scara socială pe seamă lipsei de civism și atitudine, se bazează pe blazarea societății și a atitudinii mioritice în fața problemelor curente ale țării.

    Culmea, omul cu bun simț este forțat să asiste neputincios la deciziile economice și politice, pentru a putea supraviețui în această lume plină de contraste. A încercat in 2018 să protesteze, dar a văzut că, cizma guvernamentală și parlamentară calcă fără milă peste grumazul celor ce nu se apleacă. Aceasta să fie și explicația scăderii numărului de protestatari la tot mai desele abuzuri ale guvernului. Frica de eșec a făcut ca și bruma de civism să se subțieze. Parcă așteptăm ca o mână invizibilă să acționeze pentru noi. O atitudine greșită, spun eu. Trebuie să avem curajul opiniei personale bazată pe argumente. Trebuie să putem spune ce gândim, altfel degeaba au murit oamenii la revoluție…

    În 2019 trebuie să sancționăm discursul populist, anti-european, naționalist și xenofob – nu ajută cu nimic. Putem să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri în 2019, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste.

    Parcă trebuie făcut un efort și în zona politizării masive din ultimii ani, trebuie să respectăm demonstrațiile publice fără a interveni cu bastoane și gaze lacrimogene, trebuie să învățăm din greșelile înaintașilor, să fim atenți la ce se întâmplă în toată Europa, trebuie să sancționăm discursul autoritar al guvernaților, să arătăm cu curaj greșelile guvernării, practic să devenim cetățeni mai responsabili.

    Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…

    Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.

    Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…

    Iată câteva gânduri și idei pentru 2019 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!

    Nu uitați să urmăriți si http://www.facebook.com/catalin.mihai.anghel/

    Catalin ANGHEL

    Retrospectivă România 2018 – Perspective 2019

  • Rețeta zilei cu aromă politică

    Rețeta zilei cu aromă politicaProtest

    Ingrediente : 

    Un popor mare, necopt, fără miez; 

    Mult ciolan; 

    Două, trei partide mari şi cîteva mai mici de diverse culori; 

    Un mustăcios de Teleorman; un vîrf de dăncil; un pic de tăricean, un ludovic galben, o uniune de legume salvatoare și alte câteva ingrediente mai rare, multe din ele foarte mișcătoare…

    O legătură mare de servicii secrete cu urechi fine; 

    O curte constituţională moale şi bine fragezită;

    Doua trei sindicate stafidite; 

    Condimente :

    Apă de ploaie; 

    Praf în ochi; 

    Gargară măcinată; 

    Zeamă de baliverne; 

    Tupeu vărsat; 

    Mod de preparare: 

    Se taie poporul în doua părţi, una bună şi una rea.

    Apoi fiecare bucată se taie în două, una bună, una rea, şi tot aşa pînă se formează ” bucatele mici ce pot fi mîncate dintr-o înghiţitură. Se separă apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienţi, profesorii de studenţi, copiii de părinţi, graşii de slabi, şi se lasă la decantat pînă se ridică la suprafaţă uscăturile.

    Acestea se culeg cu atenţie şi se pun deoparte într-un recipient călduţ. 

    Se scoate vlaga, apoi se reintroduce şi se pune la foc mic, cu zeama de baliverne şi cu praf în ochi, să nu se prindă. 

    Se acoperă cu un capac mare ca să nu răsufle şi din cînd în cînd se stinge cu puţină apa de ploaie. 

    Apoi se împănează pe toate părţile cu bucăţele tăiate din celelalte partide. 

    Se presară deasupra uscături, iar peste se pune vîrful de dăncil şi ‘alde puținul tăricean cu ciolanul în gură şi se lasă la dospit. 

    Se amesteca ingredientele și, conform rețetei de la TV dau o aromă de democratie.

    Celelalte partide se toacă mărunt împreună cu sindicatele şi se învelesc cu servicii secrete. 

    Apoi se trag în ţeapă şi se păstrează la răcoare. 

    Din cînd în cînd se gustă şi se reevaluează. Se aşează partidele într-un parlament din teflon cu mânere.

    Cel Roșu aceste bine ascuns sub parfum să nu miroase prea tare …usturoiul. Cel galben se zdrobeste bine și se tine la foc calduț. Cel Albastru e aruncat într-un colț unde să nu se audă prea tare gălăgia…

    Pe lîngă ele se mai presară două trei partide mici şi bine frăgezite. Se lasă loc și pentru alte ingrediente de import sau cu arome locale.

    Restul de partide se presară după gust.

    Se dă totul prin curtea constituţională şi se înveleşte cu gargară măcinată. 

    Se aşează totul peste poporul deja bine dospit şi se dă la copt.

    Din cînd în cînd se strînge caimacul de deasupra, cu care se unge bine borhotul şi secăturile de deasupra, iar peste restul se toarnă zeamă de baliverne cu tupeul vărsat. 

    Iar dacă vreun ingredient mai destupat protestează și se agită prea tare în front – se execută o înăbușire cu aromă de piper și gaze lacrimogene (de la excesul de ceapă desigur).

    Apoi se amesteca încă o dată ingredientele și se face un carcalete de nu mai înțelegi gustul.

    Se serveşte rece, pe stomacul gol, în Piaţa Victoriei. 

    În caz de probleme digestive sunaţi la 112.

    Sau schimbați radical rețeta.

    #retetazilei #politica #catalinanghel #carcalete 

     

    PS: acest material este un pamflet și va fi tratat ca atare.

  • De ce eu?

    Catalin Anghel – De ce eu?

    Am stat să mă întreb: De ce eu?

    De ce să fac ceva, mai degrabă decât să stau liniștit în banca mea și să aștept ca lucrurile să se schimbe de la sine? Sau, …. să fie schimbate de alții?

    De ce să fiu eu cel care ia atitudine, cel care spune ceva, cel care se ridică și acționează în interesul tuturor? De ce?

    E greu să știi când să te revolți și să conteze, când este momentul potrivit:

    – este ACUM? sau este deja prea târziu?

    Bineînțeles că e mult mai ușor să nu te revolți, să-ți spui că nu e momentul potrivit sau că revolta ta nu va conta deloc atâta timp cât ei vor face ce vor!

    Și probabil că …așa și este, …sau lucrurile așa vor fi dacă nu vei face nimic în acest sens.

    Deci… poți sta liniștit acasă și să te uiți la televizor, unde știrile de la ora 5 îți vor prezenta cazul unui cetățean care s-a dus la protestul din Piața Victoriei la care tu nu ai fost, și a fost bătut de jandarmi și arestat.

    …. de ce el a făcut ceea ce tu nu ai făcut ?

    De ce nu a stat liniștit acasă și și-a văzut de viața lui? De familia lui?

    Probabil,… pentru că a crezut că trăiește într-o țară unde este liber să-și spună părerea!…și și-a dat seama că guvernul și politicienii puterii încearcă să-i fure libertatea și să-i fure țara cu totul ….și a simțit nevoia să se exprime și să reacționeze!

    Acest cetățean a realizat că guvernul țării sale a confiscat aspirațiile oamenilor, păcălindu-i încă o dată, acționând acum în slujba unui om cu probleme în justiție.

    Până la urmă ajungem să ne întrebăm: când e musai să protestăm?

    Parcă nu e prea bine să așteptăm să ajungă cuțitul la os sau …să fie prea târziu.

    Dar când regulile politicului au fost abandonate, când clasa politică legiferează prost, când partidul aflat la putere înlocuiește discursul corect cu scuipatul cu boltă, când democrația și instituțiile ei devin opționale, când separația puterilor în stat încetează să mai existe – protestul devine obligatoriu.

    ”De ce eu?” devine e musai să particip și eu atunci când un partid poate pune o țară pe butuci. Adică atunci când lucrurile stau ca la noi…

    Avem nevoie să fim uniți și să fim cât mai mulți! Avem nevoie de reacție la abuzurile guvernanților.

    De ce eu?

    EU pentru că TREBUIE !….și în viață TREBUIE să faci și lucruri care nu-ți plac, dar TREBUIE făcute!

    Eu TREBUIE să fiu acolo dacă vrem să trăim într-o Românie liberă și democratică,

    Și eu VREAU!

    Tu vrei?

    Catalin Anghel

     

  • Libertatea are prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a o lăsa moștenire urmașilor…

    21 Decembrie 1989.
    Europa fierbea. Zidul Berlinului căzuse. ‘Revoluția de catifea’ era în plină desfășurare. ‘Solidaritatea’ din Polonia consolida deja economia de piață. Noi eram ținuți neinformați. Propaganda ceaușistă nu reușea însă să acopere revolta începută la TIMIȘOARA, cu câteva zile mai devreme…
    Sânge, lacrimi, emoție, împușcături, manipulare, armata e cu noi, sloganuri ad-hoc, televiziunea e cu noi, oameni panicați, oameni disperați, oameni cu speranță, toatea astea acestea le-am trăit pe nerăsuflate. Ore întregi eram bombardați cu informații care mai de care mai noi și mai copleșitoare.
    Erau primele ore de libertate și noi nu știam ce să facem cu ea. Noi, cei mai mulți, căci existau și unii ce ieșiseră din țară până atunci ce au profitat de mega oportunitățile de piață oferite.
    Dar asta e alt subiect…

    15.000 de minute de emisiuni electorale, peste 200 mitinguri şi sute de întruniri electorale. Este bilanţul alegerilor din anul 1990, primele după aproape o jumătate de veac, în care românii erau chemaţi să-şi aleagă preşedintele. Campania electorală a fost marcată de violente care au făcut înconjurul lumii, e greu să așezi în matcă atâtea energii nefolosite de zeci de ani….
    Prima oară am învățat să strigăm.
    Parcă și acum se aud sloganurile clamate cu disperare atunci:

    ‘Armata e cu noi!
    Azi in Timişoara, mâine-n toata ţara!
    Ceauşescu nu uita/ A venit şi vremea ta!
    De Crăciun ne-am luat raţia de libertate.
    Fără violentă!
    Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!
    Jilava!
    Libertate!
    Luptăm! Murim! Dar liberi vrem să fim!
    Nu ne este frică,/ Ceauşescu pică!
    Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!
    Timişoara, Timişoara!’

    Azi, după 28 de ani, ne strângem mai greu la proteste de stradă împotriva abuzurilor guvernanților…

    A trecut un sfert de veac să înțelegem că libertatea se cere apărată de abuzuri. Câți ani vor mai trece până să înțelegem ca libertatea nu e gratis? Că ea trebuie alimentată cu spiritul nostru, cu fiecare respirație.
    Câți ani vor trece până vom întelege că educația este extrem de importantă pentru copiii noștri, dar și pentru noi ca națiune?

    Libertatea e cea mai de preț comoară pentru o națiune, dar dacă nu ești conștient de sacrificiile înaintașilor tăi, de datoria ta față de urmașii tăi, libertatea rămâne un diamant ținut în seif, un trofeu prăfuit ferecat într-un muzeu.
    Libertatea are prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a o lăsa moștenire urmașilor…

    Vezi mai multe și pe pagina de FB

  • Dictatura Partidului Stat

    Dictatura partidului stat

    Separarea puterilor în stat presupune că puterea statului trebuie împărțită în diferite compartimente cu puteri și responsabilități separate și independente. Cea mai uzitată separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește la majoritatea națiunilor moderne, unde este vorba de puterile legislativă, judiciară și executivă, cu mențiunea că aceste funcții nu au voie să se afle în aceeași mână.

    În principiu, separarea puterilor în stat constituie un model de guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi. Toate bune și frumoase, teoretic valabile și in România.

    Prin separata transmitere a funcțiilor către parlament, guvern, administrație, precum și către judecători independenți, puterea statului ar trebui să fie ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale statului. În România, peste toate acestea exista și Instituția Președintelui – cu rol de mediere și vegherea respectării separației puterilor și în stat, dar și de reprezentare internă și internațională.

    Ce se întâmplă zilele acestea la noi?

    Partidul stat PSD, într-o formă de dictatura mascată, își dorește și chiar obține toate aceste puteri in mâna unui singur om / cerc foarte mic de oameni. Să explicăm: partidul a câștigat majoritatea, deci are legislativul. A numit guvernul (îl controlează direct) și vorbim acum și de executiv. Iar schimbarea drastică a legilor pe justiție, odată cu schimbarea oamenilor din sistem și micșorarea puterii președintelui pe numiri / respingeri în legiferare – toate acestea coordonate / subordonate președintelui ce conduce cu o mână forte PSD, fac posibilă apariția statului dictatorial: eu conduc, eu dau legea, eu te condamn.

    Despre acest aspect este vorba de fapt în ieșirile masive ale oamenilor la proteste. Încă mulți nu intuiesc, nu conștientizează pericolul acestei dictaturi.

    Iar faptul că societatea civilă se opune, că oamenii de afaceri sesizează aberațiile modificării codului fiscal, ca sindicatele văd pericolul din modificările legislative, că guvernul se războiește cu băncile, cu multinaționalele, cu SUA, cu toată lumea care arată cu degetul derapajele partidului stat – toate acestea ne semnalizează neregulile actului de guvernare de azi.

    Păcat ca prea puțini oameni din PSD iau atitudine împotriva deraierii de la principiul dialogului și al consultării populare. Dar și depărtarea de la principiul fundamental al democrației: separarea puterilor în stat.

    Soluția: demisia domnului Liviu Dragnea și alegeri anticipate. Doar așa putem reclădi încrederea in guvernarea pentru oameni cu respectarea principiilor statului de drept. Știu că nu e ușor să recunoaștem, că multora nu le convine ideea, dar e răul cel mai mic acum.

    Ce e de făcut? Civism, implicare, educație și politică. Câte puțin din fiecare. Zilnic.

    Oricum, răul a fost făcut și pierderea de imagine si de timp este imensă. Avem măcar șansa unui restart…

    Altfel, dictatură scrie pe noi! Și sărăcie …

    Catalin ANGHEL