Colegiul 8 Constanța. Hai să Facem cunoștiință !

Iată lista completă cu străzile din Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor.

Dacă vă regăsiți aici cu domiciliul sunteți norocoșii câștigători ai unui candidat proaspăt în zona politică. Am ceva experiență însă în zona de proiecte, educatională, IT, negociere, comunicare, marketing, management etc.
Revolta m-a făcut să fac pasul în politică. Nu am notorietatea politicienilor hârşiţi, cu discursuri atât de uzate încât nu le mai cred nici ei. Vin sincer şi deschis cu suflul celui care nu crede atât în populismul promisiunilor, cât cu speranţa de a fi reprezentantul constănţenilor care şi-au pierdut orice speranţă în clasa politică. Se vede cu ochiul liber că România este într-o situaţie dezastruoasă şi că reprezentanţii partidelor de până acum nu au trecut testul de comunicare bidirecţională cu oamenii. Intenţionez să candidez pentru că sunt un om responsabil căruia îi pasă de ce se întâmplă cu ţara lui, îi pasă de viitorul copiilor lui.
România merită o guvernare mai bună. Iar guvernul este numit de către Parlament. Din Parlament trebuie începută lupta pentru calitate. Atât a oamenilor, cât şi a legilor. Simplitate şi uşurinţă în aplicare a legilor. Adaptare la realităţile economice şi transparenţă în cheltuielile publice. Coordonare suplă prin oameni competenţi şi eficienţi. Este nevoie de profesionişti în domeniile lor, de oameni de caracter şi cărora le pasă de comunitatea lor, de ţara lor. Sunt conştient de misiunea imposibilă în condiţiile actuale politice, dar îmi plac provocările şi sper să am ajutoare în cei ce se regăsesc în ideile mele. Mi-aş dori să influenţez legi care să-i determine pe români să nu mai plece din ţara lor. Să-i facă pe români să fie mândri că au aceleaşi drepturi precum europenii. Sper cu tărie că în România nu vor mai exista impostori în funcţii înalte, de stat si administraţie. Suntem în situaţia în care omul politic trebuie să salveze ţara şi nu mai avem timp de pierdut pentru judecarea predecesorilor noştri. Ne trebuie legi ferme şi exacte pentru a eradica nepotismul, corupţia şi de a ridica nivelul de trai mai aproape de cel european.
Caut oameni care să se implice alături de mine. Efortul meu este o picătură într-un ocean de anormalitate. Dar fără luptă pentru ideile tale, ținând cont si de părerile altora NU construim viitorul copiilor noștri. Pe termen lung probabil…
Sunt deschis la propuneri în zona de comunicare pentru a fi mai facilă, mai directă cu cei implicați in aceasta zonă, dar mă interesează părerea tuturor pe temele discutate.
Dacă știți cineva din zonă aș fi recunoscator dacă ați face cunoscut demersul meu.
Mă găsiți și pe Facebook sau Twitter

Să revenim la străzile arondate Colegului 8:

Prl. 8 Martie – în întregime

Str. 8 Martie – în întregime

Str. Agricultori – în întregime

Ale. Albatrosului nr. de la 1 la 17 şi de la 2 la 12 cu blocurile AV21B, G10, AV23, AV24, G3B, G3A, G2, Bl. 3, G3, C3, D şi cămine nefamilişti bloc IMN

Str. Albinelor – în întregime

Str. Alexandru Bogza – în întregime

Str. Aluniş – în întregime

Str. Amzacea – în întregime

Int. Apusului – în întregime

Str. Arcului nr. 2 cu blocul C3

Str. Arcului nr. 1 blocul D

Str. Arcului nr. de la 3 la 7 şi de la 4 la 12 cu blocurile F7, F8, F4, A7, F1, E3, C4, A8

Str. Arcului nr. de la 9 la 11 şi de la 14 la 22 cu blocurile F5, F6, F2, F3, C5, A9, I

Bld. Aurel Vlaicu nr. 1 cu blocul D1

Bld. Aurel Vlaicu nr. de la 3 la 17 cu blocurile D2, C1, C2, C3, C4, C5, C6 şi nr. de la 2 la 28

Bld. Aurel Vlaicu nr. de la 37 la 107 cu blocurile AV2, AV3, AV4, I2, I3, I4, PC1, PC2, PC3, B8

Bld. Aurel Vlaicu nr. 92 Bloc AV21

Bld. Aurel Vlaicu nr. de la 102 la 130

Str. Baba Novac nr. de la 1 la 49 şi de la 2 la 48 fără blocuri

Str. Baba Novac nr. de la 51 la 197 şi de la 50 la 126

Str. Baba Novac nr. 167, cu blocurile B, A, 75, 60, Energia

Str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 53, cu blocul 24

Std. Basarab – în întregime

Str. Bărăgan – în întregime

Str. Belşugului – în întregime

Ale. Berzei nr. de la 5 la 11 şi de la 2 la 6 cu blocurile K1, K2, K3, K4, S, S1, H2

Str. Biruinţei nr. de la 125 la 131 şi de la 126 la 134

Str. Biruinţei nr. de la 1 la 123 şi de la 2 la 124 Bis

Str. Bravilor nr. de la 4 la 10 cu blocurile H1, T1, T2, T3

Str. Bucureşti nr. de la 19 la 27 şi de la 22 la 32

Str. Bucuriei – în întregime

Int. Căliman – în întregime

Str. Căliman în întregime

Ale. Cella Delavrancea – în întregime

Str. Celulozei – în întregime

Ale. Cerbului – în întregime

Str. Cercetaş Alexandru Buzatu – în întregime

Str. Cercetaş Ion Crăcană – în întregime

Str. Cetăţii în întregime

Ale. Cetinei în întregime

Str. Cibinului – în întregime

Str. Cincinat Pavelescu – în întregime

Str. Cireşilor – în întregime

Str. Clopoţeilor – în întregime

Ale. Colindelor – în întregime

Str. Constantin Bobescu – în întregime

Str. Constantin Brâncuşi nr. de la 57 la 63 şi de la 58 la 62 cu blocurile 2, 2A, 4, 6, 8, 10, 12

Str. Constantin Brâncuşi nr. de la 1 la 55 şi de la 2 la 56

Str. Constantin Hurmuzache – în întregime, inclusiv blocurile IV25, IV26

Str. Contraamiral Nicolae Negru – în întregime

Str. Corbului nr. de la 4 la 8 cu blocurile H5, H4, H3

Str. Corbului nr. 18 cu bloc L1

Str. Corbului nr. 5 blocul L3

Str. Corbului nr. de la 1 la 7 cu blocul R, J1

Str. Costache Negruzzi – în întregime

Str. Crinului – în întregime

Str. Cumpenei – în întregime

Str. Cutezătorii nr. 18 cu blocul IV29 (fosta Cutezătorilor)

Str. Cutezătorii nr. de la 1 la 11 cu blocurile S, T, A, D, F1, F2 (fosta Cutezătorilor)

Str. Cutezătorii nr. de la 8 la 16 cu blocurile IV10, IV20, IV18, IV19 şi nr. 13 cu blocul IV30 (fosta Cutezătorilor)

Str. Cutezătorii nr. de la 2 la 6 cu blocurile IV2, IV1, IV6 (fosta Cutezătorilor)

Str. Democraţiei nr. de la 1 la 115 şi de la 2 la 114

Str. Despot Vodă – în întregime

Str. Dezrobirii nr. de la 110 la 118 cu blocurile IS5, IS6, IS7, IS8

Str. Dezrobirii nr. 108 cu blocul IS9

Str. Dezrobirii nr. de la 141 la 149 cu blocurile IV21, IV22, IV23, ID5, ID6 şi nr. 106 cu blocul IS10

Str. Dezrobirii nr. de la 133 la 139 cu blocurile IV7, IV11, IV12, IV13 şi nr. de la 98 la 102 cu blocurile DR4, DR5, DR6, DR7, DR8, DR9, DR14

Str. Dezrobirii nr. 131 cu blocul IV3

Str. Dezrobirii nr. de la 1 la 129 şi de la 2 la 104 cu blocurile DR22, DR21, DR20, DR12, DR13

Str. Dimitrie Anghel – în întregime; (fosta Poet Dimitrie Anghel)

Str. Dinu Lipatti – în întregime

Str. Dionisie cel Mic nr. de la 1 la 47 şi de la 2 la 50

Str. Dionisie cel Mic nr. de la 49 la 53 şi de la 52 la 58 cu Blocurile 14, 16, 18, 20, 22, 26, 28

Str. Dorna – în întregime

Str. Dorului – în întregime

Str. Dreptăţii nr. de la 1 la 3 cu blocurile O şi Q

Str. Dreptăţii nr. de la 5 la 7 cu blocurile R, S

Str. Dreptăţii nr. de la 2 la 52

Str. Dumitru Kiriac – în întregime

Str. Dumitru Marinescu nr. de la 1 la 11 şi de la 2 la 28 (fosta Marinescu Dumitru)

Str. Dumitru Marinescu nr. de la 13 la 17 cu blocurile IV48, IV47, IV44A, O, M, L2 (fosta Marinescu Dumitru)

Prl. Eduard Caudella – în întregime

Str. Eduard Caudella – în întregime

Str. Egalităţii nr. de la 11 la 21 şi de la 16 la 24

Str. Egalităţii nr. de la 1 la 9 şi de la 2 la 14

Ale. Egretei nr. de la 3 la 19, cu blocurile şi căminele

Str. Eliberării nr. de la 29 la 43 cu blocurile IV24, IV28, AE1, AE2, AE3, AE4, AE5A, AE5B, AE6, AE7

Str. Eliberării nr. de la 1 la 15 şi de la 2 la 12 cu blocurile IV43, IV42, IV41, IV40, IV39, IV38, IV37, IV36, IV35, IV45, IV46, IV44B, L1, H1, I

Str. Eliberării nr. de la 1 la 5 cu blocurile F3, E, G

Str. Eliberării nr. de la 17 la 23 şi de la 22 la 34 cu blocurile IV34, IV32, IV31, IV33, IV16, IV17, IV15, IV14, DR12, DR13, IV18, IV30, DE22

Str. Emanoil Sava – în întregime

Str. Emil Gîrleanu – în întregime

Str. Emil Racoviţă – în întregime

Int. Energiei – în întregime

Str. Feldioarei – în întregime

Bld. Ferdinand nr. de la 106 la 118 cu blocurile B, R1, R2, R3, R4, R5, MTTC

Str. Filaret Barbu – în întregime

Str. Florilor – în întregime

Str. Frunzelor nr. de Constanta la 1 la 149 şi de la 2 la 152A

Str. Frunzelor nr. de la 151 la 183 şi de la 154 la 176

Str. Fulgerului nr. de la 69 la 99 şi de la 60 la 76 cu blocurile MFA1, MFA2

Str. Fulgerului nr. de la 1 la 67 şi de la 2 la 58

Int. Gheorghe Rusovici – în întregime

Str. Gheorghe Sion – în întregime (fosta Poet Gheorghe Sion)

Str. Gladiolei – în întregime

Str. Haricleea Darclee – în întregime

Int. Histria – în întregime

Str. Horia Grigorescu – în întregime

Bld. I.C. Brătianu nr. de la 17 la 41 şi de la 8 la 46 (fosta Şos. Ion C. Brătianu)

Bld. I.C. Brătianu nr. de la 80 la 94 cu blocurile SR6, SR7, SR8, SR9, SR10, SR11, SR9A, SR9B, SR8A, SR8B (fosta Şos. Ion C. Brătianu)

Bld. I.C. Brătianu nr. de la 64 la 66 cu blocurile B1, A1 (fosta Şos. Ion C. Brătianu)

Bld. I.C. Brătianu nr. de la 58 la 62 cu blocurile A2, A3, B2 (fosta Şos. Ion C. Brătianu)

Bld. I.C. Brătianu nr. de la 48 la 56 cu blocurile B5, A5, B4, A4, B3 (fosta Şos. Ion C. Brătianu)

Şos. Industrială – în întregime (fosta Str.)

Str. Ion Casian – în întregime

Str. Ion Corvin – în întregime

Str. Ion Ionescu de la Brad în întregime

Str. Ion Luca Caragiale nr. 2 la 8 cu blocurile P2, P1, L2, L1

Str. Ion Luca Caragiale nr. de la 47 la 49 şi nr. 14 cu blocurile I1, I2, I3

Str. Ion Luca Caragiale nr. de la 65 la 105 şi de la 12 la 138

Str. Ion Luca Caragiale nr. de la 47 la 63 cu blocurile D1, D2, D3, G1, G2, N1, M1, G, EM

Str. Ion Neniţescu – în întregime

Str. Ion Popovici Bănăţeanu – în întregime

Prl. Ion Roată – în întregime (fosta Moş Ion Roată)

Str. Ion Roată – în întregime (fosta Moş Ion Roată)

Str. Iosif Ivanovici – în întregime

Ale. Iosif Sava – în întregime

Str. Izvorului nr. de la 41 la 115 şi de la 45 la 152, cu blocul DR32

Str. Izvorului nr. de la 1 la 39 şi de la 2 la 40A

Str. Înfrăţirii – în întregime

Str. Justiţiei – în întregime

Int. Labirint – în întregime

Str. Labirint nr. de la 37 la 51A şi de la 40 la 52A

Str. Labirint nr. de la 1 la 35C şi de la 2 la 38 Inclusiv blocul L1

Prl. Liliacului nr. 2 cu bloc G5

Prl. Liliacului nr. de la 4 la 8 şi 3 cu blocurile C1, G8, F9, G3

Prl. Liliacului nr. 14 cu blocul A4 şi nr. 16 cu blocul F6

Str. Livezilor – în întregime

Str. Locomotivei – în întregime

Int. Lt. Gheorghe Haneş – în întregime

Str. Luptători – în întregime

Ale. Madrigalului – în întregime

Prl. Margaretei – în întregime

Str. Margaretei – în întregime

Str. Măceşului – în întregime

Str. Medeea – în întregime

Str. Merişor nr. de la 111 la 127 şi de la 116 la 138A

Str. Merişor nr. de la 1 la 109 şi de la 2 la 114

Str. Mihail Jora – în întregime

Str. Narciselor nr. de la 1 la 3 cu blocurile A2, A3 (fosta Ale.)

Str. Nucilor – în întregime

Str. Oborului nr. de la 45 la 63A

Str. Oborului nr. de la 1 la 13 şi de la 8 la 20A

Str. Orizontului – în întregime

Str. Ostrov – în întregime

Int. Parâng – cu bloc N1, M1

Str. Petre Poni – în întregime (fosta Petru Poni)

Ale. Pinului în întregime

Ale. Poet Alexandru Gherghel – cu blocurile DE14, DE15, DE16, DE17, DE18, DE19, DE20, DE21, DR10, DR11

Str. Poet Andrei Mureşanu – în întregime

Str. Pompiliu Eliade – în întregime

Str. Portiţei – în întregime

Str. Prieteniei nr. 8 cu blocul N (fosta Ale.)

Str. Prieteniei nr. de la 2 la 6 cu blocul H1, H2, Q; (fosta Ale.)

Str. Prieteniei nr. de la 1 la 9 cu blocurile G, U, B, P, R (fosta Ale.)

Str. Progresului nr. 8 cu bloc G6

Str. Progresului nr. de la 1 la 5 şi de la 2 la 4 cu blocurile N1, N2, M1, G2, H1

Str. Progresului nr. 10 cu blocul G7

Str. Progresului nr. de la 9 la 13 cu blocurile M2, M3, G4

Str. Rapsodiei – în întregime

Int. Răsuri – în întregime

Int. Răsuri – în întregime

Str. Răsuri nr. de la 61 la 69 şi de la 102 la 120

Str. Răsuri nr. de la 1 la 59B şi de la 2 la 100

Str. Răzoare – în întregime

Str. Rîndunelelor – în întregime

Str. Rodica nr. de la 49 la 85 şi de la 42 la 86

Str. Samuel Micu Klein – în întregime

Ale. Saturn – în întregime

Str. Serelor în întregime

Str. Sergiu Celibidache – în întregime

Str. Sg. Nicolae Grindeanu nr. de la 1 la 39 şi de la 2 la 64, cu blocurile G1, L1, L2, L3, E5, E6

Str. Sg. Nicolae Grindeanu nr. de la 41 la 49 şi nr. 66, cu blocurile M4, M4A, M5, M6, E1, E7, A1

Str. Sg. Nicolae Grindeanu nr. de la 51 la 55 şi de la 68 la 72 cu blocurile E2, E4, M7, E8, C2, A6

Int. Slt. Chiose Sandu – în întregime

Str. Slt. Eugen Tautu – în întregime (fosta Slt. Eugeniu Tanţa)

Str. Slt. Gheorghe N. Dumitrescu – în întregime

Str. Slt. Temelie Anghelescu – în întregime

Str. Slt. Titus Budac – în întregime (fosta Int. Lt. Titus Budac)

Int. Slt. Vasile Bogdan – în întregime

Str. Slt. Vasile Bogdan – în întregime

Ale. Solidarităţii nr. de la 1 la 5 cu blocurile L2, K1, K2

Ale. Solidarităţii nr. 4 cu bloc N

Ale. Solidarităţii nr. de la 7 la 9 cu blocurile B, C, nr. 6 cu blocul P şi nr. 2 cu blocul M

Ale. Solidarităţii nr. de la 11 la 17 cu blocurile IV9, IV8, IV10, A

Ale. Solidarităţii nr. de la 10 la 12 cu blocurile IV4, IV5

Str. Soveja nr. de la 83 la 99 şi de la 112 la 124 cu blocurile DR23, DR24, DR25, DR26, DR27, DR28, DR29, DR30, DR31, DR32, DR33, DR34, DR35, DR36, DR38, DR25B

Str. Spătarul Nicolae Milescu nr. de la 49 la 51 şi de la 46 la 50 cu blocurile PN8, PN9, PN10, PN11, NM1

Str. Spătarul Nicolae Milescu nr. de la 53 la 57 şi de la 52 la 56 cu blocurile PN1, PN2, PN3, PN4, PN5, PN6, PN7A, PN7B

Str. Spătarul Nicolae Milescu nr. de la 1 la 47 şi de la 2 la 36 a

Str. Spiru Haret – în întregime

Str. Steagului nr. de la 45 la 101 şi de la 42 la 116

Str. Steagului nr. de la 1 la 43 şi de la 2 la 40

Str. Steagului nr. de la 1 la 43 şi de la 2 la 40

Str. Străjerului – în întregime

Str. Şoseaua din Vii în întregime

Str. Ştefan Octavian Iosif – în întregime

Str. Theodor Burada nr. de la 19 la 53 şi de la 10A la 60

Str. Theodor Burada nr. de la 1 la 17 şi de la 2 la 10

Str. Tiberiu Brediceanu – în întregime

Str. Titus Cergau – în întregime

Ale. Topolog nr. de la 14 la 18 cu blocurile E2, E3, E4

Ale. Topolog nr. de la 17 la 25 şi de la 20 la 26 cu blocurile E6, E1, C1, F1, F2, F3, F4, F5, F6

Ale. Topolog nr. de la 13 la 15 şi de la 2 la 12 cu blocurile C2, E7, E5, J2, H6, H7, H8, H9

Ale. Topolog nr. de la 1 la 11 cu blocurile E9, F9, C3, E8, F8, F7

Str. Trandafirului nr. de la 45D la 45F şi de la 40 la 46

Str. Trandafirului nr. de la 3 la 45E şi de la 2 la 38 inclusiv blocul LV5

Str. Valul lui Traian – în întregime

Ale. Vânători – în întregime (fosta Str. Vânători)

Str. Vârful cu Dor nr. de la 1 la 5 cu blocurile AV5, V2A, V2B, V3A, V3B

Str. Venus – în întregime (fosta Ale.)

Str. Vulturului – în întregime

Str. Zeno Vancea – în întregime

Bolnavii internaţi la Spitalul de boli infecţioase Constanţa.

20121014-181827.jpg

Revolta m-a făcut să fac pasul în politică

Cătălin Anghel, preşedintele Filialei Constanţa a Partidului Noua Republică, a acordat un interviu pentru Replica de Constanta în care a vorbit, printre altele, despre proiectele urgente pentru Constanta şi modul în care consideră că va funcţiona Alianţa România Dreaptă la Constanţa.

Reporter: De ce vreţi un loc în Parlamentul României?
Cătălin Anghel: Revolta m-a făcut să fac pasul în politică. Nu am notorietatea politicienilor hârşiţi, cu discursuri atât de uzate încât nu le mai cred nici ei. Vin sincer şi deschis cu suflul celui care nu crede atât în populismul promisiunilor, cât cu speranţa de a fi reprezentantul constănţenilor care şi-au pierdut orice speranţă în clasa politică. Se vede cu ochiul liber că România este într-o situaţie dezastruoasă şi că reprezentanţii partidelor de până acum nu au trecut testul de comunicare bidirecţională cu oamenii. Intenţionez să candidez pentru că sunt un om responsabil căruia îi pasă de ce se întâmplă cu ţara lui, îi pasă de viitorul copiilor lui.
România merită o guvernare mai bună. Iar guvernul este numit de către Parlament. Din Parlament trebuie începută lupta pentru calitate. Atât a oamenilor, cât şi a legilor. Simplitate şi uşurinţă în aplicare a legilor. Adaptare la realităţile economice şi transparenţă în cheltuielile publice. Coordonare suplă prin oameni competenţi şi eficienţi. Este nevoie de profesionişti în domeniile lor, de oameni de caracter şi cărora le pasă de comunitatea lor, de ţara lor. Sunt conştient de misiunea imposibilă în condiţiile actuale politice, dar îmi plac provocările şi sper să am ajutoare în cei ce se regăsesc în ideile mele. Mi-aş dori să influenţez legi care să-i determine pe români să nu mai plece din ţara lor. Să-i facă pe români să fie mândri că au aceleaşi drepturi precum europenii. Sper cu tărie că în România nu vor mai exista impostori în funcţii înalte, de stat si administraţie. Suntem în situaţia în care omul politic trebuie să salveze ţara şi nu mai avem timp de pierdut pentru judecarea predecesorilor noştri. Ne trebuie legi ferme şi exacte pentru a eradica nepotismul, corupţia şi de a ridica nivelul de trai mai aproape de cel european.

Reporter: Cu ce proiecte şi idei porniţi la drum, care credeţi că sunt cele mai grave probleme ale judeţului Constanţa în acest moment?
Catalin Anghel: Venind din sectorul privat sunt animat de gândul eficienţei administrative, de o dorinţă de comunicare cu oamenii, de înţelegere a nevoilor şi a problemelor actuale şi de a rezolva o parte din ele de-a lungul timpului, în ordinea priorităţilor şi a posibilităţilor. Este cunoscut faptul ca un lider bun atrage şi bunăstarea comunităţii. Constanţa, ca regiune, are mult potenţial de dezvoltare nefructificat. Sunt adeptul investiţiilor locale sau străine în greenfield-uri – care să genereze locuri de muncă bine plătite. Judeţul Constanţa are puţine investiţii în mici făbricuţe, depozite sau hale industriale care să producă direct sau pentru marii jucători economici produse de calitate la preţuri decente – aşa cum sunt destule în vestul ţării sau afară. Aceste investiţii nu vin decât acolo unde autorităţile locale le pasă de oameni şi creează premizele de infrastructură şi facilităţile oferite sunt atractive. Nu comisionul de succes la tranzacţiile imobiliare din zonele de dezvoltare industrială… Dezvoltarea Portului Constanţa este o prioritate naţională, iar noi mutăm serviciile profitabile în capitală, dezvoltarea portului Tomis a fost încetinită de contracte nu tocmai benefice pentru investitorii adevaraţi, Oraşul vechi (din zona Peninsulară) a fost abandonat şi lăsat in paragină deşi în toată lumea este de maxim interes şi un potenţial de dezvoltare uriaş. Avem cetăţi care trebuie redate unui circuit turistic, avem obiective despre care nici copiii noştri nu cunosc prea multe, avem mult prea multe tezaure să asistăm neputincioşi cum se deteriorează. Lipsa de transparenţă a cheltuirii banului public şi lipsa de concurenţă reală la licitaţiile publice locale duc la creşterea costurilor până la niveluri insuportabile – vezi gigacaloria. O altă problemă ar fi sezonalitatea angajărilor. Nu pare a fi preocuparea liderilor actuali ce fac oamenii în extrasezon. Cel puţin nu am văzut asta în agenda publică. Dar principala problemă la Constanţa rămâne dispariţia locurilor verzi, micşorarea parcurilor. O mare parte din aceste probleme – sunt convins că nu le-am amintit pe toate – pot fi rezolvate printr-o guvernare responsabilă.
Reporter: Există o statistică îngrijorătoare la nivelul României, privind rata mare a şomajului în rândurile tinerilor. Ce credeţi că ar ajuta sau ar rezolva, într-o oarecare măsură, această problemă?
Catalin Anghel: Stimularea dezvoltării de IMM-uri, transparenţa şi depolitizarea angajărilor la instituţiile publice, dezvoltarea turismului, atât cel sezonier, cât si cel balnear, specializarea în zona de SPA, dezvoltarea infrastructurii portuare sunt printre premisele ce ar ajuta în aceasta problemă. Şomajul apare în ţările sau zonele unde oamenii sunt neglijaţi pe termen lung sau în situaţia neadaptării la noile condiţii de piaţă. Concurenţa pe piaţa muncii atât între firme, cât şi între angajaţi stimulează creşterea productivităţii muncii şi o corecţie a veniturilor raportată la muncă. Numai atunci vom avea creşteri de salarii pe baze reale. Facilităţile oferite firmelor care angajează tineri trebuiesc mărite şi cumva trebuiesc adaptate locurile de educaţie conform cu tendinţa pieţei de muncă. Trebuie să avem atât studiu teoretic, dar mai ales abordare practică în pregătirea forţei de muncă. Este nevoie de asemenea de pregătire antreprenorială pentru crearea de noi locuri de muncă la nivelul comunităţii. Iar Constanţa are posibilităţi mari în zona serviciilor – distracţie, turism balnear, scubadiving, teambuiding, shipping, crewing etc.
Reporter: ARD are deja probleme la Constanţa, în sensul că PNŢCD, partid cu care înţelegem că aveţi relaţii bune, a anunţat ruperea protocolului. Cum comentaţi, cum vă afectează acest lucru?
Catalin Anghel: Unde negociază – din opoziţie – 4 partide cu diferenţe de vârstă, de număr de membri, de prospeţime şi de viziune, până la urmă este normal să existe dispute şi diferenţe de opinie. Ceea ce contează este să respecţi partenerii de coaliţie şi principiul de colaborare stabilit. Există de asemenea şi momente mai tensionate atunci când nu se respecta criteriile de valoare a candidaţilor, sau numărul lor. Eu sper ca împreună să găsim soluţia optimă care să avantajeze realitatea politică din teren şi dorinţa electoratului. În ţară, Noua Republică încă nu a primit in cadrul Aliantei locurile conform procolului. La Constanţa Noua Republică are propus unul din colegiile de oraş Constanţa. Protocolul se poate rupe dacă nu se respectă criteriile în baza cărora a fost construită alianţa ARD. Coalizarea centru-dreapta nu trebuie făcută de pe poziţie de forţă, ci pe criterii de competivitate a candidaţilor.
Reporter: Cum decurg negocierile? Pe ce colegiu aţi dori să candidaţi? Luaţi în calcul o candidatură doar din partea Noii Republici sau de independent dacă partidele din Alianţa România Dreaptă nu vă sprijină?
Catalin Anghel: Negocierile sunt în toi în ţară, la Constanţa am depăşit multe din obstacole şi am agreat un loc eligibil din oraşul Constanţa. Sunt pregătit pentru orice variantă. Doresc să candidez pe un colegiu din zona urbană.

Studenție

Bobocii, cu emoție au pășit azi spre porțile universităților să descopere un alt univers. Așteptările lor sper să nu fie spulberate de pragmatismul integrării vieții de student. Urmează o prima parte de socializare, de acomodare cu profesorii, de acomodare cu locurile de cazare din cămine, apartamente închiriate sau mai stiu și eu ce rude indepartate sau gazde. Distracția din serile studentești sper să se împletească și cu minima curiozitate a studiului. Măcar în sesiune.
Este importantă mai ales pentru viitor exuberanța și prospețimea studenților de azi. De modul cum privesc ei lucrurile, va depinde filosofia de guvernare pentru următoarea generație cum zicea A. Lincoln.
Sper ca rezistența studenților în materie de propagandă și încolonare în dogmele actuale să funcționeze ca la fiecare generație… Protestul studențesc este forma prin care nu te supui orbește povețelor manipulatoare ale actualei generații de profesori.

Studiați istoria, dar acționați dragii mei pentru viitor, pentru voi, crezând în voi și in puterea voastră de adaptare și de creare a propriei realități.
Dragi profesori, și voi va trebui să va adaptați la noua generație de studenți.
Celor care nu vin prima oară la facultate le recomand să se implice în domeniul lor de interes, să aibe incredere in ei și să țintească peste plafoanele existente. Să regândească tot universul, dar să păstreze echilibrul. Să aibă timp pentru lucruri mici care fac viața frumoasă. Să nu irosească viața de student. Carpe Diem !

Catalin Anghel

20121002-013707.jpg

România, trezește-te !

20120923-140312.jpg

Cred că a venit timpul să dispară păpușarii din politică și că este momentul pentru un suflu proaspăt de reprezentare a cetățenilor din Constanța și din România. Există alternativă la lipsa de implicare a guvernanților actuali (USL) – vezi scandalul privatizării Oltchim, ( pare o farsă ) unde cu mult populism se clamează locurile de muncă, când de fapt se vede de la o poștă că nu le-a păsat de oamenii de acolo ( erau dedicați 100 % demiterii președintelui ). Puteau să caute investitori de 5 luni…
Să legi notiunea de locuri de muncă cu circul privatizării, tinde să schimbe maxima “pâine si circ” în ” guvernare prin circ”. Măcar in Roma antică oamenii nu mureau de foame ca acum.

Vremea păpușarilor și a nepăsării a trecut. Nici cetățenii onești și nici europenii nu mai concep o așa mistificare a realității – vezi reactia din vară. Există o nemulțumire față de toată clasa politică, asta nu este un secret, și numai printr-o selecție pe criterii de Integritate a candidaților din ambele spectre politice se poate depăși criza politică. ARD măcar și-a propus asta. O să vedem dacă reușește…
Numai prin implicare a electoratului tăcut se poate depăși cercul vicios în care se pare că mergem…aceasta buclă temporală ce ne trimite spre gaura neagră a lipsei de progres și de bunăstare.
Suntem sătui să alegem răul cel mic, vrem luptă pe proiecte, vrem dialog social real, vrem concurență reală și trasparență în achiziții, vrem simplitatea legilor și interacțiunea cu statul să fie minimală și fără umilințe.
Reforma dezvoltării României poate începe simplu: ne uităm în oglindă, vedem ce avem acum bun si rău și luăm decizii corecte atât pentru viitorul apropiat ( oameni, locuri de muncă, oranizare, muncă, puncte tari și puncte slabe), cât pentru viitor ( oportunități, infrastructuri, potențial ).
Depinde de noi să schimbăm percepția despre politică, de la ” populism “, ” ceartă “și politicienii care “iau”, către politicieni care ” oferă ” cunoștiintele lor economice și experiența lor de viață in favoarea semenilor, îmbunătățindu-le și ușurandu-le viața.
Numai cei ce se adaptează la realitațile economice, inovând în același timp pot spera pentru viitor.
Vom găsi liderii care să nu piardă din vedere aceste aspecte? Este o vorba românească : “cum îți așterni, așa dormi !”
România Trezește-te !

Catalin Anghel