Politica globală a taxelor: între logica CEO-ului și grija față de oameni
Într-o lume globalizată, în care lanțurile de aprovizionare, fluxurile de capital și tehnologia conectează instant continente întregi, deciziile fiscale nu mai sunt simple ajustări bugetare interne. Ele devin mișcări strategice cu impact geopolitic major.
La începutul lunii aprilie 2025, administrația de la Washington a anunțat instituirea unui nou regim de tarif vamale: o taxă universală de 10% pentru toate bunurile importate și tarife suplimentare „reciproce” până la 34% pentru China și 20% pentru Uniunea Europeană. Sub conceptul de „Liberation Day”, aceste măsuri sunt prezentate ca un act de eliberare economică și de reafirmare a suveranității comerciale.
Această abordare, in esență managerială, reflectă gândirea unui lider care tratează economia globală ca pe o corporație imensă, unde indicatorii-cheie sunt profitul, eficiența și avantajul competitiv. Este o viziune pragmatică, dar care ridică semne de întrebare profundă: ce se întâmplă cu parteneriatul internațional? Cu principiile comerțului liber? Cu solidaritatea economică dintre state?
Europa caută să răspundă, dar adesea fragmentat, căutând formule de echilibru între suveranitatea fiscală a statelor și nevoia unei politici comerciale comune. În acest context tensionat, România trebuie să fie mai mult decât un observator . Poziția noastră strategică, dar și vulnerabilitățile economice nu obligă să gândim fiscalitatea nu ca pe un simplu instrument de colectare, ci ca pe o pârghie de dezvoltare inteligentă și echitabilă.
Eu cred în rolul concurenței reale – motorul sănătos al pieței libere. Cred că taxele ar trebui să sprijine inovația, antreprenoriatul, protecția mediului și corectarea inechităților sociale, nu să devină arme într-un conflict economic global.
Dar dincolo de analiză și grafice, cred că politica trebuie să fie pentru oameni, nu doar pentru cifre. Conducerea de tip CEO poate fi eficientă în afaceri, dar o națiune nu este o companie. Politica are o dimensiune morală, empatică, comunitară. Ține de educație, sănătate, demnitate, echitate. Ține de copiii noștri, care nu moștenesc doar bilanțuri economice, ci toată lumea pe care o construim astăzi.
Politica trebuie să fie pentru oameni, nu doar pentru cifre. Conducerea de tip CEO poate fi eficientă în afaceri, dar o națiune nu este o companie. Politica are o dimensiune morală, empatică, comunitară.
În fața acestei reconfigurări mondiale, România are de ales: să copieze modelele altora sau să-și definească propriul drum. Să devină un actor activ, care folosește inteligent poziția în Europa și în relația transatlantică. Și mai ales, să nu piardă din vedere că fiscalitatea nu este despre control, ci despre responsabilitatea față de cetățeni și față de viitor.
Leave a Reply