Etichetarea ca formă de manipulare

Scandalul cărnii de cal readuce de fapt în prim plan un subiect mai general: etichetarea produselor alimentare.
Este clar ca legislația actuală e prea permisivă, ea fiind mult prea în favoarea comercianților/procatorilor și mult prea puțin în favoarea consumatorilor.
Hai să vedem un pic câteva cazuri concrete…

Iau de exemplu industria produselor din lapte…
Este foarte vagă descrierea conținutul unui produs ca iaurtul: lapte, procentul de grăsime și fermenți…mai ales că ar trebui obligați producătorii să scrie în mod clar procentul de lapte proaspăt și cel de lapte praf. Unii producători nici nu scriu lapte praf, ei foloseasc termenul ‘proteine din lapte’.
Și te pot trezi cu un iaurt produs exclusiv dinapte praf. Nici nu mai e nevoia de o fabrica de procesare a laptelui. Produci iaurt pe bandă…
Eu chiar militez pentru un iaurt natural produs doar din lapte proaspăt.

De asemenea, ar trebui evidențiat în mod clar data producției și data expirării. La multe alimente există scrisă doar data expirării – neștiindu-se care este termenul de valabilitate nu știm exact care este produsul cel mai proaspăt de la raft.
Trebuie stimulată concurența pe calitate în favoarea consumatorului, nu pe cine păcălește mai bine.

Poate ar trebui producătorii să asigure în mod transparent trasabilitatea produsului direct către consumator, nu doar pentru organele de control. Astfel am sti și noi că sursa de proveniență este un produs local sau de import, dintr-o regiune ECO sau una poluată, etc.

Dacă intrăm în zona procesatorilor de carne ne apucăm cu mâinile de cap…iar scandalul în curs este dovada posibilităților de fraudă și lipsa de informare a consumatorilor din toată Europa.

Având în vedere că “suntem ceea ce mâncăm” este bine să ne preocupe toate aceste lucruri și să nu lăsăm lucrurile așa.
Protectia Consumatorului trebuie să lucreze proactiv, nu doar să trateze abuzurile și nerespectarea legislației actuale.
Noi reglementări pot rezolva probleme la nivel National și pot impune reguli de conduită alimentară care pot face diferența chiar și în dezvoltarea economică a României. Rigoarea alimentară împreună cu o agricultură ecologică pot favoriza apariția unor branduri puternice alimentare românești.

România Trezește-te !

Comentarii pe pagina www.facebook.com/catalin.mihai.anghel

20130224-092136.jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.