Anul 2018 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele.
Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între bine și rău, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții si luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Bollywood cu mari contraste între creșteri economice record și decizii politice demne de țări de lumea 3-a, ne uităm uimiți la decizii economice riscante, dar admirăm patriotismul deșănțat de fațadă, ce mai, ne credem buricul civilizației, dar lăsăm oamenii de slabă calitate morala și profesională să ia decizii cel puțin bizare în numele și pentru noi.
Vorbim despre ”România educată”, dar lăsăm educația pe seama analfabeților, vorbim de creștere economică, dar facem studii de fezabilitate, în loc să facem autostrăzi, vorbim de 100 de ani de România ca stat modern, vorbim de re-unirea cu Moldova, dar nu am făcut mai nimic pentru românii de peste Prut, vorbim despre justiție si dreptate la televizor, dar avem parte de multe procese lungi si multa nedreptate – practic avem un contrast mare între aparență și esență.
Am schimbat miniștri precum șosetele, vorbim la televizor de masuri care prăbușesc bursa, impozităm tot ce mișcă, dar nu reușim să creștem gradul de colectare a TVA, discuția populistă despre multinaționale a scăzut investițiile străine în economie, ne confruntăm în continuare cu deficit de forță de muncă în economie.
Cumva, ne luptăm cu UE, dar primim fonduri europene de miliarde, încă nu suntem suficienți de inteligenți să folosim toate resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Aceasta dualitate se manifeste și în războiul dintre palate – Președinția se luptă cu Guvernul, războiul declarațiilor face deliciul presei locale, dar și internaționale, culmea, intrăm în 2019 ca țară care preia președinția Consiliului UE…
Dualismul se menține și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități…
Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers.
Dominația prostiei vulnerabilizează cumva țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. Paradoxul societății conduse de oameni populiști, care se cațără pe scara socială pe seamă lipsei de civism și atitudine, se bazează pe blazarea societății și a atitudinii mioritice în fața problemelor curente ale țării.
Culmea, omul cu bun simț este forțat să asiste neputincios la deciziile economice și politice, pentru a putea supraviețui în această lume plină de contraste. A încercat in 2018 să protesteze, dar a văzut că, cizma guvernamentală și parlamentară calcă fără milă peste grumazul celor ce nu se apleacă. Aceasta să fie și explicația scăderii numărului de protestatari la tot mai desele abuzuri ale guvernului. Frica de eșec a făcut ca și bruma de civism să se subțieze. Parcă așteptăm ca o mână invizibilă să acționeze pentru noi. O atitudine greșită, spun eu. Trebuie să avem curajul opiniei personale bazată pe argumente. Trebuie să putem spune ce gândim, altfel degeaba au murit oamenii la revoluție…
În 2019 trebuie să sancționăm discursul populist, anti-european, naționalist și xenofob – nu ajută cu nimic. Putem să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri în 2019, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste.
Parcă trebuie făcut un efort și în zona politizării masive din ultimii ani, trebuie să respectăm demonstrațiile publice fără a interveni cu bastoane și gaze lacrimogene, trebuie să învățăm din greșelile înaintașilor, să fim atenți la ce se întâmplă în toată Europa, trebuie să sancționăm discursul autoritar al guvernaților, să arătăm cu curaj greșelile guvernării, practic să devenim cetățeni mai responsabili.
Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…
Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.
Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…
Iată câteva gânduri și idei pentru 2019 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!
Unul din avantajele României pe piața mondială și regională era piața forței de muncă. Aveam forță de muncă, era bine calificată și era dispusă să învețe și să muncească.
Azi, nici nu mai avem oameni, nici nu mai sunt așa adaptați la cererile actuale, nici nu prea sunt dispuși să învețe alte meserii cerute de piață.
Guvernanții din ultimele 2 decenii au făcut praf cea mai importantă resursă a României!
Se știe că în condiții de concurență reală pe piața forței de muncă, nivelul salariilor se reglează de piață. Statul ar trebui să nu intervină, cel mult să fie un garant al condițiilor legislative corecte și care stimulează bunăstarea angajaților și taxarea corectă și nediscriminatorie.
Sunt un susținător al creșterile salariale mai ales în condițiile în care suntem membru al Uniunii Europene și concurența deja se manifestă și în interiorul acesteia, acesta fiind un lucru bun de-altfel… dar, când tu Stat crești salariile și de 2-10 ori la bugetari, influențănd și distorsionând și piața forței de muncă la privați, dar nu ajustezi și alocările bugetare pentru servicii, nu ajustezi nivelul impozitelor care să facă posibile aceste creșteri salariale – se cheamă că îți bați joc de viitorul cetățenilor tăi.
Voi da câteva exemple:
1. Noi vrem să avem salarii ca-n Germania, Franța, Suedia sau Japonia (adică salarii mari și foarte mari), dar scădem impozitele până la niveluri insignifiante, făcându-ne să ne întrebăm dacă aceste creșteri salariale sunt sustenabile pe termen lung, pentru că unii se gândesc și la moștenirea lăsată copiilor lor…
2. Prin măsurile guvernamentale (creșterea salariului minim) distorsionezi piața forței de muncă la privați, dar tu aloci la categoria cheltuieli pentru servicii sume mai mici (serviicii care se executa de companii private) – înseamnă că ești ageamiu. Concret în IT o campanie are azi o presiune pe salarii de 20-30% creștere, dar e nevoită să accepte contracte de servicii cu bugete de și de 30%-50 mai mici (scăderi explicate ca lipsa resurse financiare). Astfel, antreprenorii sunt nevoiți să plătească salarii minime ce nu asigură veniturile plătite, băgându-le practic în faliment…
3. Nu se pot plăti la privat salarii la medici de 3-4.000 de euro dacă nu cresc tarifele la prestările către populație. Nu mai mințiți populația că vor scădea prețurile la impozite și servicii că nu are cum să fie sustenabilă altfel creșterea de salarii.
4. Taxarea resurselor naturale e făcută împotriva intereselor românilor. Redevențe mici, legi care lasă loc de interpretare și de șpagă. Când ai resurse în Marea Neagră, dar tu le dai pe mai nimic se cheamă că îți furi singur căciula.
5. Nivelul evaziunii este un barometru al eficienței mecanismelor de a colecta taxe, dar și oportunității acestor taxe. Gradul scăzut de fiscalizare a economiei poate avea ca efect creșterea nivelului acestor taxe – banii sunt plătiți doar de o anumite zonă a economiei, presiunea fiind mai mare pe contributorii existenți. Nu știu de ce nu se upgradează o dată casele de marcat astfel încât să fie conectate online la ANAF.
6. Conformarea contribuitorilor nu se poate face dacă legea nu se aplică la fel pentru toți. De exemplu, azi sunt unități ale alimentatiei publice care emit bonuri fiscale și sunt altele care fac încă evaziune, punând și presiune pe unitățile corecte…
Bun, ne-am pierdut avantajul resurselor umane. Dar la fel de bine putem vorbi și de pierderea resursele naturale, de rezervele financiare și de atuurile noastre din anii ’90!
Se pare ca ne-am pierdut și busola între timp… suntem conduși de submediocri, suntem copleșiti de impostură, am renunțat să facem educație de calitate, am pierdut sentimentul național și sentimentul de dreptate.
Decizia Senatului SUA privind Republica Moldova. Ion Iliescu trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991.
În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluţia 148, prin care hotărăşte că Guvernul SUA trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova .
Citiți documentul ascuns opiniei publice de politicienii din România şi Moldova și observați cu atenție motivele!
SUA a recunoscut dreptul Reunificării Moldovei cu România! În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluția 148, prin care hotărăște că Guvernul SUA trebuie să susțină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova. Citește documentul ascuns opiniei publice de politicienii din România și Moldova!
”CONGRESUL 102
SESIUNEA 1
Rezoluția Senatului 148
Pentru a exprima convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.
ÎN SENATUL STATELOR UNITE
28 IUNIE (ZI LEGISLATIVĂ, 11 IUNIE), 1991
Dl. PRESSLER (pentru el însuşi şi Dl. HELMS) a depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului pentru Relaţii Internaţionale
HOTĂRÂRE
Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.
Întrucât principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;
Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti;
Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus şi înfiinţarea unor state separate;
Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent;
Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;
Întrucât Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920;
Întrucât forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului internaţional;
Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;
Întrucât între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia Centrală şi Siberia;
Întrucât Guvernul Statelor Unite şi-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei şi a Lituaniei în 1940;
Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;
Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al românei scrise;
Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem al Moldovei;
Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;
Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;
Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capitala Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;
Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;
Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare;
Și
Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”: Aşadar, să fie decis, în momentul de faţă, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie
1) Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să emită o declaraţie cu acest scop; şi
2) Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.”
Iată textul original, preluat de pe pagina oficială a Senatului SUA
To express the sense of the Senate that the United States should support the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia and northern Bucovina.
IN THE SENATE OF THE UNITED STATES
June 28 (legislative day, JUNE 11), 1991
Mr. PRESSLER (for himself and Mr. HELMS) submitted the following resolution;
which was referred to the Committee on Foreign Relations
RESOLUTION
To express the sense of the Senate that the United States should support the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia and northern Bucovina.
Whereas, the Romanian principality of Moldavia emerged as an independent state in the 14th century;
Whereas, Moldavia was invaded in 1806 by the Russian Army and annexed by the Russian Empire in 1812 as a result of the Russo-Turkish Treaty of Bucharest;
Whereas, on November 15, 1917, the Soviet Government proclaimed the right of the peoples of the Russian Empire to self-determination and the establishment of separate states;
Whereas, on December 2, 1917, the democratically-elected Moldavian constituent assembly, the Sfatul Tsarii, proclaimed Moldavia an independent republic;
Whereas, on April 9, 1918, the Constituent Assembly voted to unite Moldavia with the Kingdom of Romania;
Whereas, the United States, France, Italy, Great Britain, Japan and the other allied states specifically sanctioned and recognized the reunion of Moldavia with Romania in the Peace Treaty of Paris of October 28, 1920;
Whereas, the Soviet Union’s armed forces invaded the Kingdom of Romania on June 28, 1940 and occupied eastern Moldavia and northern Bucovina, and Hertsa in contravention of the Charter of the League of Nations; the Treaty of Paris of 1920; the General Treaty for the Renunciation of War of 1928; the Romanian-Union of Soviet Socialist Republics Mutual Assistance Pact of 1936; the Conventions for the Definition of Aggression of 1933; and generally recognized principles of international law;
Whereas, the annexation of Moldavia, northern Bucovina, and Hertsa was prospectively agreed to in certain secret protocols to a treaty of nonaggression concluded between the Government of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939;
Whereas, from 1940 to 1953 hundreds of thousands of Romanians from Moldavia and Bucovina were deported by the Union of Soviet Socialist Republics to Central Asia and Siberia;
Whereas, the United States Government has repeatedly stated its refusal to recognize forcible seizure of territory pursuant to the terms of the so-called Stalin-Hitler Pact, including the 1940 Soviet annexation of Estonia, Latvia, and Lithuania;
Whereas, the Governments of the United Kingdom, the Soviet Union and the United States are parties to the Atlantic Charter of August 14, 1941, in which the signatories declared their `desire to see no territorial changes that do not accord with the freely expressed will of the peoples concerned’ and affirmed their wish `to see sovereign rights and self-government restored to those who have been forcibly deprived of them’ during the course of the Second World War;
Whereas, on August 31, 1989, the Supreme Council of Moldavia declared Romanian to be the official language of the Republic and reestablished the Latin alphabet forbidden by the Soviet Government during the occupation of Moldavia as the alphabet of written Romanian;
Whereas, in March, 1990, the Romanian people of Moldavia were able to vote in free and fair elections for deputies to the Supreme Council of Moldavia;
Whereas, on April 27, 1990, the Supreme Council of Moldavia restored the flag of Romania as the official flag of the republic;
Whereas, on June 23, 1990, the Supreme Council of Moldavia declared the Republic of Moldavia a sovereign state;
Whereas, on December 16, 1990, more than eight hundred thousand Romanians gathered at the Second Grand National Assembly in the Moldavian capital of Chisinau to declare the national independence of Romanians in occupied territories;
Whereas, the people of Moldavia refused to participate in the Soviet referendum of March 3, 1991 despite Soviet governmental efforts to threaten and intimidate the Moldavian people into accepting a new union treaty;
Whereas, the signatory states of the Helsinki Final Act have accepted the principle of the equal rights of people and their right to self-determination;
and
Whereas, pursuant to article 8 of the Helsinki Final Act `all peoples always have the right, in full freedom, to determine, when and if they wish, their internal and external political status, without external interference, and to pursue as they wish their political, economic, social, and cultural development’: Now, Therefore, be it Resolved, That it is the sense of the Senate that the United States Government should–
(1) Support the right of self-determination of the people of Soviet-occupied Moldavia and northern Bucovina and issue a statement to that effect; and
(2) Support future efforts by the Government of Moldavia to negotiate peacefully, if they so wish, the reunification of Romania with Moldavia and Northern Bucovina as established in the Paris Peace Treaty of 1920, the prevailing norms of international law, and in conformity with Principle 1 of the Helsinki Final Act.”
***
Rezoluția Senatului american are o importanță crucială pentru recunoașterea internațională a dreptului României și Moldovei de a se reuni. Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Congresul american. Chiar dacă au trecut 25 de ani de la adoptarea rezoluției Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeași autoritate.
Documentul dovedește că în 1991 exista pe plan internațional un orizont de așteptare și recunoaștere a Reunirii Moldovei cu România. Rezoluția Senatului american atestă poziția SUA, favorabilă Reunirii. Să nu uităm că SUA a fost și este vioara întâi în politica internațională. În funcție de poziția ei se iau deciziile de politică externă în multe cancelarii europene.
Înainte ca Uniunea Sovietică să se dezmembreze oficial, Senatul SUA se aștepta ca Moldova, eliberată de jugul sovietic, să se reunească cu România. Acest orizont de așteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România și Moldova.
Nu doar SUA se aștepta în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci și statele europene. Cu ocazia negocierilor de aderare a României la Consiliul Europei, secretarul general al acestui organism european, Catherine Lalumière, întreba informal dacă România ar trebui primită înainte sau după unirea României cu Moldova (informație primită de la un fost ministru de externe al României). România a fost acceptată în Consiliul Europei în octombrie 1993.
Sigur arhivele Ministerului de Externe conțin documente care atestă poziția statelor europene față de Reunirea Moldovei cu România în anii 1990. Personalul ambasadelor României trimit regulat informări despre poziția demnitarilor statului respectiv, oficială sau informală, despre articole de presă etc. relative la România și printre ele trebuie să fie informații și despre problema Reunirii Moldovei cu România, mai ales în contextul destrămării Uniunii Sovietice. Probabil peste mulți ani aceste documente vor fi accesibile publicului și vom cunoaște mai multe despre momentul ratat de politicieni pentru înfăptuirea Reunirii.
În general se spune că primul președinte al Republicii Modova, Mircea Snegur, s-a opus Reunirii Moldovei cu România. Această caracterizare a atitudinii lui Mircea Snegur este valabilă pentru ultima parte a mandatului său prezidențial. Pentru că președintele Mircea Snegur s-a pronunțat în 1991 în favoarea Reunirii Modovei cu România. Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma: „Independenţa este, desigur, o perioada temporară. Mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu va dura mult. Repet încă o dată faptul că independenţa Moldovei Sovietice constituie o etapă, nu un scop”.(http://www.mediafax.ro/main-story/focus-relatiile-romania-r-moldova-cand…).
Fostul ambasador al României la Chișinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegați la București pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcție de vicepreședinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat(https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/10/26/mafiotul-iliescu-a-ref…). Aurel Preda a participat la redactarea declarației de independeță a Republicii Moldova din 27 August 1991 și a fost primul ambasador al României la Chișinău, ceea ce conferă credibilitate afirmațiilor sale.
Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o șansă uriașă pentru Reunificarea țării. În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România. Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerințe firești în negocierile politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era așteptată.
Deși au existat premise favorabile Reunirii pe plan internațional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puțin un răspuns este cert: Ion Iliescu, președintele României în 1991, avea relații prea strânse cu Moscova și a trădat interesul național al României. Sigur Ion Iliescu cunoștea Rezoluția Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul național? Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991. Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991!
Rezoluția nr. 148 a Senatului SUA este un document de o importanță politică excepțională și trebuie să stea la baza oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România. Recunoașterea dreptului la Reunire de către cea mai mare putere mondială trebuie exploatată de toți cei care militează și acționează pentru realizarea acestui deziderat național, singurul PROIECT de țară fezabil pentru români: Reunirea Moldovei cu România.
Sincer, mi-e milă de viitorul Prim-Ministru PSD, dacă nu e Liviu Dragnea. Va trebui să-și asume toate promisiunile populiste ale altora. Și să găsească resurse să o facă sau scuze/motive pentru a nu le face.
Sper totuși, ca orice soluție se va găsi – nu va presupune inflație, creșteri bruște de curs valutar sau creșterea deficitului public peste 3%. Sau mai rău… Deși nu prea văd cum e posibil. Sau aduc Prim-Ministru un Magician! 🙂
Domnule Liviu Dragnea, recunoaște! Ai exagerat ‘un pic’ cu acest plan de guvernare. Prea populist de altfel…și populismul are limitele lui de toleranță!
Parcă și văd discuții în Guvern: ‘Nu știu ce a fost în capul ălora de au promis toate astea. Nu se gândeau ca sună atât de bine că va fi votat PSD cu ambele mâini ? Chiar mă mir de scorul așa mic scos de PSD pentru aceste propuneri !
Lăsând gluma la o parte e momentul să propunem o noua lege de responsabilizare a promisiunilor din Campania Electorală. Un contract cu alegătorul prin care partidul semnează toate promisiunile din campanie, iar daca nu le realizează, rezilierea contractului să aibă clauze punitive pentru partide. Să nu mai poată participa la următoarele alegeri și altele… Propuneți voi!
PS: Eu, în locul domnului Liviu Dragnea, aș ieși deja public și aș recunoaște ‘exagerările’ din campania electorală, mi-aș da demisia din fruntea PSD. Poate așa va scapa guvernul de huiduielile din viitoarele proteste. Pentru că gradul de sărăcie e atât de mare pentru o parte din populația țării, că orice nerespectare a promisiunilor din campanie îi va afecta teribil. Sper de asemeni să nu se mute presiunea fiscală pe companii…
Iar în contextul geopolitic actual…
Pe 27 septembrie sărbătorim Ziua Internațională a Turismului în întreaga lume. Hai să vedem cum este perceput turismul in Constanta. Hai sa vedem ce turism practicăm!
În contextul economiei actuale, cu o Românie parte din Uniunea Europeană, Constanta se prefigura, datorita pozitiei sale drept o sursă de turism serios pentru țara noastră, dar și o sursă frumoasă de venituri pentru investitori.
Avem o poziție privilegiată la Marea Neagră, avem peisaje marine deosebite (Mamaia Nord și Corbu), avem plaje cu nisip fin, avem o bază de plecare spre Delta Dunării, avem nămoluri terapeutice, avem tradiții dobrogene demne de a fi redate vizitatorilor Dobrogei, avem lac terapeutic (Techirghiol), avem vestigii istorice nenumărate, avem monumente de artă, avem privilegiul sa ne folosim de toate acestea pentru o economie durabilă si un turism pe întreaga perioada a anului.
Toate acestea ar fi trebuit potențate de o o serie de servicii care să le pună in valoare. Nu prea avem dezvoltat acest sector. Nu avem vapoare să plimbăm turistii pe Marea Neagră. Nu avem centre Spa care să foloseasca nămolul de la Techirghiol (doar punctual în localitatea Techirghiol și limitat pe langă). Nu avem servicii care să umple timpul liber al turistilor prezenti pe litoral. Nu avem sezon extins (functionam la capacitate doar 2-4 luni pe an). Nu avem centru acavatic acoperit (Brașov are).
Am distrus parcuri din Constanta și zone verzi din statiunea Mamaia doar ca să le înlocuim cu betoane si blocuri urâte. Un turism durabil ar fi trebuit să nu afecteze mediul și să vină cât mai aproape de ecologie. Turismul trebuie să ofere rezidenților locuri de muncă care să ducă la îmbunătățirea calității vieții comunităților locale și ar trebui realizat un echilibru între activitățile economice deja existente în activitatea turistică. Lucrul acesta nu prea întâmplă. Lipsesc investiții mari care să permită concurența reală pe piața serviciilor. Nici nu vor veni aceste investiții dacă autoritățile nu asigură infrastructura necesară. Toate se leagă în industria turismului. Toate au fost împiedicate în ultimii 16 ani la Constanța, încurajându-se un turism de jaf și de spoliere a frumuseților naturii.
Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizează comunicarea, schimbul de idei, de informații, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării caracterului unei persoane.
Creșterea productivității muncii în toată lumea a făcut posibil apariția de timp liber pentru multi oameni, iar creșterea veniturilor oamenilor sporește potențialul turismului național și international. Noi profitam de toate acestea doar 2 luni pe an. Dar cererea este atât de mare, că alte locuri captează această cerere. Iar noi pierdem pe mâna noastră. Sau mai bine zis pe lipsa noastră de măsuri concrete.
Nu mai vorbim ca se poate dezvolta o întreaga industrie conexă activităților turismului. Dar cine să contorizeze toate aceste pierderi colaterale?
Ce se poate face? Încurajarea City Break-ului în zona Dobrogea mai ales în extrasezon, încurajarea investițiilor în servicii, dezvoltarea infrastructurii, creativitatea în dezvoltarea pachetelor turistice, evenimente de anvergura, concerte, noi monumente culturale, turism culinar, cultural, medical, de spa.
Potențialul este uriaș. De noi depinde să-l fructificăm.
A fost Ziua Internațională a Turismului. Doar pe hârtie și pe Facebook.
Suntem cei mai săraci din Europa. Tendința e de polarizare socială. Medicii ne pleacă pe capete.
Mai mult de 3 milioane de salariaţi (65% din totalul de 4,7 milioane) au salarii nete sub de 2.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că sunt plătiţi sub nivelul actual al salariului mediu pe economie.
Doar 7% dintre angajaţii locali au venituri lunare de peste 4.000 de lei net pe lună, adică circa 340.000 de oameni – ceea ce înseamnă ca ne îndreptam spre o polarizare socială.
Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, anual întră în sistem 3.000 de medici și ies aproximativ 3.500, prin migrație, pensionare sau deces.
Asta înseamnă ca noi pregătim medici pentru alții, iar noi pierdem anual 500 de medici la nivel de țară. Atâta timp cât la noi un medic rezident câștiga 400-500 de euro, dar când a depășit granița câștiga de la 4000 în sus…
“Este posibil ca numărul asistentelor medicale plecate la muncă în străinătate în ultimii şapte ani să atingă cifra de 100.000. România este, probabil, cel mai mare furnizor de asistente medicale pe piaţa muncii din Uniunea Europeană, în condiţiile în care sistemul românesc public de sănătate se confruntă cu cel mai mare deficit de asistente medicale de până acum” Viorel Rotilă, Federația Solidaritatea Sanitară.
Dacă vom continua în acest ritm ne vom transforma într-o țară pepinieră de prosperitate pentru alții. Iar cei ce nu au plecat încă se vor zbate pentru supraviețuire. Nu se mai moare de foame, dar se va muri din cauza serviciilor de sănătate subfinanțate, se va trăi pe datorie o perioadă, se vor produce dezechilibre majore în gestionarea bugetului public și va exista tendința de afirmare a populiștilor: cei ce promit lucruri pe care nu le pot realiza, dar care sunt de dorit pentru cei lipsiți de posibilități financiare.
Sistemul de educație este subfinanțat și are dezechilibre majore între cererea de pe piața forței de muncă și oferta educațională. Copiii sunt înregimentați într-un program încărcat unde își pierd creativitatea. Cercetarea practic nu există. A fost în ultimii 25 de ani o risipă bugetară inimaginabilă. Jaful din banii publici ne-a limitat resursele de dezvoltare. Nu avem autostrăzi sau centuri ocolitoare…
Cât vom mai permite să fim conduși de oameni care fac legi doar pentru ei, de aranjamente de culise ce nu vizează prosperitatea semenilor, de trădători care se vând pe doi arginți ?
E vară. Dar trebuie să fie o vară fierbinte. Trebuie să ne pregătim pentru asaltul de a ne recuceri țara din toamnă, la alegerile parlamentare. De a restarta șansele de a ne fi mai bine aici la noi în țară.
Se poate. Avem resurse naturale, avem resurse intelectuale, avem tot ce ne trebuie. Ne mai trebuie viziune și voința de a face totul posibil. Aici și acum. Cu gândul spre viitor. Avem datoria să lăsăm lucrurile mai bine decât le-am găsit. Pentru noi și pentru copiii noștri.
Ce e de făcut ? Implicare, reactivitate la legile strâmbe și la nedreptăți, suflecatul mânecilor și trecut la treabă. La munca deșteaptă. La distribuitia veniturilor naționale mai echitabil. Trebuie educație civică și politică.
E simplu: schimbăm macazul sau plecăm toți din țară. Unul câte unul iar ultimul stinge lumina.
Adevărata ‘Dezinfectie’ poate fi o prezență masivă la vot!
Din tot acest imens scandal din ultima perioadă reiese tot mai clar că trebuie să scăpăm de ‘microbii și mai ales de paraziții’ care au infectat România.
Trebuie să scăpăm de sindromul ‘merge și așa’, trebuie să schimbăm foaia!
Nu mai vrem să permitem incompetențe crase !
Nu mai vrem să fim conduși de mediocri !
Nu este posibil să rămânem nepăsători la tot ce ni se întâmplă!
Votul nostru este ca o lanternă ce luminează întunericul, cu cât suntem mai mulți, cu atât e mai multă lumină…
Cu cât luminăm mai mulți în aceiași direcție, cu atât drumul se vede mai bine!
PS: O singură rugăminte mai am: nu mai votați PSD! Un partid care nu vrea să se reformeze de 20 de ani. E și greu de altfel să facă asta cu aceiași oameni care au aceleași metehne. Un partid care își acoperă și își menține în funcții de conducere oameni condamnați definitiv la închisoare pentru infracțiun grave de corupție și își exclude membrii ce au opinii contrare șefului ierarhic, un partid ce a ținut România în sărăcie și un partid care se menține mereu la putere prin promisiuni populiste.
Aviz amatorilor și din alte partide!
Nu mai puteți ascunde mizeria sub preș! Faceți Curățenie în propria ogradă, promovați valorile, suflecați mânecile și treceti la treabă !
Maturitatea noastră (a majorității cetățenilor) este singura în măsura să aducă schimbarea pozitivă în societate. Nu mai merge așa!
Când? Pe 20.09.2015, ora 17.00 Plecare – Piata Ovidiu
De ce Marș pentru Constanța ! ?
Pentru că noi, constănțenii, vrem un oraș mai curat, mai frumos și mai îngrijit.
Pentru că vrem ca după ultimii 12 ani în care nu s-a făcut mai nimic pentru noi și orașul nostru, să redăm Constanței și constănțenilor simbolul acestui oraș, Cazinoul nostru cel frumos!
Vrem ca vocile noastre să fie auzite, printr-un marș simbolic care să trezească în inimile cetățenilor spiritul civic și să le aducă aminte că dacă nimeni nu ia atitudine și nimeni nu încearcă să schimbe ceva, atunci nimic nu se va schimba !
Ultimii ani au plasat Constanța într-un con de umbră, nu s-au mai făcut investiții și banii cetățenilor, colectați din prea multe impozite și taxe pe plan local, au fost cheltuiți irațional și împrăștiați doar la anumite grupuri de interes personale și politice.
Vom mărșăluii pașnic, încercând să strângem cât mai mulți cetățeni care se simt parte vie a acestui oraș și care nu sunt indiferenți la suferința lui, suferință pricinuită de lipsa de interes a autorităților față de bunăstarea orașului și a cetățenilor.
Acest demers inițiat pe Facebook, de către Cătălin Anghel, ca reprezentant apolitic al societății civile, reprezintă dorința noastră pentru conștientizarea și începutul schimbării modului de gândire a constănțeanului față de propriul oraș, pentru că, cetățeanul trebuie să știe foarte bine care îi sunt drepturile dar și obligațiile, și să mai știe că, dacă vrea și se implică în mod activ, atunci chiar poate să schimbe acest oraș minunat !
Este primul marș de acest gen organizat până acum, și dorințele noastre, în afară de trezirea sentimentului civic, sunt simple :
– un oraș mai curat (renegocierea contractului cu firma prestatoare a serviciului de salubritate), pentru că vrem să vedem străzile mai curate, măturate dimineața și spălate seara !
– un oraș mai frumos (renegocierea contractului cu firma responsabilă cu spațiile verzi), pentru că vrem să avem mai multe spații verzi, pline cu flori, care să ne încânte privirea și să ne facă să simțim că trăim într-un oraș european port la Marea Neagră
– un oraș mai îngrijit (implicarea efectivă a primăriei, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziție, respectiv inspectorii din cadrul serviciului de urbanism și a agenților serviciul public de Poliţie Locală în activitatea de verificare pe teren spre rezolvarea problemelor specifice urbei), și aici mă refer la cazurile cerșetorilor prezenți la fiecare colț de stradă sau intersecție, la cazul inventarierii și ținerii sub observație a elementelor de mobilier și decor urban, deteriorarea și înlocuirea sau repararea acestora, semnalată prin rapoarte de monitorizare și coltrol; la semnalarea cazurilor de vandalism, de distrugere, cazuri unde proprietarii anumitor imobile nu își toaletează spațiul verde aferent și nu degajază trotuarul din fața proprieteății, și toate aceste aspecte legate de îngrijirea proprietății și a orașului.
– piste de biciclete (urgentarea procedurilor în curs și solutii noi rezultate în urma consultarii cu asociatiile de profil),
– mai multe investiții în cultură (fără a vorbi aici de kitsch si programe inutile),
– accesare fonduri europene (pentru proiectele mari de infrastructură),
– și, binențeles reabilitarea Cazinoului Constanța, simbolul acestui oraș, care a fost lăsat în paragină, în mod deliberat și criminal, de către fosta administrație, care în ultimii 12 ani și-a bătut efectiv joc de acest oraș și toate simbolurile lui !
În încheiere vreau să reiterez ideea că acest marș nu are caracter politic, el este pentru noi, pentru constănțenii care sunt nemulțumiți de starea orașului în care trăiesc și vor să schimbe cât mai curând imaginea urbei și modul de viață al constănțenilor:
Pentru că:
Dacă nu noi, atunci cine ? Dacă nu acum, atunci când ?
Mesaje marș:
Constanța nu doarme ! Suntem cu ochii pe voi ! Eu sunt Constanța ! Constanța nu e numai a lor!
Vorbim de note, dar nu vorbim de locuri de muncă.
Vorbim de note, dar nu vorbim de corelarea educației cu cerința pe piață.
Vorbim de note, dar statul nu creează condiții de învățare (mai ales la țară).
Vorbim de note, dar nu vorbim de elevi.
Vorbim de note mari, dar ele nu reflectă neapărat cunoștințele.
Vorbim de note mici, dar nimeni nu întreaba de ce acei copii iau note atât de mici.
Vorbim de note, dar nu facem mai nimic cu profesorii…
Vorbim de note, dar nu creștem productivitatea muncii…
Hai să vorbim de procentul din PIB alocat pentru educație !
Hai să vorbim de cunoștințe !
Hai să vorbim de inovație !
Hai să vorbim de joacă !
Hai să vorbim despe prezent și viitor !
Hai să vorbim unii cu alții !
Hai să acționăm ! Propune și tu creșterea procentului din PIB alocat educației !
Propune și tu schimbarea abordării educației !
Cătălin Anghel
O țară condusă cu populism, drumul scurt către faliment…
Cum ar suna o întrebare pusă la referendum: ‘Vreți să eliminăm TVA-ul ?’ sau ‘ E obligatorie plata la întreținere?’ Hai să fim serioși …
E greu să faci referendum pe teme fiscale pe o populație asuprită fiscal sau care după zeci de ani de lipsa de fiscalitate urmează să fie fiscalizată. (Cum e cazul Greciei)
E greu oricum să accepți ideea că după ce ai trăit atâția ani cu venituri mari să accepți scăderea lor pe vaza de voluntariat.
Scrie faliment pe orice firmă care produce mai puțin decât consumă. Așa e și la nivel de țară.
Sunt doua variante: ori produci mai mult, ori reduci cheltuilele. Ori crești productivitatea muncii, ori ajustezi salariile.
Se mai pot face reglaje la nivel macroeconomic, se mai pot face redistribuiri în ierarhizarea salariilor, se mai pot alege serviciile pe care le oferă statul cetățenilor lui, se mai poate alege felul in care se redistribuie veniturile obținute de stat, dar toate astea nu se pot face decât dacă se respectă regula – cheltuielile să nu depășească veniturile. Iar gradul de îndatorare al statului să nu depășească în fiecare an ritmul de creștere economică din anul respectiv.
Democrația și statul de drept sunt legate și de gradul de educație civică, economică și politică al majorității populației.
Conducerea prin reprezentanți și votul au ca efect impunerea măsurilor în felul cum gândește majoritatea populației.
Evident ca pe termen scurt pot fi excepții de la regula: ‘întinde-te cât ți-e plapuma‘, dar numai ca excepție și numai pentru a proteja populația de acele mici șocuri economice ce pot destabiliza economia.
Problema e că unii politicieni folosesc aceste excepții ca să păstreze puterea. Și conduc acea țară spre prăpastie cu viteză, ei prostind poporul cu vorbe meșteșugite – vorbe ce merg pe o populație dornică de bunăstare rapidă, fără a face și corelarea acelei bunăstări cu munca inteligentă, cu productivitatea muncii sau cu exploatarea unor resurse specifice.
Tocmai de aceea avem nevoie să fim informați, să facem posibilă creșterea nivului de trai prin implicarea celor ce pot dărui cunoștințe, să respectăm trecutul și viitorul semenilor.
Cine ia deciziile police și economice într-o țară? Politicienii. Cine îi alege pe politicieni ? Noi.
De noi depinde să ne fie mai bine aici în țara noastră! De noi depinde să ne facem viața mai bună! De noi depinde pe cine alegem să ne conducă!
