31 august – “Ziua Limbii Române”

Pornită inițial ca Sărbătoare în Republica Moldova, de anul acesta și România va declara ziua de 31 August ca ” Ziua Limbii Române”

Proiectul legislativ recent promulgat, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorităţi şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se mai arată în actul normativ.

În expunerea de motive, iniţiatorii propunerii legislative explică faptul că “importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite”.

Vorbesc românește și sunt mândru de asta !

Reamintesc un Manifest pentru folosirea corectă a limbii române

Ca vorbitor nativ de limba română, înţeleg şi mă angajez să respect următoarele principii atunci când folosesc limba română:

1. Voi scrie întotdeauna noştri şi voştri, cu un singur i.
2. Voi scrie întotdeauna creează, agreează, cu doi e.
3. Voi scrie întotdeauna Nu fi ! , cu un singur i.
4. Voi scrie fii, cu doi i, doar la imperativ afirmativ (Fii !) şi la conjunctiv prezent (tu să fii, tu să nu fii). În rest, pe fi îl voi scrie cu un singur i:nu fi!, vei fi, poţi fi, ai fi, ai fi fost, să fi fost.
5. Voi scrie întotdeauna o zi, Zi ! şi Nu zice !. Voi folosi doi i doar în Zi-i (lui/ei)! şi doar cu cratimă.
6. Pe -ţi îl voi separa de verb cu liniuţă doar dacă pot să-i adaug un tu … ţie / al tău: (Tu) trimite-ţi copiii (tăi) la şcoală! (Tu) pune-ţi semnătura (ta)!.
7. Verbele terminate la infinitiv în -i le voi scrie cu un singur -i şi la viitor şi la condiţional. Voi scrie întotdeauna voi fi, aş fi, pot fi; vei şti, ai şti,poţi şti; vei reuşi, ai reuşi, poţi reuşi. Sunt conştient de faptul că, în afară de verbele a pustii, a se sfii, a prii, a înmii, toate celelalte verbe terminate în -i se scriu cu un singur -i la infinitiv, viitor şi condiţional.
8. Voi scrie miniştrii, cu doi i, numai dacă miniştrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu ministrele sau doamnele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna ambii miniştri, ceilalţi miniştri, cei 15 miniştri ai cabinetului.
9. Voi scrie membrii, cu doi i, numai dacă membrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu membrele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna ambii membri, ceilalţi membri, cei 15 membri.
10. Voi scrie mândrii, cu doi i, numai dacă mândrii poate fi înlocuit în acelaşi context cu mândrele. Prin urmare, voi scrie întotdeauna Fiţi mândri !, suntem mândri.
11. Voi scrie întotdeauna îmi, îţi, îşi, într-un cuvânt.
12. Voi scrie întotdeauna înşală, aşază, cu -a-, şi greşeală, cu -ea-.
13. Voi scrie întotdeauna vreun, vreo, într-un cuvânt.

De asemenea, înţeleg şi sunt de acord că în momentul în care încalc oricare dintre principiile de mai sus îmi pierd dreptul de a declara ca limbă maternă limba română. Sunt de acord ca, în caz contrar, să fiu urmărit pentru înşelăciune şi abuz de încredere!

(via Dan Motanu)

Semnează și tu manifestul!
www.facebook.com/catalin.mihai.anghel / Like / Share !

20130313-191054.jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.