A început școala

A început școala. Educația este cea mai importantă investiție pentru copiii noștri.
Când oul e spart de o forță din afara lui, viața încetează.
Când coaja e spartă de forța din interiorul oului, viața începe.
Toate lucrurile mărețe încep din interior.
Întotdeauna.
Să le urăm succes copiilor noștri !

20130916-001245.jpg

Catalin Anghel

Reflectare presă

Linkuri presă comunicat excludere Noua Republica din lista ARD Constanța

http://www.replicaonline.ro/ce-spune-catalin-anghel-despre-eliminarea-sa-din-lista-de-candidati-ard-86902/

http://www.cugetliber.ro/stiri-politica-ce-spune-catalin-anghel-despre-excluderea-sa-de-pe-lista-ard-constanta-151197

http://observator.ro/169791/catalin-anghel-noua-republica-profund-dezamagit-de-pierderea-colegiului-aceasta-regretabila-decizie-a-fost-posibila-ca-urmare-a-unor-presiuni-irationale-169791.html

http://constanteanul.com/2012/noua-republica-de-la-constanta-dezamagita-de-inlocuirea-candidatului-sau/

http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/politic/pntcd-a-amenintat-cu-nesemnarea-la-nivel-national-al-listelor-ardalianta-romania-dreapta-si-a-finalizat-candidaturile-25584.html

http://www.catalinanghel.com/comunicat-de-presa-25-octombrie-2012/

Comunicat de presa 25 octombrie 2012

25 octombrie 2012

COMUNICAT DE PRESĂ

Am luat act cu profundă dezamăgire de hotărârea conducerii centrale a Alianței România Dreaptă de a schimba în al 12-lea ceas nominalizarea candidatului de pe Colegiul 8 pentru Camera Deputaților, în favoarea candidatului propus de PNȚCD Constanța, domnul Gheorghe Andrei.

Această regretabilă decizie a fost posibilă ca urmare a unor presiuni iraționale făcute timp de două săptămâni de către președintele PNȚCD Constanța, domnul Tudorel Chesoi, pe de o parte, și a slăbiciunilor ARD Romania, pe de altă parte.

Pentru opinia publică aș dori să fac precizarea că Partidului Noua Republică i-a fost alocat Colegiul 8 pentru Camera Deputaților din municipiul Constanța în urma unei negocieri care a fost purtată între toți partenerii Alianței inca de acum 25 de zile. Ulterior acestor negocieri, liderul PNȚCD Constanța, domnul Tudorel Chesoi, a început să facă presiuni asupra PDL Constanța și PDL Bucuresti, pentru a schimba această alocare, de parcă nominalizarea subsemnatului ar fi fost rodul unui schimb de tarabă între mai multe persoane fizice și nu al unei negocieri politice între mai multe partide.

Până astăzi am considerat că un parteneriat între partide, dublat de discuții și înțelegeri clare între președinții acestor partide, este deasupra oricăror orgolii, interese personale sau chiar financiare. Mi-am dat seama însă că onoarea este o floare rară în politică iar o parte a politicienilor stau prost la acest capitol. Poate nu sunt incă pregatiti pentru o schimbare din temelii a principiilor ce guverneaza astăzi politica.

Am intrat în această competiție electorală întrucât prin experiența mea profesională dublată cu vârsta, mi-am dorit să pot contribui în mod direct la profesionalizarea clasei politice românești și să aduc un suflu nou în spectrul politic local.

În acest context, Noua Republică nu va mai avea nici un candidat la aceste alegeri parlamentare în județul Constanța. Este însă din ce în ce mai evident că România are nevoie de o altă clasă politică, de alți oameni politici care să își respecte angajamentele stabilite atât între ei, cât mai ales în fața electoratului, și nu de oameni care își schimbă cuvântul în funcție de interese.

Urez succes în această campanie electorală tuturor candidaților ARD din județul Constanța, dar si candidatilor Noua Republica din țară, întrucât rațiunea opririi USL din marșul triumfal spre câștigarea acestor alegeri într-o manieră zdrobitoare este mai importantă decât nedreptatea al cărei subiect este astăzi Noua Republică din Constanța si candidatul ei.

Partidul Noua Republică Filiala Constanta

Președinte Cătălin Mihai Anghel