Anul 2018 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele.
Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între bine și rău, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții si luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Bollywood cu mari contraste între creșteri economice record și decizii politice demne de țări de lumea 3-a, ne uităm uimiți la decizii economice riscante, dar admirăm patriotismul deșănțat de fațadă, ce mai, ne credem buricul civilizației, dar lăsăm oamenii de slabă calitate morala și profesională să ia decizii cel puțin bizare în numele și pentru noi.
Vorbim despre ”România educată”, dar lăsăm educația pe seama analfabeților, vorbim de creștere economică, dar facem studii de fezabilitate, în loc să facem autostrăzi, vorbim de 100 de ani de România ca stat modern, vorbim de re-unirea cu Moldova, dar nu am făcut mai nimic pentru românii de peste Prut, vorbim despre justiție si dreptate la televizor, dar avem parte de multe procese lungi si multa nedreptate – practic avem un contrast mare între aparență și esență.
Am schimbat miniștri precum șosetele, vorbim la televizor de masuri care prăbușesc bursa, impozităm tot ce mișcă, dar nu reușim să creștem gradul de colectare a TVA, discuția populistă despre multinaționale a scăzut investițiile străine în economie, ne confruntăm în continuare cu deficit de forță de muncă în economie.
Cumva, ne luptăm cu UE, dar primim fonduri europene de miliarde, încă nu suntem suficienți de inteligenți să folosim toate resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Aceasta dualitate se manifeste și în războiul dintre palate – Președinția se luptă cu Guvernul, războiul declarațiilor face deliciul presei locale, dar și internaționale, culmea, intrăm în 2019 ca țară care preia președinția Consiliului UE…
Dualismul se menține și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități…
Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers.
Dominația prostiei vulnerabilizează cumva țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. Paradoxul societății conduse de oameni populiști, care se cațără pe scara socială pe seamă lipsei de civism și atitudine, se bazează pe blazarea societății și a atitudinii mioritice în fața problemelor curente ale țării.
Culmea, omul cu bun simț este forțat să asiste neputincios la deciziile economice și politice, pentru a putea supraviețui în această lume plină de contraste. A încercat in 2018 să protesteze, dar a văzut că, cizma guvernamentală și parlamentară calcă fără milă peste grumazul celor ce nu se apleacă. Aceasta să fie și explicația scăderii numărului de protestatari la tot mai desele abuzuri ale guvernului. Frica de eșec a făcut ca și bruma de civism să se subțieze. Parcă așteptăm ca o mână invizibilă să acționeze pentru noi. O atitudine greșită, spun eu. Trebuie să avem curajul opiniei personale bazată pe argumente. Trebuie să putem spune ce gândim, altfel degeaba au murit oamenii la revoluție…
În 2019 trebuie să sancționăm discursul populist, anti-european, naționalist și xenofob – nu ajută cu nimic. Putem să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri în 2019, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste.
Parcă trebuie făcut un efort și în zona politizării masive din ultimii ani, trebuie să respectăm demonstrațiile publice fără a interveni cu bastoane și gaze lacrimogene, trebuie să învățăm din greșelile înaintașilor, să fim atenți la ce se întâmplă în toată Europa, trebuie să sancționăm discursul autoritar al guvernaților, să arătăm cu curaj greșelile guvernării, practic să devenim cetățeni mai responsabili.
Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…
Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.
Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…
Iată câteva gânduri și idei pentru 2019 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!
Două, trei partide mari şi cîteva mai mici de diverse culori;
Un mustăcios de Teleorman; un vîrf de dăncil; un pic de tăricean, un ludovic galben, o uniune de legume salvatoare și alte câteva ingrediente mai rare, multe din ele foarte mișcătoare…
O legătură mare de servicii secrete cu urechi fine;
O curte constituţională moale şi bine fragezită;
Doua trei sindicate stafidite;
Condimente :
Apă de ploaie;
Praf în ochi;
Gargară măcinată;
Zeamă de baliverne;
Tupeu vărsat;
Mod de preparare:
Se taie poporul în doua părţi, una bună şi una rea.
Apoi fiecare bucată se taie în două, una bună, una rea, şi tot aşa pînă se formează ” bucatele mici ce pot fi mîncate dintr-o înghiţitură. Se separă apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienţi, profesorii de studenţi, copiii de părinţi, graşii de slabi, şi se lasă la decantat pînă se ridică la suprafaţă uscăturile.
Acestea se culeg cu atenţie şi se pun deoparte într-un recipient călduţ.
Se scoate vlaga, apoi se reintroduce şi se pune la foc mic, cu zeama de baliverne şi cu praf în ochi, să nu se prindă.
Se acoperă cu un capac mare ca să nu răsufle şi din cînd în cînd se stinge cu puţină apa de ploaie.
Apoi se împănează pe toate părţile cu bucăţele tăiate din celelalte partide.
Se presară deasupra uscături, iar peste se pune vîrful de dăncil şi ‘alde puținul tăricean cu ciolanul în gură şi se lasă la dospit.
Se amesteca ingredientele și, conform rețetei de la TV dau o aromă de democratie.
Celelalte partide se toacă mărunt împreună cu sindicatele şi se învelesc cu servicii secrete.
Apoi se trag în ţeapă şi se păstrează la răcoare.
Din cînd în cînd se gustă şi se reevaluează. Se aşează partidele într-un parlament din teflon cu mânere.
Cel Roșu aceste bine ascuns sub parfum să nu miroase prea tare …usturoiul. Cel galben se zdrobeste bine și se tine la foc calduț. Cel Albastru e aruncat într-un colț unde să nu se audă prea tare gălăgia…
Pe lîngă ele se mai presară două trei partide mici şi bine frăgezite. Se lasă loc și pentru alte ingrediente de import sau cu arome locale.
Restul de partide se presară după gust.
Se dă totul prin curtea constituţională şi se înveleşte cu gargară măcinată.
Se aşează totul peste poporul deja bine dospit şi se dă la copt.
Din cînd în cînd se strînge caimacul de deasupra, cu care se unge bine borhotul şi secăturile de deasupra, iar peste restul se toarnă zeamă de baliverne cu tupeul vărsat.
Iar dacă vreun ingredient mai destupat protestează și se agită prea tare în front – se execută o înăbușire cu aromă de piper și gaze lacrimogene (de la excesul de ceapă desigur).
Apoi se amesteca încă o dată ingredientele și se face un carcalete de nu mai înțelegi gustul.
Se serveşte rece, pe stomacul gol, în Piaţa Victoriei.
În caz de probleme digestive sunaţi la 112.
Sau schimbați radical rețeta.
#retetazilei #politica #catalinanghel #carcalete
PS: acest material este un pamflet și va fi tratat ca atare.
Separarea puterilor în stat presupune că puterea statului trebuie împărțită în diferite compartimente cu puteri și responsabilități separate și independente. Cea mai uzitată separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește la majoritatea națiunilor moderne, unde este vorba de puterile legislativă, judiciară și executivă, cu mențiunea că aceste funcții nu au voie să se afle în aceeași mână.
În principiu, separarea puterilor în stat constituie un model de guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi. Toate bune și frumoase, teoretic valabile și in România.
Prin separata transmitere a funcțiilor către parlament, guvern, administrație, precum și către judecători independenți, puterea statului ar trebui să fie ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale statului. În România, peste toate acestea exista și Instituția Președintelui – cu rol de mediere și vegherea respectării separației puterilor și în stat, dar și de reprezentare internă și internațională.
Ce se întâmplă zilele acestea la noi?
Partidul stat PSD, într-o formă de dictatura mascată, își dorește și chiar obține toate aceste puteri in mâna unui singur om / cerc foarte mic de oameni. Să explicăm: partidul a câștigat majoritatea, deci are legislativul. A numit guvernul (îl controlează direct) și vorbim acum și de executiv. Iar schimbarea drastică a legilor pe justiție, odată cu schimbarea oamenilor din sistem și micșorarea puterii președintelui pe numiri / respingeri în legiferare – toate acestea coordonate / subordonate președintelui ce conduce cu o mână forte PSD, fac posibilă apariția statului dictatorial: eu conduc, eu dau legea, eu te condamn.
Despre acest aspect este vorba de fapt în ieșirile masive ale oamenilor la proteste. Încă mulți nu intuiesc, nu conștientizează pericolul acestei dictaturi.
Iar faptul că societatea civilă se opune, că oamenii de afaceri sesizează aberațiile modificării codului fiscal, ca sindicatele văd pericolul din modificările legislative, că guvernul se războiește cu băncile, cu multinaționalele, cu SUA, cu toată lumea care arată cu degetul derapajele partidului stat – toate acestea ne semnalizează neregulile actului de guvernare de azi.
Păcat ca prea puțini oameni din PSD iau atitudine împotriva deraierii de la principiul dialogului și al consultării populare. Dar și depărtarea de la principiul fundamental al democrației: separarea puterilor în stat.
Soluția: demisia domnului Liviu Dragnea și alegeri anticipate. Doar așa putem reclădi încrederea in guvernarea pentru oameni cu respectarea principiilor statului de drept. Știu că nu e ușor să recunoaștem, că multora nu le convine ideea, dar e răul cel mai mic acum.
Ce e de făcut? Civism, implicare, educație și politică. Câte puțin din fiecare. Zilnic.
Oricum, răul a fost făcut și pierderea de imagine si de timp este imensă. Avem măcar șansa unui restart…
Decizia Senatului SUA privind Republica Moldova. Ion Iliescu trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991.
În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluţia 148, prin care hotărăşte că Guvernul SUA trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova .
Citiți documentul ascuns opiniei publice de politicienii din România şi Moldova și observați cu atenție motivele!
SUA a recunoscut dreptul Reunificării Moldovei cu România! În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluția 148, prin care hotărăște că Guvernul SUA trebuie să susțină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova. Citește documentul ascuns opiniei publice de politicienii din România și Moldova!
”CONGRESUL 102
SESIUNEA 1
Rezoluția Senatului 148
Pentru a exprima convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.
ÎN SENATUL STATELOR UNITE
28 IUNIE (ZI LEGISLATIVĂ, 11 IUNIE), 1991
Dl. PRESSLER (pentru el însuşi şi Dl. HELMS) a depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului pentru Relaţii Internaţionale
HOTĂRÂRE
Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.
Întrucât principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;
Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti;
Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus şi înfiinţarea unor state separate;
Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent;
Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;
Întrucât Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920;
Întrucât forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului internaţional;
Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;
Întrucât între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia Centrală şi Siberia;
Întrucât Guvernul Statelor Unite şi-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei şi a Lituaniei în 1940;
Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;
Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al românei scrise;
Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem al Moldovei;
Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;
Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;
Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capitala Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;
Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;
Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare;
Și
Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”: Aşadar, să fie decis, în momentul de faţă, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie
1) Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să emită o declaraţie cu acest scop; şi
2) Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.”
Iată textul original, preluat de pe pagina oficială a Senatului SUA
To express the sense of the Senate that the United States should support the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia and northern Bucovina.
IN THE SENATE OF THE UNITED STATES
June 28 (legislative day, JUNE 11), 1991
Mr. PRESSLER (for himself and Mr. HELMS) submitted the following resolution;
which was referred to the Committee on Foreign Relations
RESOLUTION
To express the sense of the Senate that the United States should support the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia and northern Bucovina.
Whereas, the Romanian principality of Moldavia emerged as an independent state in the 14th century;
Whereas, Moldavia was invaded in 1806 by the Russian Army and annexed by the Russian Empire in 1812 as a result of the Russo-Turkish Treaty of Bucharest;
Whereas, on November 15, 1917, the Soviet Government proclaimed the right of the peoples of the Russian Empire to self-determination and the establishment of separate states;
Whereas, on December 2, 1917, the democratically-elected Moldavian constituent assembly, the Sfatul Tsarii, proclaimed Moldavia an independent republic;
Whereas, on April 9, 1918, the Constituent Assembly voted to unite Moldavia with the Kingdom of Romania;
Whereas, the United States, France, Italy, Great Britain, Japan and the other allied states specifically sanctioned and recognized the reunion of Moldavia with Romania in the Peace Treaty of Paris of October 28, 1920;
Whereas, the Soviet Union’s armed forces invaded the Kingdom of Romania on June 28, 1940 and occupied eastern Moldavia and northern Bucovina, and Hertsa in contravention of the Charter of the League of Nations; the Treaty of Paris of 1920; the General Treaty for the Renunciation of War of 1928; the Romanian-Union of Soviet Socialist Republics Mutual Assistance Pact of 1936; the Conventions for the Definition of Aggression of 1933; and generally recognized principles of international law;
Whereas, the annexation of Moldavia, northern Bucovina, and Hertsa was prospectively agreed to in certain secret protocols to a treaty of nonaggression concluded between the Government of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939;
Whereas, from 1940 to 1953 hundreds of thousands of Romanians from Moldavia and Bucovina were deported by the Union of Soviet Socialist Republics to Central Asia and Siberia;
Whereas, the United States Government has repeatedly stated its refusal to recognize forcible seizure of territory pursuant to the terms of the so-called Stalin-Hitler Pact, including the 1940 Soviet annexation of Estonia, Latvia, and Lithuania;
Whereas, the Governments of the United Kingdom, the Soviet Union and the United States are parties to the Atlantic Charter of August 14, 1941, in which the signatories declared their `desire to see no territorial changes that do not accord with the freely expressed will of the peoples concerned’ and affirmed their wish `to see sovereign rights and self-government restored to those who have been forcibly deprived of them’ during the course of the Second World War;
Whereas, on August 31, 1989, the Supreme Council of Moldavia declared Romanian to be the official language of the Republic and reestablished the Latin alphabet forbidden by the Soviet Government during the occupation of Moldavia as the alphabet of written Romanian;
Whereas, in March, 1990, the Romanian people of Moldavia were able to vote in free and fair elections for deputies to the Supreme Council of Moldavia;
Whereas, on April 27, 1990, the Supreme Council of Moldavia restored the flag of Romania as the official flag of the republic;
Whereas, on June 23, 1990, the Supreme Council of Moldavia declared the Republic of Moldavia a sovereign state;
Whereas, on December 16, 1990, more than eight hundred thousand Romanians gathered at the Second Grand National Assembly in the Moldavian capital of Chisinau to declare the national independence of Romanians in occupied territories;
Whereas, the people of Moldavia refused to participate in the Soviet referendum of March 3, 1991 despite Soviet governmental efforts to threaten and intimidate the Moldavian people into accepting a new union treaty;
Whereas, the signatory states of the Helsinki Final Act have accepted the principle of the equal rights of people and their right to self-determination;
and
Whereas, pursuant to article 8 of the Helsinki Final Act `all peoples always have the right, in full freedom, to determine, when and if they wish, their internal and external political status, without external interference, and to pursue as they wish their political, economic, social, and cultural development’: Now, Therefore, be it Resolved, That it is the sense of the Senate that the United States Government should–
(1) Support the right of self-determination of the people of Soviet-occupied Moldavia and northern Bucovina and issue a statement to that effect; and
(2) Support future efforts by the Government of Moldavia to negotiate peacefully, if they so wish, the reunification of Romania with Moldavia and Northern Bucovina as established in the Paris Peace Treaty of 1920, the prevailing norms of international law, and in conformity with Principle 1 of the Helsinki Final Act.”
***
Rezoluția Senatului american are o importanță crucială pentru recunoașterea internațională a dreptului României și Moldovei de a se reuni. Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Congresul american. Chiar dacă au trecut 25 de ani de la adoptarea rezoluției Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeași autoritate.
Documentul dovedește că în 1991 exista pe plan internațional un orizont de așteptare și recunoaștere a Reunirii Moldovei cu România. Rezoluția Senatului american atestă poziția SUA, favorabilă Reunirii. Să nu uităm că SUA a fost și este vioara întâi în politica internațională. În funcție de poziția ei se iau deciziile de politică externă în multe cancelarii europene.
Înainte ca Uniunea Sovietică să se dezmembreze oficial, Senatul SUA se aștepta ca Moldova, eliberată de jugul sovietic, să se reunească cu România. Acest orizont de așteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România și Moldova.
Nu doar SUA se aștepta în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci și statele europene. Cu ocazia negocierilor de aderare a României la Consiliul Europei, secretarul general al acestui organism european, Catherine Lalumière, întreba informal dacă România ar trebui primită înainte sau după unirea României cu Moldova (informație primită de la un fost ministru de externe al României). România a fost acceptată în Consiliul Europei în octombrie 1993.
Sigur arhivele Ministerului de Externe conțin documente care atestă poziția statelor europene față de Reunirea Moldovei cu România în anii 1990. Personalul ambasadelor României trimit regulat informări despre poziția demnitarilor statului respectiv, oficială sau informală, despre articole de presă etc. relative la România și printre ele trebuie să fie informații și despre problema Reunirii Moldovei cu România, mai ales în contextul destrămării Uniunii Sovietice. Probabil peste mulți ani aceste documente vor fi accesibile publicului și vom cunoaște mai multe despre momentul ratat de politicieni pentru înfăptuirea Reunirii.
În general se spune că primul președinte al Republicii Modova, Mircea Snegur, s-a opus Reunirii Moldovei cu România. Această caracterizare a atitudinii lui Mircea Snegur este valabilă pentru ultima parte a mandatului său prezidențial. Pentru că președintele Mircea Snegur s-a pronunțat în 1991 în favoarea Reunirii Modovei cu România. Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma: „Independenţa este, desigur, o perioada temporară. Mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu va dura mult. Repet încă o dată faptul că independenţa Moldovei Sovietice constituie o etapă, nu un scop”.(http://www.mediafax.ro/main-story/focus-relatiile-romania-r-moldova-cand…).
Fostul ambasador al României la Chișinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegați la București pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcție de vicepreședinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat(https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/10/26/mafiotul-iliescu-a-ref…). Aurel Preda a participat la redactarea declarației de independeță a Republicii Moldova din 27 August 1991 și a fost primul ambasador al României la Chișinău, ceea ce conferă credibilitate afirmațiilor sale.
Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o șansă uriașă pentru Reunificarea țării. În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România. Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerințe firești în negocierile politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era așteptată.
Deși au existat premise favorabile Reunirii pe plan internațional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puțin un răspuns este cert: Ion Iliescu, președintele României în 1991, avea relații prea strânse cu Moscova și a trădat interesul național al României. Sigur Ion Iliescu cunoștea Rezoluția Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul național? Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991. Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991!
Rezoluția nr. 148 a Senatului SUA este un document de o importanță politică excepțională și trebuie să stea la baza oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România. Recunoașterea dreptului la Reunire de către cea mai mare putere mondială trebuie exploatată de toți cei care militează și acționează pentru realizarea acestui deziderat național, singurul PROIECT de țară fezabil pentru români: Reunirea Moldovei cu România.
Sincer, mi-e milă de viitorul Prim-Ministru PSD, dacă nu e Liviu Dragnea. Va trebui să-și asume toate promisiunile populiste ale altora. Și să găsească resurse să o facă sau scuze/motive pentru a nu le face.
Sper totuși, ca orice soluție se va găsi – nu va presupune inflație, creșteri bruște de curs valutar sau creșterea deficitului public peste 3%. Sau mai rău… Deși nu prea văd cum e posibil. Sau aduc Prim-Ministru un Magician! 🙂
Domnule Liviu Dragnea, recunoaște! Ai exagerat ‘un pic’ cu acest plan de guvernare. Prea populist de altfel…și populismul are limitele lui de toleranță!
Parcă și văd discuții în Guvern: ‘Nu știu ce a fost în capul ălora de au promis toate astea. Nu se gândeau ca sună atât de bine că va fi votat PSD cu ambele mâini ? Chiar mă mir de scorul așa mic scos de PSD pentru aceste propuneri !
Lăsând gluma la o parte e momentul să propunem o noua lege de responsabilizare a promisiunilor din Campania Electorală. Un contract cu alegătorul prin care partidul semnează toate promisiunile din campanie, iar daca nu le realizează, rezilierea contractului să aibă clauze punitive pentru partide. Să nu mai poată participa la următoarele alegeri și altele… Propuneți voi!
PS: Eu, în locul domnului Liviu Dragnea, aș ieși deja public și aș recunoaște ‘exagerările’ din campania electorală, mi-aș da demisia din fruntea PSD. Poate așa va scapa guvernul de huiduielile din viitoarele proteste. Pentru că gradul de sărăcie e atât de mare pentru o parte din populația țării, că orice nerespectare a promisiunilor din campanie îi va afecta teribil. Sper de asemeni să nu se mute presiunea fiscală pe companii…
Iar în contextul geopolitic actual…
Catalin Anghel – Instabilitate sau macrostabilitate
Evenimentele se succed cu repeziciune.
Atentate, atrocități, parade militare fastuoase, declarații incendiare, provocări.
Numai în această săptămână am avut un eveninent sângeros la Nisa și încercarea eșuată de lovitură de stat din Turcia. Asta după ce tocmai se stinseseră ecourile atentatului din Istanbul.
Trăim vremuri fierbinți la propriu și la figurat. Planeta se încinge și creierele ce desenează geopolitica s-au înfierbântat.
Ca să nu mai vorbim de instabitatea economică, a burselor sau a locurilor de muncă.
Avem ceea ce se cheamă o instabilitate globală.
Tentativă de lovitură de stat în Turcia.
Azurul Nisei a fost însângerat. Oare ce va fi mâine ?
Istoria se schimbă radical in fiecare zi !
E clar ca trăim vremuri cruciale.
Cât de subțire e democrația în unele țări afli abia când există lovituri de stat …
Dar e când vorbim de un stat NATO, sau de tari occidentale cu tradiție …
Chiar declarațiile belicoase prim ministrului Turciei nu au ce caută într-o lume normală.
Nu mai exista nicio predictibilitate pentru ziua de mâine.
Democrațiile fragile, lipsa de educație civică și politică și sărăcia au ca rezultante atentatele și loviturile de stat…
Democratiile se manifestă din ce în ce mai pregnant ca dictaturi ale majorității.
Ce poate face România ?
Consistență și seriozitate pe plan extern, muncă serioasă, educație, cercetare, eficiență crescută, infrastructură.
Pe scurt echilibru financiar, economic, dar mai ales social. Combaterea sărăciei și încurajarea antreprenoriatului.
Avem nevoie de investiții. Acum este momentul când putem profita de instabilitatea mondială.
Vom avea oare și conducătorii care să ne conducă prin aceasta noua lume periculoasă ?
Răspunsul este la noi. La majoritatea ce va vota la alegerile parlamentare de la toamnă.
Avem nevoie să ignorăm populismul și practicile de jaf național practicate până acum. Avem nevoie de legi simple și ușor de aplicat. Avem nevoie de un Guvern suplu și cu viziune. Avem nevoie de oameni implicați.
Avem nevoie de un program de țară.
Avem încă o stabilitate fragilă. O putem consolida sau ne va înghiți instabilitatea mondială.
România trezește-te !
Suntem cei mai săraci din Europa. Tendința e de polarizare socială. Medicii ne pleacă pe capete.
Mai mult de 3 milioane de salariaţi (65% din totalul de 4,7 milioane) au salarii nete sub de 2.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că sunt plătiţi sub nivelul actual al salariului mediu pe economie.
Doar 7% dintre angajaţii locali au venituri lunare de peste 4.000 de lei net pe lună, adică circa 340.000 de oameni – ceea ce înseamnă ca ne îndreptam spre o polarizare socială.
Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, anual întră în sistem 3.000 de medici și ies aproximativ 3.500, prin migrație, pensionare sau deces.
Asta înseamnă ca noi pregătim medici pentru alții, iar noi pierdem anual 500 de medici la nivel de țară. Atâta timp cât la noi un medic rezident câștiga 400-500 de euro, dar când a depășit granița câștiga de la 4000 în sus…
“Este posibil ca numărul asistentelor medicale plecate la muncă în străinătate în ultimii şapte ani să atingă cifra de 100.000. România este, probabil, cel mai mare furnizor de asistente medicale pe piaţa muncii din Uniunea Europeană, în condiţiile în care sistemul românesc public de sănătate se confruntă cu cel mai mare deficit de asistente medicale de până acum” Viorel Rotilă, Federația Solidaritatea Sanitară.
Dacă vom continua în acest ritm ne vom transforma într-o țară pepinieră de prosperitate pentru alții. Iar cei ce nu au plecat încă se vor zbate pentru supraviețuire. Nu se mai moare de foame, dar se va muri din cauza serviciilor de sănătate subfinanțate, se va trăi pe datorie o perioadă, se vor produce dezechilibre majore în gestionarea bugetului public și va exista tendința de afirmare a populiștilor: cei ce promit lucruri pe care nu le pot realiza, dar care sunt de dorit pentru cei lipsiți de posibilități financiare.
Sistemul de educație este subfinanțat și are dezechilibre majore între cererea de pe piața forței de muncă și oferta educațională. Copiii sunt înregimentați într-un program încărcat unde își pierd creativitatea. Cercetarea practic nu există. A fost în ultimii 25 de ani o risipă bugetară inimaginabilă. Jaful din banii publici ne-a limitat resursele de dezvoltare. Nu avem autostrăzi sau centuri ocolitoare…
Cât vom mai permite să fim conduși de oameni care fac legi doar pentru ei, de aranjamente de culise ce nu vizează prosperitatea semenilor, de trădători care se vând pe doi arginți ?
E vară. Dar trebuie să fie o vară fierbinte. Trebuie să ne pregătim pentru asaltul de a ne recuceri țara din toamnă, la alegerile parlamentare. De a restarta șansele de a ne fi mai bine aici la noi în țară.
Se poate. Avem resurse naturale, avem resurse intelectuale, avem tot ce ne trebuie. Ne mai trebuie viziune și voința de a face totul posibil. Aici și acum. Cu gândul spre viitor. Avem datoria să lăsăm lucrurile mai bine decât le-am găsit. Pentru noi și pentru copiii noștri.
Ce e de făcut ? Implicare, reactivitate la legile strâmbe și la nedreptăți, suflecatul mânecilor și trecut la treabă. La munca deșteaptă. La distribuitia veniturilor naționale mai echitabil. Trebuie educație civică și politică.
E simplu: schimbăm macazul sau plecăm toți din țară. Unul câte unul iar ultimul stinge lumina.
Noi nu prea am investit în pepiniere pentru a descoperi talentele. Deci slabe speranțe să apară ceva în viitorul apropiat.
Iar cu munca am văzut. Am văzul echipa Croației muncitoare, am văzut echipa Albaniei serioasă, România a jucat binișor.Dar mult mai puțin bine decât majoritatea echipelor prezente la #Euro2016.
Proiectul nostru național ar trebui să fie munca inteligentă într-o țară condusă cu drag de oameni.
Nimeni nu e prost să muncească degeaba. Așa am ajuns să muncim din ce în ce mai puțin. Pentru că unii munceau și ăia jmecheri furau. De aia au plecat românii pe capete afară. Măcar acolo muncești pentru tine.
De ce trebuie și drag de oameni? Pentru că fără asta, suntem niște roboți care execută sarcini. Numai umanitatea si bunătatea ne pot salva de a duce o viață monotonă și lipsită de sens.
Dar e momentul să ne trezim și să facem posibil munca inteligentă și bine plătită la noi în țară. Cât mai avem o țară… Vedem cum se diluază și sentimentul și apartenență la România.
Avem toate premizele acum să ne trezim. Bine le-am avut și până acum. Dar am pierdut multe trenuri. Ar fi cazul să ne trezim…
Repet: civismul, implicarea sunt obligații de cetățeni responsabili care se gândesc la generațiile care urmează. Altfel, să nu plângi de dorul țării tale sau nu zici că o duci rău la tine acasă.
Mai e puțin până la alegerile parlamantare. Pot ele aduce impulsul de urni căruța asta numită România? Vine vara și tare mă tem că nu vom avea decât praf pe drumurile publice și știri fierbinți de cancan, fără prea mare consistență.
Putem oare să înțelem importanța corelării educaței, civismului, viziunii politice cu viziunea dezvoltării unei națiuni? Unde sunt oamenii de stat ai României?
Vor sta ei ascunși în noroiul actualei clase politice? Sau se vor ridica, se vor sterge de praf și vor urni România…
Cum să lingă unii acum unde scuipau acum o săptămână? (PMP)
Cum să faci mișto de voturile oamenilor? Dacă voiau alianță de ce nu au făcut-o înainte ? Alianța NU presupune ceva împotriva naturii !
E viol ce fac ei cu voturile oamenilor. Aia nu mai e reprezentativitate!
Ce e de făcut ? Vot de blam conducerilor partidelor incriminate! Membri de partid simpli să introducă moțiuni în cadrul partidelor prin care cer păstrarea programelor asumate în campanie și păstrarea principiilor partidului.
Iar oamenii integri să demisioneze din organizațiile care nu respectă principiile democratice!
Și încă ceva: nu mai votați partidele care nu își respectă promisiunile ! E atât de simplu!
Noua majoritate de la Constanța (dar și din alte localități) este USL 2.0 !
Și vă zic de pe acum ca o vor regreta atât PSD cât și PMP sau ALDE. Măcar să fi așteptat parlamentarele.
Cum vor cere ei voturile pentru Parlament cât timp ei vor coabita la locale? Sau în Parlament se vor duela, dar la primărie vor coabita. Pentru binele oamenilor bineînțeles … :))
Sau PSD va absorbi PMP și ALDE? 😉
Istoria ne va arată dacă aceste previziuni se vor aderi sau dacă partidele sânt doar alte măști, același fețe…
Pe 5 Iunie poți alege să ignori alegerile locale, nu vei putea spune niciodată că nu ai știut cât de importante au fost.
Cel mai bun moment să dovedești că ești un bun cetățean este la alegeri. Sigur că ideal este să participi activ la viața cetății mereu. Dar pentru asta unii sunt plătiți să facă tot posibilul ca viața ta si a copiilor tăi să fie pe mâini bune în timp ce tu te bucuri de viață. Ai grijă pe cine lași gardian pentru legile și deciziile luate în numele tău!
Nu poți să te plângi ulterior timp de 4 ani dacă nu ai facut minimul efort de a te informa despre ofertele electorale ale momentului, despre seriozitatea candidaților, despre îndeplinirea promisiunilor partidelor de la ultimele alegeri – pentru a vedea cine a promis fără acoperire doar pentru a accede la funcțiile politice dorite.
Ștampila de vot este ca un buton care poate reseta lumea în care trăim. Alegerea Noastră este cea care ne determină destinul, nu alegerea vecinului de bloc…
Cum facem totuși să recunoaștem ofertele credibile ?
Încă de pe vremea lui Platon se cunoștea faptul că refuzul de a face politică are ca efect imediat faptul că vom ajunge să fim conduși de cei inferiori nouă.
Vedem fiecare dintre noi în jurul nostru probleme în fiecare zi. Adevarata problemă este însă faptul că majoritatea dintre noi nu facem mai nimic ca să ‘rezolvăm’ problema. Așteptăm mereu oameni providențiali care să rezolve problema pentru noi.
De fapt atitudinea noastră este problema !
Populiștii și cei care promit marea cu sarea nu pot fi credibili, ei pot fi excluși din start!
Forța noastră este fapt atitudinea și cunoașterea puterii pe care o avem de a ne face viața mai bună și mai frumoasă chiar aici la noi acasă.
Ne plângem că orașul merge în Directia Greșită? Schimbarea poate fi chiar ‘după colț ‘.
Sigur nimic nu se va schimba, dacă majoritatea noastră nu părăsește confortul fotoliului din sufragerie…
Constănțenii nu ar trebuie să renunțe la Constanța. Nu ar trebui să renunțe la visele de a o duce mai bine aici. De a nu ’emigra’ în capitală, în alte orașe din România sau de a pleca din țară.
Ideile noastre + acțiunile noastre = schimbarea pozitivă pentru noi și copiii noștri.
Cei ce ne-au sărăcit au făcut asta ori de nepricepuți ce erau, ori cu bună intenție. Și au început cu lipsa de educație. Pentru că odată educați oamenii nu mai pot fi manipulați și controlați.
Sigur că nu poți vindeca incompetența si prostia. Dar poți merge merge la vot și schimba pe cei ce nu au performat. Sau au dat-o rău de tot în bară. Să nu mergi la vot înseamnă să-i mai lași să ne prostească încă o tură. Mai poate fi o problema când nu ai cu cine. Dar când ai cu cine, ce scuză mai ai ? Mereu avem tendința să subestimăm influența micilor lucruri. Votul este acel mic lucru care odată exercitat are mari influențe. Și nici o armata nu poate opri o idee! Sau o dorință a oamenilor de a o duce mai bine. Dar numai dacă ne organizam mai bine o putem duce mai bine…
Știți cum e cu mersul la vot? E ca la un concert la care noi ‘cântam’ și alegem cine să fie pe scenă. Dacă nu mergem la vot vom fi obligați să asistăm ulterior la concertul unuia de care nu ne place. Iar dacă nu ne place de niciunul este deschisă calea să trecem noi la ‘microfon’. Implicarea e arma noastră în calitate de cetățeni. Iar votul e ‘glonțul’ de care îți pare mai rău că nu l-ai tras, decât că nu ai nimerit ținta. Iar părerile de rău nu ne țin de cald iarna când nu avem bani de plătit întreținerea. Sau locuri de muncă decent plătite…
Civismul și Politica sunt primele îndatoriri ale noastre de cetățeni implicați și dornici de a lasă copiilor noștri șansa unei vieți mai bune ca a noastră. Viețile noastre încep să se termine atunci când rămânem nepăsători la lucrurile care contează.
Civismul nu este o izbucnire de emoție scurtă și aleatorie, ci o dăruire continuă și o aplecare pentru semeni și comunitate.
Avem o voce. Să o facem auzită!
Îmi cer scuze pentru unele lucruri spuse mai dur. Dar pe 6 Iunie e prea târziu să îți pară rău că nu ai făcut pasul spre lumea ta mai bună ! Și nu uita ca diferența între cine ești și cine vrei să fii este ceea ce faci! Nu uita și faptul că întreaga lume se dă la o parte din calea celui ce știe unde merge și pe cine Votează. ‘Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei, meriți ceea ce ai!’
