Un atac Denial-of-Service (DoS) sau un atac Distributed-Denial-of-Service (DDoS) reprezintă încercări rău intenționate de a perturba traficul normal al unui server, serviciu sau rețea prin suprasolicitarea sistemului țintit sau a infrastructurii cu un volum mare de date.
Tipuri de atacuri DoS sau DDoS:
• Atacuri bazate pe volum – obiectivul atacului este de a satura lățimea de bandă a site-ului atacat – (flood UDP, ICMP și alte solicitări cu pachete falsificate). • Atacuri de protocol – acest tip de atac consumă resurse reale ale serverului sau cele ale echipamentelor de comunicații intermediare, cum ar fi firewall-urile și echilibratoarele nivelului de încărcare – (flood SYN, atacuri de pachete fragmentate, Ping of Death, Smurf DDoS etc.). • Atacuri la nivel de aplicație – compuse din cereri aparent legitime, scopul acestor atacuri este de a bloca serverul web – (atacuri reduse și lente, cereri de tip GET / POST, atacuri care vizează vulnerabilitățile Apache, Windows sau OpenBSD etc.).
SOLUȚII
ÎNȚELEGE SERVICIUL – Înțelegeți punctele în care resursele pot fi epuizate și cine este responsabil pentru aceste resurse.
PLAN DE RĂSPUNS – Stabiliți un plan de răspuns pentru atacurile Denial of Service care să includă degradarea treptată a serviciului.
REDUCEȚI SUPRAFAȚA DE ATAC – Minimizați suprafața care poate fi atacată, limitând astfel opțiunile pentru atacatori. Nu expuneți porturi, protocoale sau aplicații de unde nu așteaptă nicio formă de comunicare.
PREGĂTIȚI FURNIZORUL DE SERVICII – Asigurați-vă că furnizorii dvs. de servicii sunt pregătiți să facă față supraîncărcării resurselor și să vă protejeze serviciul.
MONITORIZAȚI ȘI TESTAȚI – Monitorizați atacurile Denial of Service și testați-vă capacitatea de a răspunde.
ÎNȚELEGEȚI SEMNELE DE ÎNGRIJORARE – Simptomele unui atac DDoS includ conectivitate neregulată, încetinirea rețelei sau opriri intermitente ale site-ului web. Dacă o lipsă de performanță se prelungește sau este mai severă decât de obicei, rețeaua se confruntă probabil cu un atac DDoS.
Pentru mai multe detalii scrieți pe adresa: catalin@crucial.ro
21 Decembrie 1989. Europa fierbea. Zidul Berlinului căzuse. ‘Revoluția de catifea’ era în plină desfășurare. ‘Solidaritatea’ din Polonia consolida deja economia de piață. Noi eram ținuți neinformați. Propaganda ceaușistă nu reușea însă să acopere revolta începută la TIMIȘOARA, cu câteva zile mai devreme… Sânge, lacrimi, emoție, împușcături, manipulare, armata e cu noi, sloganuri ad-hoc, televiziunea e cu noi, oameni panicați, oameni disperați, oameni cu speranță, toatea astea acestea le-am trăit pe nerăsuflate. Ore întregi eram bombardați cu informații care mai de care mai noi și mai copleșitoare. Erau primele ore de libertate și noi nu știam ce să facem cu ea. Noi, cei mai mulți, căci existau și unii ce ieșiseră din țară până atunci ce au profitat de mega oportunitățile de piață oferite. Dar asta e alt subiect…
15.000 de minute de emisiuni electorale, peste 200 mitinguri şi sute de întruniri electorale. Este bilanţul alegerilor din anul 1990, primele după aproape o jumătate de veac, în care românii erau chemaţi să-şi aleagă preşedintele. Campania electorală a fost marcată de violente care au făcut înconjurul lumii, e greu să așezi în matcă atâtea energii nefolosite de zeci de ani…. Prima oară am învățat să strigăm. Parcă și acum se aud sloganurile clamate cu disperare atunci:
‘Armata e cu noi! Azi in Timişoara, mâine-n toata ţara! Ceauşescu nu uita/ A venit şi vremea ta! De Crăciun ne-am luat raţia de libertate. Fără violentă! Ieri în Timişoara, azi în toată ţara! Jilava! Libertate! Luptăm! Murim! Dar liberi vrem să fim! Nu ne este frică,/ Ceauşescu pică! Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e! Timişoara, Timişoara!’
Azi, după atâția ani ne strângem mai greu la proteste de stradă împotriva abuzurilor guvernanților…
Au trecut atâția ani să înțelegem că libertatea se cere apărată de abuzuri. Câți ani vor mai trece până să înțelegem ca libertatea nu e gratis? Că ea trebuie alimentată cu spiritul nostru, cu fiecare respirație. Câți ani vor trece până vom întelege că educația este extrem de importantă pentru copiii noștri, dar și pentru noi ca națiune?
Libertatea e cea mai de preț comoară pentru o națiune, dar dacă nu ești conștient de sacrificiile înaintașilor tăi, de datoria ta față de urmașii tăi, libertatea rămâne un diamant ținut în seif, un trofeu prăfuit ferecat într-un muzeu. Libertatea are prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a o lăsa moștenire urmașilor…
Iată că se termină și 2020, un an cel puțin interesant din punct de vedere, politic, economic si sanitar. Nici nu știm dacă s-a inventa un cuvânt care să definească acest an. ”Breaking News” cu morți și persoane internate, știri despre deficitul uriaș, carantina, șomaj, spitalizare, interdicții, etc. Suntem comozi în bula noastră de confort care devine de fapt ca o colivie. Așa află unii la alegeri, că au apărut partide care au intrat în Parlament sau află doar informații care circulă în cercul nostru de prieteni, trecând pe lângă noi informații esențiale. Informațiile astfel filtrate de bula noastră ne aduc la stadiul primar de superficialitate. Profita de această rapiditate cu care noi digerăm informația fix politicienii care au aflat ca nu mai suntem așa atenți pe termen lung la șirul de promisiuni fără acoperire pe care le debitează ei… Așa se face că am ajuns la rândul nostru să votăm oameni superficiali, de calitate uneori dubioasă, politicieni pe care ajungem apoi să îi disprețuim, chiar dacă de multe ori chiar noi i-am ridicat pe acel piedestal… Iar aceasta lehamite va genera absenteismul de la ultimele alegeri, absenteism care tot pe noi ne surprinde. Ce se poate face?
Partidele să se deschidă spre oameni, să discute cu ei, să le înțeleagă nevoile reale, să încerce să îi reprezinte cât mai bine, ținând însă seama de binele general. Comunicarea să aibă loc nu doar în campaniile electorale, să fie continuă și în ambele sensuri.
Oamenii să înțeleagă drepturile și îndatoririle de cetățean, dar mai ales noțiunea de civism și să facă efortul de se informa despre legi, politicienii locali si despre noțiunile de Parlament, Guvern si tot ce presupune interacțiunea cu autoritățile publice locale sau naționale…
Hai să ne mobilizăm cu toții și să ne facem viața mai bună și mai frumoasă, aici la noi acasă! Având in vedere că suntem în secolul vitezei și eu am scurtat textul… să nu vă răpesc prea mult timp! 😊
PS: Nu ne mai subestimați… oricât de ‘superficiali’ ar fi unii, oricând au varianta să își schimbe opțiunea politică sau să nu vină la vot!
Nimic nu poate opri să voteze un om convins că poate influența soarta lumii. Unii oameni știu ce votează. Alții ce li s-a sugerat să voteze. Mulți se decid în cabina de vot.
Numărul de voturi obținute reprezintă numărul celor convinși că trebuie să delege visele lor unor oameni care au propriile lor vise.
Dacă votăm mai mulți, sunt șanse să spulberăm sondajele prost făcute … 🙂
Votul nostru este ca o lanternă ce luminează întunericul. Cu cât suntem mai mulți, cu atât e mai multă lumină… Cu cât luminăm mai mulți în aceiași direcție, cu atât mai bine se vede drumul …
Nu întodeauna există un vot cu inima împăcată.
Acum votează-l pe cel ce nu i se îngroașă obrazul odată cu numărul voturilor… asta poti chiar ușor să-ți dai seama!
O prezența mică la vot înseamnă o distanță mare între promisiuni și realitate…
Dacă nu știi cu cine să votezi când ești în cabina de vot, alege pe cel ce consideri că nu îți poate face rău nici dacă e forțat de împrejurări. Mersul la vot e o obligație civică. Dacă vrei să rămâi în Constanța următorii 4 ani, mergi la vot ! Pentru că cine nu votează, emigrează! (sau trăiește într-o lume a nepăsării)
Dar după aia, chiar nu contează … ce mesaje dai administrației locale. Acum este momentul tău!
Tu ești cerneala cu care se scrie istoria! Tu ești piesa de puzzle care face diferența!
Anul 2019 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele. 2020 a început în forță. Să vedem cum se termină…
Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între Occident și No Mens Land, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între populism extrem și oameni extrem de radicali, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții și luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Hollywood cu mari contraste între creșteri economice record (chiar în UE!!) și scăderi economice record – chiar în acelasi an… scenariu numai bun de ecranizat…
După treizeci de ani de la evenimentele din 1989, România se află în situaţia de a porni, din nou, pe drumul organizării juridice, economice şi politice. După treizeci de ani în care ne-am întrebat ce tip de stat ne dorim să clădim şi ce relaţie trebuie să întreţină acest stat cu proprii săi cetăţeni, se pare că ne dorim o Românie normală, europeană în care drepturile omului sunt respectate și există premizele pentru evoluția personală.
Politică
Practic, dacă ne uităm în oglindă, avem două rânduri de alegeri ce au schimbat ierarhia politică în România încheind guvernarea PSD înainte de termen și au readus după multă vreme aceeași familie politică la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria. 2019 a fost un an cu convulsii în politica internă, care se anunță a fi fost doar repetiția generală pentru închiderea unui ciclu electoral în 2020, cu încă două rânduri de alegeri – alegeri locale și parlamentare, alegeri care vor trasa drumul României în până in 2030 cel mai probabil…
Anul 2019 a fost un an ”de foc”, iar noi încă nu avem condiții de spitalizare pentru marii arși. Chiar sfârșitul de an a fost legat de o pacientă ce a ars pe masa de operație… cercetările fiind în lucru…
Australia arde și nimeni nu poate face mai nimic.
Focul mocnit al războiului se simte și în 2020.
Focarele cunoscute și mai puțin cunoscute le vom simți cum ne vor ”arde” și în 2020. Rachete, drone, arme nucleare… ce mai miroase a praf de pușcă…
Avem nevoie de stabilitate politică și de perspective clare de acum încolo, avem nevoie de reașezarea salariilor și pensiilor, avem nevoie de digitalizarea instituțiilor publice, avem nevoie de condiții de trai mai bune, avem nevoie ca la peste 100 de ani de România Mare să putem să ne creștem copiii aici, în siguranță și cu perspective de dezvoltare personală.
Economie
Sărăcie, risipă și … opulență ar fi sinteza descrierii României zilelor noastre.
Să detaliem puțin. Avem un PIB care deși crește ca Făt-Frumos, este măcinat de un deficit bugetar uriaș, deficit ce va îngropa în datorii generațiile care urnează – mai ales dacă nu este folosit pentru investiții inteligente ( și nu este).
Suntem săraci pentru nu avem bani să mâncăm sănătos, nu avem bani pentru educație ( sistemul este mult subfinanțat), nu avem bani pentru canalizări și gaze la tot românul, nu avem bani pentru autostrăzi – deși vorbim de ele cu patos de zeci de ani, nu avem bani pentru spitale dotale și cu servicii la standarde ridicate. Cu toate acestea facem risipă de bani pe cheltuieli bugetare umflate, risipim resurse umane prețioase – ne pleacă tinerii și creierele de vreo 20 de ani, risipim timp si energie politică distrugând punți de comunicare, risipim resursele energetice uriase de la Marea Neagră – gaze ce așteaptă nu se știe ce…, risipim resursele planetei – nu facem colectarea selectivă a deșeurilor, putem continua mult și bine… Iar despre opulență nu trebuie decât să deschizi Facebook-ul ca să vezi că majoritatea românilor o duc minunat – călătoresc, cumpără produse de larg consum și afișează o bunăstare aparentă care va avea scadența curând. Poate mai curând decât se așteaptă… Miroase criza? Dar despre criză cu altă ocazie… să nu risipim aura de prosperitate de la început de an.
Educație
În 2019 am vorbit de ”România educată” și de importanța educaței dar am dat-o în bară la testele Pisa, avem licee cu promovabilitate zero la bacalureat, am schimbat miniștri nenumărați, am schimbat legislația, ne pleacă copiii imediat după facultate prin alte țări… dar noi vorbim la orice oră despre EDUCAȚIE.
Deși educaţia în România ultimilor 30 de ani a fost constant o „prioritate naţională”, deși sistemul de învăţământ e considerat în România cam singura şansă de ascensiune socială, în condiţiile în care celelalte beneficii sociale nu par a avea un impact major asupra reducerii sărăciei, deși vorbim de 6% din PIB ce ar trebui alocați pentru educație – rezultatele sistemului de învățământ sunt greu de a fi denumite acceptabile.
La testările naţionale din clasa a 8-a de anul trecut, 38% dintre elevii din rural au luat sub nota 5 faţă de 15% în mediul urban. Acest lucru generează diferenţe mari între licee şi chiar inegalități sociale. Mulți copii încă abandonează școala, mulți elevi nu dobîndesc competențele esențiale care ar face diferența pe piața muncii – aceste discrepanțe se mențin și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități… Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers. Si putem vorbi despre educație mult si bine, important e să (o) facem.
Concluzie
În 2020 trebuie să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri și în 2020, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste. Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…
Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.
Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…
Iată câteva gânduri și idei pentru 2020 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!
Anul 2018 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele.
Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între bine și rău, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții si luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Bollywood cu mari contraste între creșteri economice record și decizii politice demne de țări de lumea 3-a, ne uităm uimiți la decizii economice riscante, dar admirăm patriotismul deșănțat de fațadă, ce mai, ne credem buricul civilizației, dar lăsăm oamenii de slabă calitate morala și profesională să ia decizii cel puțin bizare în numele și pentru noi.
Vorbim despre ”România educată”, dar lăsăm educația pe seama analfabeților, vorbim de creștere economică, dar facem studii de fezabilitate, în loc să facem autostrăzi, vorbim de 100 de ani de România ca stat modern, vorbim de re-unirea cu Moldova, dar nu am făcut mai nimic pentru românii de peste Prut, vorbim despre justiție si dreptate la televizor, dar avem parte de multe procese lungi si multa nedreptate – practic avem un contrast mare între aparență și esență.
Am schimbat miniștri precum șosetele, vorbim la televizor de masuri care prăbușesc bursa, impozităm tot ce mișcă, dar nu reușim să creștem gradul de colectare a TVA, discuția populistă despre multinaționale a scăzut investițiile străine în economie, ne confruntăm în continuare cu deficit de forță de muncă în economie.
Cumva, ne luptăm cu UE, dar primim fonduri europene de miliarde, încă nu suntem suficienți de inteligenți să folosim toate resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Aceasta dualitate se manifeste și în războiul dintre palate – Președinția se luptă cu Guvernul, războiul declarațiilor face deliciul presei locale, dar și internaționale, culmea, intrăm în 2019 ca țară care preia președinția Consiliului UE…
Dualismul se menține și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități…
Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers.
Dominația prostiei vulnerabilizează cumva țara din toate punctele de vedere: intern și extern, economic și sanitar, demografic și educațional, instituțional și politic. Paradoxul societății conduse de oameni populiști, care se cațără pe scara socială pe seamă lipsei de civism și atitudine, se bazează pe blazarea societății și a atitudinii mioritice în fața problemelor curente ale țării.
Culmea, omul cu bun simț este forțat să asiste neputincios la deciziile economice și politice, pentru a putea supraviețui în această lume plină de contraste. A încercat in 2018 să protesteze, dar a văzut că, cizma guvernamentală și parlamentară calcă fără milă peste grumazul celor ce nu se apleacă. Aceasta să fie și explicația scăderii numărului de protestatari la tot mai desele abuzuri ale guvernului. Frica de eșec a făcut ca și bruma de civism să se subțieze. Parcă așteptăm ca o mână invizibilă să acționeze pentru noi. O atitudine greșită, spun eu. Trebuie să avem curajul opiniei personale bazată pe argumente. Trebuie să putem spune ce gândim, altfel degeaba au murit oamenii la revoluție…
În 2019 trebuie să sancționăm discursul populist, anti-european, naționalist și xenofob – nu ajută cu nimic. Putem să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri în 2019, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste.
Parcă trebuie făcut un efort și în zona politizării masive din ultimii ani, trebuie să respectăm demonstrațiile publice fără a interveni cu bastoane și gaze lacrimogene, trebuie să învățăm din greșelile înaintașilor, să fim atenți la ce se întâmplă în toată Europa, trebuie să sancționăm discursul autoritar al guvernaților, să arătăm cu curaj greșelile guvernării, practic să devenim cetățeni mai responsabili.
Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…
Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.
Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…
Iată câteva gânduri și idei pentru 2019 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!
