Instabilitate sau macrostabilitate

Catalin Anghel - Instabilitate sau macrostabilitate
Catalin Anghel – Instabilitate sau macrostabilitate

Evenimentele se succed cu repeziciune.
Atentate, atrocități, parade militare fastuoase, declarații incendiare, provocări.
Numai în această săptămână am avut un eveninent sângeros la Nisa și încercarea eșuată de lovitură de stat din Turcia. Asta după ce tocmai se stinseseră ecourile atentatului din Istanbul.
Trăim vremuri fierbinți la propriu și la figurat. Planeta se încinge și creierele ce desenează geopolitica s-au înfierbântat.
Ca să nu mai vorbim de instabitatea economică, a burselor sau a locurilor de muncă.
Avem ceea ce se cheamă o instabilitate globală.
Tentativă de lovitură de stat în Turcia.
Azurul Nisei a fost însângerat. Oare ce va fi mâine ?

Istoria se schimbă radical in fiecare zi !
E clar ca trăim vremuri cruciale.
Cât de subțire e democrația în unele țări afli abia când există lovituri de stat …
Dar e când vorbim de un stat NATO, sau de tari occidentale cu tradiție …
Chiar declarațiile belicoase prim ministrului Turciei nu au ce caută într-o lume normală.
Nu mai exista nicio predictibilitate pentru ziua de mâine.
Democrațiile fragile, lipsa de educație civică și politică și sărăcia au ca rezultante atentatele și loviturile de stat…
Democratiile se manifestă din ce în ce mai pregnant ca dictaturi ale majorității.
Ce poate face România ?
Consistență și seriozitate pe plan extern, muncă serioasă, educație, cercetare, eficiență crescută, infrastructură.
Pe scurt echilibru financiar, economic, dar mai ales social. Combaterea sărăciei și încurajarea antreprenoriatului.
Avem nevoie de investiții. Acum este momentul când putem profita de instabilitatea mondială.
Vom avea oare și conducătorii care să ne conducă prin aceasta noua lume periculoasă ?

Răspunsul este la noi. La majoritatea ce va vota la alegerile parlamentare de la toamnă.
Avem nevoie să ignorăm populismul și practicile de jaf național practicate până acum. Avem nevoie de legi simple și ușor de aplicat. Avem nevoie de un Guvern suplu și cu viziune. Avem nevoie de oameni implicați.
Avem nevoie de un program de țară.
Avem încă o stabilitate fragilă. O putem consolida sau ne va înghiți instabilitatea mondială.
România trezește-te !

Catalin Anghel

 

România 2016. Unde suntem. Ce e de făcut ?

România 2016. Unde ne îndreptam ? Alegeri 2016. Alegeri parlamentare
România 2016. Unde ne îndreptam ?

Suntem cei mai săraci din Europa. Tendința e de polarizare socială. Medicii ne pleacă pe capete.

Mai mult de 3 milioane de salariaţi (65% din totalul de 4,7 milioane) au salarii nete sub de 2.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că sunt plătiţi sub nivelul actual al salariului mediu pe economie.
Doar 7% dintre angajaţii locali au venituri lunare de peste 4.000 de lei net pe lună, adică circa 340.000 de oameni – ceea ce înseamnă ca ne îndreptam spre o polarizare socială.
Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, anual întră în sistem 3.000 de medici și ies aproximativ 3.500, prin migrație, pensionare sau deces.
Asta înseamnă ca noi pregătim medici pentru alții, iar noi pierdem anual 500 de medici la nivel de țară. Atâta timp cât la noi un medic rezident câștiga 400-500 de euro, dar când a depășit granița câștiga de la 4000 în sus…
“Este posibil ca numărul asistentelor medicale plecate la muncă în străinătate în ultimii şapte ani să atingă cifra de 100.000. România este, probabil, cel mai mare furnizor de asistente medicale pe piaţa muncii din Uniunea Europeană, în condiţiile în care sistemul românesc public de sănătate se confruntă cu cel mai mare deficit de asistente medicale de până acum” Viorel Rotilă, Federația Solidaritatea Sanitară.

Dacă vom continua în acest ritm ne vom transforma într-o țară pepinieră de prosperitate pentru alții. Iar cei ce nu au plecat încă se vor zbate pentru supraviețuire. Nu se mai moare de foame, dar se va muri din cauza serviciilor de sănătate subfinanțate, se va trăi pe datorie o perioadă, se vor produce dezechilibre majore în gestionarea bugetului public și va exista tendința de afirmare a populiștilor: cei ce promit lucruri pe care nu le pot realiza, dar care sunt de dorit pentru cei lipsiți de posibilități financiare.
Sistemul de educație este subfinanțat și are dezechilibre majore între cererea de pe piața forței de muncă și oferta educațională. Copiii sunt înregimentați într-un program încărcat unde își pierd creativitatea. Cercetarea practic nu există. A fost în ultimii 25 de ani o risipă bugetară inimaginabilă. Jaful din banii publici ne-a limitat resursele de dezvoltare. Nu avem autostrăzi sau centuri ocolitoare…

Cât vom mai permite să fim conduși de oameni care fac legi doar pentru ei, de aranjamente de culise ce nu vizează prosperitatea semenilor, de trădători care se vând pe doi arginți ?
E vară. Dar trebuie să fie o vară fierbinte. Trebuie să ne pregătim pentru asaltul de a ne recuceri țara din toamnă, la alegerile parlamentare. De a restarta șansele de a ne fi mai bine aici la noi în țară.
Se poate. Avem resurse naturale, avem resurse intelectuale, avem tot ce ne trebuie. Ne mai trebuie viziune și voința de a face totul posibil. Aici și acum. Cu gândul spre viitor. Avem datoria să lăsăm lucrurile mai bine decât le-am găsit. Pentru noi și pentru copiii noștri.
Ce e de făcut ? Implicare, reactivitate la legile strâmbe și la nedreptăți, suflecatul mânecilor și trecut la treabă. La munca deșteaptă. La distribuitia veniturilor naționale mai echitabil. Trebuie educație civică și politică.
E simplu: schimbăm macazul sau plecăm toți din țară. Unul câte unul iar ultimul stinge lumina.

România trezește-te !

Catalin Anghel

Pledoarie pentru viitorul tău !


La vot

Pe 5 Iunie poți alege să ignori alegerile locale, nu vei putea spune niciodată că nu ai știut cât de importante au fost.

Cel mai bun moment să dovedești că ești un bun cetățean este la alegeri. Sigur că ideal este să participi activ la viața cetății mereu. Dar pentru asta unii sunt plătiți să facă tot posibilul ca viața ta si a copiilor tăi să fie pe mâini bune în timp ce tu te bucuri de viață. Ai grijă pe cine lași gardian pentru legile și deciziile luate în numele tău!
Nu poți să te plângi ulterior timp de 4 ani dacă nu ai facut minimul efort de a te informa despre ofertele electorale ale momentului, despre seriozitatea candidaților, despre îndeplinirea promisiunilor partidelor de la ultimele alegeri – pentru a vedea cine a promis fără acoperire doar pentru a accede la funcțiile politice dorite.
Ștampila de vot este ca un buton care poate reseta lumea în care trăim. Alegerea Noastră este cea care ne determină destinul, nu alegerea vecinului de bloc…

Cum facem totuși să recunoaștem ofertele credibile ?

Încă de pe vremea lui Platon se cunoștea faptul că refuzul de a face politică are ca efect imediat faptul că vom ajunge să fim conduși de cei inferiori nouă.
Vedem fiecare dintre noi în jurul nostru probleme în fiecare zi. Adevarata problemă este însă faptul că majoritatea dintre noi nu facem mai nimic ca să ‘rezolvăm’ problema. Așteptăm mereu oameni providențiali care să rezolve problema pentru noi.
De fapt atitudinea noastră este problema !

Populiștii și cei care promit marea cu sarea nu pot fi credibili, ei pot fi excluși din start!
Forța noastră este fapt atitudinea și cunoașterea puterii pe care o avem de a ne face viața mai bună și mai frumoasă chiar aici la noi acasă.
Ne plângem că orașul merge în Directia Greșită? Schimbarea poate fi chiar ‘după colț ‘.
Sigur nimic nu se va schimba, dacă majoritatea noastră nu părăsește confortul fotoliului din sufragerie…
Constănțenii nu ar trebuie să renunțe la Constanța. Nu ar trebui să renunțe la visele de a o duce mai bine aici. De a nu ’emigra’ în capitală, în alte orașe din România sau de a pleca din țară.
Ideile noastre + acțiunile noastre = schimbarea pozitivă pentru noi și copiii noștri.
Cei ce ne-au sărăcit au făcut asta ori de nepricepuți ce erau, ori cu bună intenție. Și au început cu lipsa de educație. Pentru că odată educați oamenii nu mai pot fi manipulați și controlați.

Sigur că nu poți vindeca incompetența si prostia. Dar poți merge merge la vot și schimba pe cei ce nu au performat. Sau au dat-o rău de tot în bară. Să nu mergi la vot înseamnă să-i mai lași să ne prostească încă o tură. Mai poate fi o problema când nu ai cu cine. Dar când ai cu cine, ce scuză mai ai ? Mereu avem tendința să subestimăm influența micilor lucruri. Votul este acel mic lucru care odată exercitat are mari influențe. Și nici o armata nu poate opri o idee! Sau o dorință a oamenilor de a o duce mai bine. Dar numai dacă ne organizam mai bine o putem duce mai bine…

Știți cum e cu mersul la vot? E ca la un concert la care noi ‘cântam’ și alegem cine să fie pe scenă. Dacă nu mergem la vot vom fi obligați să asistăm ulterior la concertul unuia de care nu ne place. Iar dacă nu ne place de niciunul este deschisă calea să trecem noi la ‘microfon’. Implicarea e arma noastră în calitate de cetățeni. Iar votul e ‘glonțul’ de care îți pare mai rău că nu l-ai tras, decât că nu ai nimerit ținta. Iar părerile de rău nu ne țin de cald iarna când nu avem bani de plătit întreținerea. Sau locuri de muncă decent plătite…
Civismul și Politica sunt primele îndatoriri ale noastre de cetățeni implicați și dornici de a lasă copiilor noștri șansa unei vieți mai bune ca a noastră. Viețile noastre încep să se termine atunci când rămânem nepăsători la lucrurile care contează.
Civismul nu este o izbucnire de emoție scurtă și aleatorie, ci o dăruire continuă și o aplecare pentru semeni și comunitate.
Avem o voce. Să o facem auzită!

Îmi cer scuze pentru unele lucruri spuse mai dur. Dar pe 6 Iunie e prea târziu să îți pară rău că nu ai făcut pasul spre lumea ta mai bună !
Și nu uita ca diferența între cine ești și cine vrei să fii este ceea ce faci!
Nu uita și faptul că întreaga lume se dă la o parte din calea celui ce știe unde merge și pe cine Votează.
‘Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei, meriți ceea ce ai!’

Catalin Anghel

 

 

România diluată

România diluată

Diluarea e peste tot. Diluarea identității naționale. Diluarea politică. Diluarea Autorității Statului. Diluarea educației.
Totul s-a diluat în ultima vreme. Diluarea respectului de sine. Diluarea nivelului de trai.
Diluarea credibilității. Diluarea cuvântului.
Parca a venit o apă mare și a diluat tot.

Gata. Mai diluați de atât nu putem fi.
Avem nevoie de esențe tari. Avem nevoie de caractere. Avem nevoie de implicare. Avem stringentă nevoie să ieșim din letargia națională.

România trezește-te !

Voi ne-ați diluat, noi vă evaporăm !
#diluare #româniadiluata

Catalin Anghel

România diluată

Vorbim de note, dar nu vorbim de…

Vorbim de note, dar nu vorbim de

 

Vorbim de note, dar nu vorbim de locuri de muncă.
Vorbim de note, dar nu vorbim de corelarea educației cu cerința pe piață.
Vorbim de note, dar statul nu creează condiții de învățare (mai ales la țară).
Vorbim de note, dar nu vorbim de elevi.
Vorbim de note mari, dar ele nu reflectă neapărat cunoștințele.
Vorbim de note mici, dar nimeni nu întreaba de ce acei copii iau note atât de mici.
Vorbim de note, dar nu facem mai nimic cu profesorii…
Vorbim de note, dar nu creștem productivitatea muncii…

Hai să vorbim de procentul din PIB alocat pentru educație !
Hai să vorbim de cunoștințe !
Hai să vorbim de inovație !
Hai să vorbim de joacă !
Hai să vorbim despe prezent și viitor !
Hai să vorbim unii cu alții !

Hai să acționăm ! Propune și tu creșterea procentului din PIB alocat educației !

Propune și tu schimbarea abordării educației !
Cătălin Anghel

De noi depinde…

image

O țară condusă cu populism, drumul scurt către faliment…

Cum ar suna o întrebare pusă la referendum: ‘Vreți să eliminăm TVA-ul ?’ sau ‘ E obligatorie plata la întreținere?’ Hai să fim serioși …
E greu să faci referendum pe teme fiscale pe o populație asuprită fiscal sau care după zeci de ani de lipsa de fiscalitate urmează să fie fiscalizată. (Cum e cazul Greciei)
E greu oricum să accepți ideea că după ce ai trăit atâția ani cu venituri mari să accepți scăderea lor pe vaza de voluntariat.

Scrie faliment pe orice firmă care produce mai puțin decât consumă. Așa e și la nivel de țară.
Sunt doua variante: ori produci mai mult, ori reduci cheltuilele. Ori crești productivitatea muncii, ori ajustezi salariile.
Se mai pot face reglaje la nivel macroeconomic, se mai pot face redistribuiri în ierarhizarea salariilor, se mai pot alege serviciile pe care le oferă statul cetățenilor lui, se mai poate alege felul in care se redistribuie veniturile obținute de stat, dar toate astea nu se pot face decât dacă se respectă regula – cheltuielile să nu depășească veniturile. Iar gradul de îndatorare al statului să nu depășească în fiecare an ritmul de creștere economică din anul respectiv.

Democrația și statul de drept sunt legate și de gradul de educație civică, economică și politică al majorității populației.
Conducerea prin reprezentanți și votul au ca efect impunerea măsurilor în felul cum gândește majoritatea populației.
Evident ca pe termen scurt pot fi excepții de la regula: ‘întinde-te cât ți-e plapuma‘, dar numai ca excepție și numai pentru a proteja populația de acele mici șocuri economice ce pot destabiliza economia.

Problema e că unii politicieni folosesc aceste excepții ca să păstreze puterea. Și conduc acea țară spre prăpastie cu viteză, ei prostind poporul cu vorbe meșteșugite – vorbe ce merg pe o populație dornică de bunăstare rapidă, fără a face și corelarea acelei bunăstări cu munca inteligentă, cu productivitatea muncii sau cu exploatarea unor resurse specifice.

Tocmai de aceea avem nevoie să fim informați, să facem posibilă creșterea nivului de trai prin implicarea celor ce pot dărui cunoștințe, să respectăm trecutul și viitorul semenilor.

Cine ia deciziile police și economice într-o țară? Politicienii. Cine îi alege pe politicieni ? Noi.

De noi depinde să ne fie mai bine aici în țara noastră! De noi depinde să ne facem viața mai bună! De noi depinde pe cine alegem să ne conducă!

Catalin Anghel

Cândva, fiecare dintre noi trebuie să facă o alegere…

IMG_8199.JPG

Trăim în țara în care fiscalitatea ridicată face ca oamenii Cinstiți să stea la coadă să plătească taxe (așteptând ca cineva să le rezolve cumva providențial problemele), iar Hoții încasează TVA ilegal și fac evaziune râzând în barbă de cei transpiră pentru o pâine amarâtă.
Culmea e că oamenii de Bună Credință înghit în sec și oftează după cavaleri albi ai dreptății, iar Hoții devin și mai agresivi și mai lacomi.

Firmele corecte, ce muncesc să plătească taxe din ce in ce mai mari, sunt clar dezavantajate în fața evazioniștilor și șmecherilor ce ar face orice să fure.
Aproape că ești forțat de stat să intri în Cârdășie cu cei ce se sustrag plății taxelor.

Până când mai suporți omule corect această răsturnare a scării valorilor?
Cât timp vei mai sta impasibil la furtul de țară?

Căci, cu fiecare nedreptate permisă, ne vom pierde în lanul de lipsă de viitor.
România trezește-te!

Cătălin Anghel

Incompetența ucide. Manifest pentru viață !

20130913-131707.jpg

România 2013. Oamenii mor uciși de incompetență. Viața are prioritate!
Oameni mâncați de câini. Persoane decedate în urma inundațiilor. Persoane agresate in trafic. Femei violate în centru orașelor. Se moare de sărăcie. Se moare de foame.
Dacă autoritățile ar fi putut salva un singur om din cei menționati mai devreme, ar fi însemnat ca au făcut ceva. Dar nu, fiecare an care trece aduce cu el tot mai puțină implicare, tot mai puțină activitate de prevenție, tot mai mult populism la autorități, tot mai multi oameni morți din vina nepăsării și a lipsei de respect față de cetățean.
Fiecare an care trece duce la inversarea scării valorilor în societate. Funcțiile de conducere nu se mai câștiga prin competență, se câștigă prin …orice, mai puțin decât criterii de valoare și competență. Cam la orice nivel.
Să plecăm de la nivelul de comune. Primarii au avut la dispozitie bugete prin care să prevină inundațiile prin construirea de diguri. Dar NU au facut-o. Au făcut serbări câmpenești și Ziua Comunei.
În orașe cheltuielile publice sunt indreptate spre orice altceva decât spre Protectia vieții locuitorilor. Mor oameni in trafic. Mor copii mușcati de câini. Hoții fac legea in mijloace de transport în comun. Ți se fură bijuteriile in centru civic. Ți se sparge apartamentul și mașina de câteva ori pe an. Se distrug parcurile și dispar spațiile verzi.
La nivel guvernamental nu mai vorbesc. Se fură viața copiilor nenăscuți încă prin jaful practicat de politicieni schizofrenici care ne reprezintă.

M-am săturat de incompetență. Vreau respect pentru viață!
România Trezește-te ! România Educă-te !

Catalin Anghel, unul dintre românii căruia îi pasă…

PS: la o căutare pe internet a cuvântului incompetență…vei avea o surpriza neplacută. Mai ales cand alegem imagini. Sunt multi oameni care ne conduc destinele. Și multi politicieni.

De ce să protestăm?

20130908-225951.jpg

Cele două motive ( ‘Roșia Montana’ și ‘problema câinilor comunitari’) pentru care protestează zilele acestea oamenii în orașele principale din țară sunt numai vârful aisbergului. Oare de ce protestează oameni din ce în mai mulți zilele acestea ?
Hmmm…poate pentru că minciunile și furturile guvernanților de după revoluție nu mai pot fi așa ușor digerate la micul dejun. Dar ales nu pot fi digerate în fiecare seară la organele de presă ale partidelor de la TV.
Da, ale tuturor politicienilor …să nu se îmbete cu apă rece cei care acum încearcă să se ralieze acum curentului popular protestatar.
Nu poți opri o oală clotită să fiarbă fără să ca cineva să se…frigă! (aviz oamenilor vremelnic la putere)
Nu poți prosti o țară întreagă legat de clauzele total neprietenoase ( ca să nu zic abuzive) cu statul român dintr-un contract făcut în mod clar injust. Ca să ne referim la Roșia Montana. Asta ca să nu spunem că acest contract vine după un șir întreg de potlogarii și contracte de privatizări oneroase făcute de politicienii de până acum.
Nu poți nega realitatea crudă a pericolelor legate de numărul câinilor fără stăpân printre care trecem în fiecare zi. Poate că foametea lor e legată și de foametea noastră, a oamenilor. Sărăcia iubitorilor de câini a transformat animale dragalașe în adevărate fiare ucigașe.
Nu poți promite cu nerusinare în campania electorală niște lucruri, iar apoi să faci total opus fără să fi taxat pentru asta.
Nu poți minți cu seninătate, iar apoi să ai pretenția să vrei susținere când vii să mai propui încă un proiect la fel de mincinos.
Dar parcă protestele se transformă încet, încet în protest antisistem. Partidele actuale au devenit niște găști care lucrează doar pentru interese proprii. Nu mai există oameni de stat, care să pună deasupra intereselor personale și imediate, interesele Naționale și cele pe termen mediu și lung, sau chiar dacă ei există nu sunt cu putere de decizie.
Acesta este poate și șansa noastră de a trăi vreodată într-o țară ca afară.
Dacă acționează și nu doar vorbesc , oamenii uniți in jurul unor idei nu au cum să fie ignorați. Schimbarea vine doar cu implicare!

Internetul și blogurile reușesc să depășească ca și importanță presa tradițională.
De ce ?
1. Libertate de exprimare maximă
2. Concurență reala
3. Viteză de reacție

România Trezește-te!
Hai la protest !

Catalin Anghel – www.facebook.com/catalin.mihai.anghel

MINIMIS sau Golania cu fonduri Guvernamentale / Europene

20130830-183801.jpg

Preambul: Prin noua schema de ajutor de MINIMIS se introduce condiția de a crea pana la finalizarea investiției si de a menține pe o perioada de minimum 3 ani de la finalizarea investiției: cinci locuri de munca, din care cel puțin doua locuri de munca pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de MINIMIS de până la 100.000 euro, inclusiv; șapte locuri de muncă, din care cel puțin trei locuri de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de MINIMIS de la 100.000 euro până la 200.000 euro, inclusiv. ( aceste condiționări sunt și la o parte din finanțările europene)

Speriată de tendințele creșterii șomajului în țările emergente, Europa a aprobat tacit planul Guvernelor care accesează fonduri europene, de a condiționa aceste fonduri de noi angajări. S-au raliat acestei tendințe și guvernele naționale.
Intenția pare generoasă. Dacă nu ar avea efecte fix opuse.
Rostul accesării acestor programe este dezvoltarea companiilor, nu o piatră de moară (cu bătaie pe termen lung): iei acum banii, dar ai afaceri, nu ai, tu trebuie să păstrezi un număr de angajați timp de 2-3 ani sau dai integral banii înapoi.
Practic, te omoară încet și sigur, dar nu azi, pe timpul guvernării noastre. (Sic! )
Hai să vedem ce întâmplă în realitate: în general este facilitat accesul doar firmele cu mai mult personal, care pot plimba angajații de pe o firmă pe alta, pierzându-se din vedere însuși faptul de a se permite dezvoltarea de noi angajări și dezvoltarea de noi oportunități.
Nu mai vorbim aici de evaluarea corectă a proiectelor. Nu mai vorbim aici despre criteriile de selecție.
Iar după 2-3 ani se resetează condiționările și poți să o iei de la capăt. Astfel te îndepărtezi de la obiectivele inițiale generoase : de a ajuta firmele să se dezvolte, încurajând doar speculațiile și nemunca.
Dragilor, vreți să ajutați firmele? Creați condiții de concurență reală, nu mai blocați prin birocrație, impozitați corect si fără discriminări pe toata lumea, încurajați și răsplătiți munca, stimulați consumul.
Statul să gestioneze premizele unui sistem educațional adaptat pieței muncii, să vegheze și să stimuleze investițiile înspre toate zonele țării pentru a nu crea decalaje economice grave. E chiar așa de greu ? Se pare ca da.

România trezește-te !

Catalin Anghel / Constanta

Comentați și pe www.facebook.com/catalin.mihai.anghel