Anul 2019 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele. 2020 a început în forță. Să vedem cum se termină…
Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între Occident și No Mens Land, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între populism extrem și oameni extrem de radicali, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții și luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Hollywood cu mari contraste între creșteri economice record (chiar în UE!!) și scăderi economice record – chiar în acelasi an… scenariu numai bun de ecranizat…
După treizeci de ani de la evenimentele din 1989, România se află în situaţia de a porni, din nou, pe drumul organizării juridice, economice şi politice. După treizeci de ani în care ne-am întrebat ce tip de stat ne dorim să clădim şi ce relaţie trebuie să întreţină acest stat cu proprii săi cetăţeni, se pare că ne dorim o Românie normală, europeană în care drepturile omului sunt respectate și există premizele pentru evoluția personală.
Politică
Practic, dacă ne uităm în oglindă, avem două rânduri de alegeri ce au schimbat ierarhia politică în România încheind guvernarea PSD înainte de termen și au readus după multă vreme aceeași familie politică la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria. 2019 a fost un an cu convulsii în politica internă, care se anunță a fi fost doar repetiția generală pentru închiderea unui ciclu electoral în 2020, cu încă două rânduri de alegeri – alegeri locale și parlamentare, alegeri care vor trasa drumul României în până in 2030 cel mai probabil…
Anul 2019 a fost un an ”de foc”, iar noi încă nu avem condiții de spitalizare pentru marii arși. Chiar sfârșitul de an a fost legat de o pacientă ce a ars pe masa de operație… cercetările fiind în lucru…
Australia arde și nimeni nu poate face mai nimic.
Focul mocnit al războiului se simte și în 2020.
Focarele cunoscute și mai puțin cunoscute le vom simți cum ne vor ”arde” și în 2020. Rachete, drone, arme nucleare… ce mai miroase a praf de pușcă…
Avem nevoie de stabilitate politică și de perspective clare de acum încolo, avem nevoie de reașezarea salariilor și pensiilor, avem nevoie de digitalizarea instituțiilor publice, avem nevoie de condiții de trai mai bune, avem nevoie ca la peste 100 de ani de România Mare să putem să ne creștem copiii aici, în siguranță și cu perspective de dezvoltare personală.
Economie
Sărăcie, risipă și … opulență ar fi sinteza descrierii României zilelor noastre.
Să detaliem puțin. Avem un PIB care deși crește ca Făt-Frumos, este măcinat de un deficit bugetar uriaș, deficit ce va îngropa în datorii generațiile care urnează – mai ales dacă nu este folosit pentru investiții inteligente ( și nu este).
Suntem săraci pentru nu avem bani să mâncăm sănătos, nu avem bani pentru educație ( sistemul este mult subfinanțat), nu avem bani pentru canalizări și gaze la tot românul, nu avem bani pentru autostrăzi – deși vorbim de ele cu patos de zeci de ani, nu avem bani pentru spitale dotale și cu servicii la standarde ridicate. Cu toate acestea facem risipă de bani pe cheltuieli bugetare umflate, risipim resurse umane prețioase – ne pleacă tinerii și creierele de vreo 20 de ani, risipim timp si energie politică distrugând punți de comunicare, risipim resursele energetice uriase de la Marea Neagră – gaze ce așteaptă nu se știe ce…, risipim resursele planetei – nu facem colectarea selectivă a deșeurilor, putem continua mult și bine… Iar despre opulență nu trebuie decât să deschizi Facebook-ul ca să vezi că majoritatea românilor o duc minunat – călătoresc, cumpără produse de larg consum și afișează o bunăstare aparentă care va avea scadența curând. Poate mai curând decât se așteaptă… Miroase criza? Dar despre criză cu altă ocazie… să nu risipim aura de prosperitate de la început de an.
Educație
În 2019 am vorbit de ”România educată” și de importanța educaței dar am dat-o în bară la testele Pisa, avem licee cu promovabilitate zero la bacalureat, am schimbat miniștri nenumărați, am schimbat legislația, ne pleacă copiii imediat după facultate prin alte țări… dar noi vorbim la orice oră despre EDUCAȚIE.
Deși educaţia în România ultimilor 30 de ani a fost constant o „prioritate naţională”, deși sistemul de învăţământ e considerat în România cam singura şansă de ascensiune socială, în condiţiile în care celelalte beneficii sociale nu par a avea un impact major asupra reducerii sărăciei, deși vorbim de 6% din PIB ce ar trebui alocați pentru educație – rezultatele sistemului de învățământ sunt greu de a fi denumite acceptabile.
La testările naţionale din clasa a 8-a de anul trecut, 38% dintre elevii din rural au luat sub nota 5 faţă de 15% în mediul urban. Acest lucru generează diferenţe mari între licee şi chiar inegalități sociale. Mulți copii încă abandonează școala, mulți elevi nu dobîndesc competențele esențiale care ar face diferența pe piața muncii – aceste discrepanțe se mențin și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități… Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers. Si putem vorbi despre educație mult si bine, important e să (o) facem.
Concluzie
În 2020 trebuie să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri și în 2020, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste. Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…
Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.
Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…
Iată câteva gânduri și idei pentru 2020 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!
Nu uitați să urmăriți și http://www.facebook.com/catalin.mihai.anghel/
Catalin ANGHEL
