Un atac Denial-of-Service (DoS) sau un atac Distributed-Denial-of-Service (DDoS) reprezintă încercări rău intenționate de a perturba traficul normal al unui server, serviciu sau rețea prin suprasolicitarea sistemului țintit sau a infrastructurii cu un volum mare de date.
Tipuri de atacuri DoS sau DDoS:
• Atacuri bazate pe volum – obiectivul atacului este de a satura lățimea de bandă a site-ului atacat – (flood UDP, ICMP și alte solicitări cu pachete falsificate). • Atacuri de protocol – acest tip de atac consumă resurse reale ale serverului sau cele ale echipamentelor de comunicații intermediare, cum ar fi firewall-urile și echilibratoarele nivelului de încărcare – (flood SYN, atacuri de pachete fragmentate, Ping of Death, Smurf DDoS etc.). • Atacuri la nivel de aplicație – compuse din cereri aparent legitime, scopul acestor atacuri este de a bloca serverul web – (atacuri reduse și lente, cereri de tip GET / POST, atacuri care vizează vulnerabilitățile Apache, Windows sau OpenBSD etc.).
SOLUȚII
ÎNȚELEGE SERVICIUL – Înțelegeți punctele în care resursele pot fi epuizate și cine este responsabil pentru aceste resurse.
PLAN DE RĂSPUNS – Stabiliți un plan de răspuns pentru atacurile Denial of Service care să includă degradarea treptată a serviciului.
REDUCEȚI SUPRAFAȚA DE ATAC – Minimizați suprafața care poate fi atacată, limitând astfel opțiunile pentru atacatori. Nu expuneți porturi, protocoale sau aplicații de unde nu așteaptă nicio formă de comunicare.
PREGĂTIȚI FURNIZORUL DE SERVICII – Asigurați-vă că furnizorii dvs. de servicii sunt pregătiți să facă față supraîncărcării resurselor și să vă protejeze serviciul.
MONITORIZAȚI ȘI TESTAȚI – Monitorizați atacurile Denial of Service și testați-vă capacitatea de a răspunde.
ÎNȚELEGEȚI SEMNELE DE ÎNGRIJORARE – Simptomele unui atac DDoS includ conectivitate neregulată, încetinirea rețelei sau opriri intermitente ale site-ului web. Dacă o lipsă de performanță se prelungește sau este mai severă decât de obicei, rețeaua se confruntă probabil cu un atac DDoS.
Pentru mai multe detalii scrieți pe adresa: catalin@crucial.ro
Anul 2019 a trecut pe repede înainte cu bune și cu rele. 2020 a început în forță. Să vedem cum se termină…
Să trecem la bilanț: România pare o țară încremenită undeva între Occident și No Mens Land, pe tărâmul făgăduinței, undeva unde internetul este de mare viteză, dar manipularea este la mare modă, undeva între populism extrem și oameni extrem de radicali, undeva între ”fake news” și ”breaking news”, o țară unde decalajul între buda din fundul curții și luxul din casele politicienilor este uriaș. Suntem cumva într-o producție cinematografică de Hollywood cu mari contraste între creșteri economice record (chiar în UE!!) și scăderi economice record – chiar în acelasi an… scenariu numai bun de ecranizat…
După treizeci de ani de la evenimentele din 1989, România se află în situaţia de a porni, din nou, pe drumul organizării juridice, economice şi politice. După treizeci de ani în care ne-am întrebat ce tip de stat ne dorim să clădim şi ce relaţie trebuie să întreţină acest stat cu proprii săi cetăţeni, se pare că ne dorim o Românie normală, europeană în care drepturile omului sunt respectate și există premizele pentru evoluția personală.
Politică
Practic, dacă ne uităm în oglindă, avem două rânduri de alegeri ce au schimbat ierarhia politică în România încheind guvernarea PSD înainte de termen și au readus după multă vreme aceeași familie politică la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria. 2019 a fost un an cu convulsii în politica internă, care se anunță a fi fost doar repetiția generală pentru închiderea unui ciclu electoral în 2020, cu încă două rânduri de alegeri – alegeri locale și parlamentare, alegeri care vor trasa drumul României în până in 2030 cel mai probabil…
Anul 2019 a fost un an ”de foc”, iar noi încă nu avem condiții de spitalizare pentru marii arși. Chiar sfârșitul de an a fost legat de o pacientă ce a ars pe masa de operație… cercetările fiind în lucru…
Australia arde și nimeni nu poate face mai nimic.
Focul mocnit al războiului se simte și în 2020.
Focarele cunoscute și mai puțin cunoscute le vom simți cum ne vor ”arde” și în 2020. Rachete, drone, arme nucleare… ce mai miroase a praf de pușcă…
Avem nevoie de stabilitate politică și de perspective clare de acum încolo, avem nevoie de reașezarea salariilor și pensiilor, avem nevoie de digitalizarea instituțiilor publice, avem nevoie de condiții de trai mai bune, avem nevoie ca la peste 100 de ani de România Mare să putem să ne creștem copiii aici, în siguranță și cu perspective de dezvoltare personală.
Economie
Sărăcie, risipă și … opulență ar fi sinteza descrierii României zilelor noastre.
Să detaliem puțin. Avem un PIB care deși crește ca Făt-Frumos, este măcinat de un deficit bugetar uriaș, deficit ce va îngropa în datorii generațiile care urnează – mai ales dacă nu este folosit pentru investiții inteligente ( și nu este).
Suntem săraci pentru nu avem bani să mâncăm sănătos, nu avem bani pentru educație ( sistemul este mult subfinanțat), nu avem bani pentru canalizări și gaze la tot românul, nu avem bani pentru autostrăzi – deși vorbim de ele cu patos de zeci de ani, nu avem bani pentru spitale dotale și cu servicii la standarde ridicate. Cu toate acestea facem risipă de bani pe cheltuieli bugetare umflate, risipim resurse umane prețioase – ne pleacă tinerii și creierele de vreo 20 de ani, risipim timp si energie politică distrugând punți de comunicare, risipim resursele energetice uriase de la Marea Neagră – gaze ce așteaptă nu se știe ce…, risipim resursele planetei – nu facem colectarea selectivă a deșeurilor, putem continua mult și bine… Iar despre opulență nu trebuie decât să deschizi Facebook-ul ca să vezi că majoritatea românilor o duc minunat – călătoresc, cumpără produse de larg consum și afișează o bunăstare aparentă care va avea scadența curând. Poate mai curând decât se așteaptă… Miroase criza? Dar despre criză cu altă ocazie… să nu risipim aura de prosperitate de la început de an.
Educație
În 2019 am vorbit de ”România educată” și de importanța educaței dar am dat-o în bară la testele Pisa, avem licee cu promovabilitate zero la bacalureat, am schimbat miniștri nenumărați, am schimbat legislația, ne pleacă copiii imediat după facultate prin alte țări… dar noi vorbim la orice oră despre EDUCAȚIE.
Deși educaţia în România ultimilor 30 de ani a fost constant o „prioritate naţională”, deși sistemul de învăţământ e considerat în România cam singura şansă de ascensiune socială, în condiţiile în care celelalte beneficii sociale nu par a avea un impact major asupra reducerii sărăciei, deși vorbim de 6% din PIB ce ar trebui alocați pentru educație – rezultatele sistemului de învățământ sunt greu de a fi denumite acceptabile.
La testările naţionale din clasa a 8-a de anul trecut, 38% dintre elevii din rural au luat sub nota 5 faţă de 15% în mediul urban. Acest lucru generează diferenţe mari între licee şi chiar inegalități sociale. Mulți copii încă abandonează școala, mulți elevi nu dobîndesc competențele esențiale care ar face diferența pe piața muncii – aceste discrepanțe se mențin și la nivel de educație. Avem copii curioși, care pun accent pe cunoaștere și informare, dar și la polul opus, avem lipsă de interes și blazare într-un mediu educațional obosit, unde predomină creta si tabla, unde se pune accent pe acumulare de cunoștințe și nu de abilități… Raportul teorie/practică în școli este 80/20 la sută, însă ar trebui să fie invers. Si putem vorbi despre educație mult si bine, important e să (o) facem.
Concluzie
În 2020 trebuie să ne mobilizăm resursele creative, putem să folosim capitalul important de inteligență privată neutilizat și nemobilizat, trebuie să investim masiv în educație, trebuie să scăpăm de obscurantism și farisei, trebuie să ne folosim inteligent resursele naturale, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm serios de treabă. Avem două rânduri de alegeri și în 2020, putem face un efort de informare astfel încât să alegem în cunoștință de cauză, să înțelegem importanța votului în democrație, pentru a nu asista neputincioși apoi la deturnarea puterii în mâinile analfabeților funcționali sau a partidelor populiste. Ar fi bine să fim atenți la îmbătrânirea populației – fapt ce nu face România atractivă pentru investiții, am putea să mergem pe calea inovației și a investițiilor în cercetare – singurul vector de progres peste medie, trebuie să facem posibilă inversarea migrației prin asigurarea de condiții bune de trai și de dezvoltare personală, trebuie sa folosim tehnologia pentru a accelera învățarea pe bază de e-learning, putem să pregătim mai bine copii noștri pentru meseriile viitorului, putem încuraja mai bine antreprenoriatul local, trebuie să proiectăm deja localitățile pentru ”smart-city” – pentru a avea o viață mai frumoasă și mai ușoară, nu ar fi rău să îmbunătățim sistemul de sănătate, mult depășit, dar și subfinanțat – aici trebuie și noi să înțelegem că serviciile ”premium” de sănătate costă, iar noi trebuie să plătim mai mult dacă ne dorim servicii mai bune și tot așa…
Toate acestea și multe altele pot fi asumate de toată clasa politică la nivel de plan de țară… dar noi trebuie să rămânem vigilenți civic și să forțăm cumva aleșii noștri să-și facă treaba.
Rămâne de văzul dacă vom înțelege cât mai repede că economie fără infrastructură nu există, iar nivelul de trai va fi bun dacă vom face posibila digitalizarea cetățeanului prin programe bune de e-guvernare, dacă asumarea unui plan de educație pe termen lung va fi respectată, dacă reducem birocrația, daca stimulăm procesului de învățare continuă…
Iată câteva gânduri și idei pentru 2020 pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă, aici la noi acasă. Să avem un an cum ne place!
Două, trei partide mari şi cîteva mai mici de diverse culori;
Un mustăcios de Teleorman; un vîrf de dăncil; un pic de tăricean, un ludovic galben, o uniune de legume salvatoare și alte câteva ingrediente mai rare, multe din ele foarte mișcătoare…
O legătură mare de servicii secrete cu urechi fine;
O curte constituţională moale şi bine fragezită;
Doua trei sindicate stafidite;
Condimente :
Apă de ploaie;
Praf în ochi;
Gargară măcinată;
Zeamă de baliverne;
Tupeu vărsat;
Mod de preparare:
Se taie poporul în doua părţi, una bună şi una rea.
Apoi fiecare bucată se taie în două, una bună, una rea, şi tot aşa pînă se formează ” bucatele mici ce pot fi mîncate dintr-o înghiţitură. Se separă apoi bugetarii de nebugetari, medicii de pacienţi, profesorii de studenţi, copiii de părinţi, graşii de slabi, şi se lasă la decantat pînă se ridică la suprafaţă uscăturile.
Acestea se culeg cu atenţie şi se pun deoparte într-un recipient călduţ.
Se scoate vlaga, apoi se reintroduce şi se pune la foc mic, cu zeama de baliverne şi cu praf în ochi, să nu se prindă.
Se acoperă cu un capac mare ca să nu răsufle şi din cînd în cînd se stinge cu puţină apa de ploaie.
Apoi se împănează pe toate părţile cu bucăţele tăiate din celelalte partide.
Se presară deasupra uscături, iar peste se pune vîrful de dăncil şi ‘alde puținul tăricean cu ciolanul în gură şi se lasă la dospit.
Se amesteca ingredientele și, conform rețetei de la TV dau o aromă de democratie.
Celelalte partide se toacă mărunt împreună cu sindicatele şi se învelesc cu servicii secrete.
Apoi se trag în ţeapă şi se păstrează la răcoare.
Din cînd în cînd se gustă şi se reevaluează. Se aşează partidele într-un parlament din teflon cu mânere.
Cel Roșu aceste bine ascuns sub parfum să nu miroase prea tare …usturoiul. Cel galben se zdrobeste bine și se tine la foc calduț. Cel Albastru e aruncat într-un colț unde să nu se audă prea tare gălăgia…
Pe lîngă ele se mai presară două trei partide mici şi bine frăgezite. Se lasă loc și pentru alte ingrediente de import sau cu arome locale.
Restul de partide se presară după gust.
Se dă totul prin curtea constituţională şi se înveleşte cu gargară măcinată.
Se aşează totul peste poporul deja bine dospit şi se dă la copt.
Din cînd în cînd se strînge caimacul de deasupra, cu care se unge bine borhotul şi secăturile de deasupra, iar peste restul se toarnă zeamă de baliverne cu tupeul vărsat.
Iar dacă vreun ingredient mai destupat protestează și se agită prea tare în front – se execută o înăbușire cu aromă de piper și gaze lacrimogene (de la excesul de ceapă desigur).
Apoi se amesteca încă o dată ingredientele și se face un carcalete de nu mai înțelegi gustul.
Se serveşte rece, pe stomacul gol, în Piaţa Victoriei.
În caz de probleme digestive sunaţi la 112.
Sau schimbați radical rețeta.
#retetazilei #politica #catalinanghel #carcalete
PS: acest material este un pamflet și va fi tratat ca atare.
De ce să fac ceva, mai degrabă decât să stau liniștit în banca mea și să aștept ca lucrurile să se schimbe de la sine? Sau, …. să fie schimbate de alții?
De ce să fiu eu cel care ia atitudine, cel care spune ceva, cel care se ridică și acționează în interesul tuturor? De ce?
E greu să știi când să te revolți și să conteze, când este momentul potrivit:
– este ACUM? sau este deja prea târziu?
Bineînțeles că e mult mai ușor să nu te revolți, să-ți spui că nu e momentul potrivit sau că revolta ta nu va conta deloc atâta timp cât ei vor face ce vor!
Și probabil că …așa și este, …sau lucrurile așa vor fi dacă nu vei face nimic în acest sens.
Deci… poți sta liniștit acasă și să te uiți la televizor, unde știrile de la ora 5 îți vor prezenta cazul unui cetățean care s-a dus la protestul din Piața Victoriei la care tu nu ai fost, și a fost bătut de jandarmi și arestat.
…. de ce el a făcut ceea ce tu nu ai făcut ?
De ce nu a stat liniștit acasă și și-a văzut de viața lui? De familia lui?
Probabil,… pentru că a crezut că trăiește într-o țară unde este liber să-și spună părerea!…și și-a dat seama că guvernul și politicienii puterii încearcă să-i fure libertatea și să-i fure țara cu totul ….și a simțit nevoia să se exprime și să reacționeze!
Acest cetățean a realizat că guvernul țării sale a confiscat aspirațiile oamenilor, păcălindu-i încă o dată, acționând acum în slujba unui om cu probleme în justiție.
Până la urmă ajungem să ne întrebăm: când e musai să protestăm?
Parcă nu e prea bine să așteptăm să ajungă cuțitul la os sau …să fie prea târziu.
Dar când regulile politicului au fost abandonate, când clasa politică legiferează prost, când partidul aflat la putere înlocuiește discursul corect cu scuipatul cu boltă, când democrația și instituțiile ei devin opționale, când separația puterilor în stat încetează să mai existe – protestul devine obligatoriu.
”De ce eu?” devine e musai să particip și eu atunci când un partid poate pune o țară pe butuci. Adică atunci când lucrurile stau ca la noi…
Avem nevoie să fim uniți și să fim cât mai mulți! Avem nevoie de reacție la abuzurile guvernanților.
De ce eu?
EU pentru că TREBUIE !….și în viață TREBUIE să faci și lucruri care nu-ți plac, dar TREBUIE făcute!
Eu TREBUIE să fiu acolo dacă vrem să trăim într-o Românie liberă și democratică,
21 Decembrie 1989.
Europa fierbea. Zidul Berlinului căzuse. ‘Revoluția de catifea’ era în plină desfășurare. ‘Solidaritatea’ din Polonia consolida deja economia de piață. Noi eram ținuți neinformați. Propaganda ceaușistă nu reușea însă să acopere revolta începută la TIMIȘOARA, cu câteva zile mai devreme…
Sânge, lacrimi, emoție, împușcături, manipulare, armata e cu noi, sloganuri ad-hoc, televiziunea e cu noi, oameni panicați, oameni disperați, oameni cu speranță, toatea astea acestea le-am trăit pe nerăsuflate. Ore întregi eram bombardați cu informații care mai de care mai noi și mai copleșitoare.
Erau primele ore de libertate și noi nu știam ce să facem cu ea. Noi, cei mai mulți, căci existau și unii ce ieșiseră din țară până atunci ce au profitat de mega oportunitățile de piață oferite.
Dar asta e alt subiect…
15.000 de minute de emisiuni electorale, peste 200 mitinguri şi sute de întruniri electorale. Este bilanţul alegerilor din anul 1990, primele după aproape o jumătate de veac, în care românii erau chemaţi să-şi aleagă preşedintele. Campania electorală a fost marcată de violente care au făcut înconjurul lumii, e greu să așezi în matcă atâtea energii nefolosite de zeci de ani….
Prima oară am învățat să strigăm.
Parcă și acum se aud sloganurile clamate cu disperare atunci:
‘Armata e cu noi!
Azi in Timişoara, mâine-n toata ţara!
Ceauşescu nu uita/ A venit şi vremea ta!
De Crăciun ne-am luat raţia de libertate.
Fără violentă!
Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!
Jilava!
Libertate!
Luptăm! Murim! Dar liberi vrem să fim!
Nu ne este frică,/ Ceauşescu pică!
Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!
Timişoara, Timişoara!’
Azi, după 28 de ani, ne strângem mai greu la proteste de stradă împotriva abuzurilor guvernanților…
A trecut un sfert de veac să înțelegem că libertatea se cere apărată de abuzuri. Câți ani vor mai trece până să înțelegem ca libertatea nu e gratis? Că ea trebuie alimentată cu spiritul nostru, cu fiecare respirație.
Câți ani vor trece până vom întelege că educația este extrem de importantă pentru copiii noștri, dar și pentru noi ca națiune?
Libertatea e cea mai de preț comoară pentru o națiune, dar dacă nu ești conștient de sacrificiile înaintașilor tăi, de datoria ta față de urmașii tăi, libertatea rămâne un diamant ținut în seif, un trofeu prăfuit ferecat într-un muzeu.
Libertatea are prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a o lăsa moștenire urmașilor…
Când? Pe 24.09.2017, ora 17.00 Plecare – Cazino Constanta
De ce Marș pentru Constanța ! ?
Pentru că noi, constănțenii, vrem un oraș mai curat, mai frumos și mai îngrijit.
Pentru că vrem să redăm Constanței și constănțenilor simbolul acestui oraș, Cazinoul nostru cel frumos!
Vrem ca vocile noastre să fie auzite, printr-un marș simbolic care să trezească în inimile cetățenilor spiritul civic și să le aducă aminte că dacă nimeni nu ia atitudine și nimeni nu încearcă să schimbe ceva, atunci nimic nu se va schimba !
Ultimii ani au plasat Constanța într-un con de umbră, nu s-au mai făcut investiții și banii cetățenilor, colectați din prea multe impozite și taxe pe plan local, au fost cheltuiți irațional și împrăștiați hei-rupistic și discreționar, mulți dintre ei nefiind cheltuiți cu folos, prea mulți poate pe cheltuieli sociale,(Subvenții și evenimente lipsite de consistență) sau evenimente cu prețuri supraevaluate.
Vom mărșăluii pașnic, încercând să strângem cât mai mulți cetățeni care se simt parte vie a acestui oraș și care nu sunt indiferenți la suferința lui, suferință pricinuită de lipsa de interes a autorităților față de bunăstarea orașului și a cetățenilor.
Acest demers reprezintă dorința noastră pentru conștientizarea și începutul schimbării modului de gândire a constănțeanului față de propriul oraș, pentru că, cetățeanul trebuie să știe foarte bine care îi sunt drepturile dar și obligațiile, și să mai știe că, dacă vrea și se implică în mod activ, atunci chiar poate să schimbe acest oraș minunat !
Este al doilea marș de acest gen organizat până acum, și dorințele noastre, în afară de trezirea sentimentului civic, sunt simple :
– un oraș mai curat (renegocierea contractului cu firma prestatoare a serviciului de salubritate), pentru că vrem să vedem străzile mai curate, măturate dimineața și spălate seara !
– un oraș mai frumos (renegocierea contractului cu firma responsabilă cu spațiile verzi), pentru că vrem să avem mai multe spații verzi, pline cu flori, care să ne încânte privirea și să ne facă să simțim că trăim într-un oraș european port la Marea Neagră
– un oraș mai îngrijit (implicarea efectivă a primăriei, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziție, respectiv inspectorii din cadrul serviciului de urbanism și a agenților serviciul public de Poliţie Locală în activitatea de verificare pe teren spre rezolvarea problemelor specifice urbei), și aici mă refer la cazurile cerșetorilor prezenți la fiecare colț de stradă sau intersecție, la cazul inventarierii și ținerii sub observație a elementelor de mobilier și decor urban, deteriorarea și înlocuirea sau repararea acestora, semnalată prin rapoarte de monitorizare și coltrol; la semnalarea cazurilor de vandalism, de distrugere, cazuri unde proprietarii anumitor imobile nu își toaletează spațiul verde aferent și nu degajază trotuarul din fața proprieteății, și toate aceste aspecte legate de îngrijirea proprietății și a orașului.
VREM:
– piste de biciclete (urgentarea procedurilor în curs și solutii noi rezultate în urma consultarii cu asociatiile de profil),
– mai multe investiții în cultură (fără a vorbi aici de kitsch si programe inutile),
– accesare fonduri europene (pentru proiectele mari de infrastructură),
– străzi asfaltate – acum, nu peste 10 ani
– parcări amenajate – plata ușoara cu sms / aplicație mobil
– un oraș cu buget participativ – noi să alegem pe ce se cheltuiesc banii
– transparență în cheltuirea banului public
– registrul spațiilor verzi – și respectarea legii privind tăierea copacilor
– reabiliitarea spațiilor de joacă pentru copii și construirea de spații noi mai ales în zonele ce au construcții recente – orașul se mărește zilnic
– o comunicare mai bună cu cetățenii prin serviciile publice locale
– investiții masive în educație și sport (construcții de săli de sport în școlile și liceele care nu au, dotarea școlilor cu aer condiționat și table interactive sau tablete, etc)
– și, binențeles reabilitarea Cazinoului Constanța, simbolul acestui oraș, care a fost lăsat în paragină, în mod deliberat și criminal, de către fosta administrație, care în ultimii 14 ani și-a bătut efectiv joc de acest oraș și toate simbolurile lui !
În încheiere vreau să reiterez ideea că acest marș are un caracter civic, el este pentru noi, pentru constănțenii care sunt nemulțumiți de starea orașului în care trăiesc și vor să schimbe cât mai curând imaginea urbei și modul de viață al constănțenilor:
Pentru că:
Dacă nu noi, atunci cine ? Dacă nu acum, atunci când ?
Mesaje marș:
Constanța nu doarme !
Suntem cu ochii pe voi !
Eu sunt Constanța !
Constanța protestează!
Noi iubim Constanța!
Pagină eveniment
https://www.facebook.com/events/1607883369450373/
Europa fierbea. Zidul Berlinului căzuse. ‘Revoluția de catifea’ era în plină desfășurare. ‘Solidaritatea’ din Polonia consolida deja economia de piață. Noi eram ținuți neinformați. Propaganda ceaușistă nu reușea însă să acopere revolta începută la TIMIȘOARA, cu câteva zile mai devreme…
Sânge, lacrimi, emoție, împușcături, manipulare, armata e cu noi, sloganuri ad-hoc, televiziunea e cu noi, oameni panicați, oameni disperați, oameni cu speranță, toatea astea acestea le-am trăit pe nerăsuflate. Ore întregi eram bombardați cu informații care mai de care mai noi și mai copleșitoare.
Erau primele ore de libertate și noi nu știam ce să facem cu ea. Noi, cei mai mulți, căci existau și unii ce ieșiseră din țară până atunci ce au profitat de mega oportunitățile de piață oferite.
Dar asta e alt subiect…
15.000 de minute de emisiuni electorale, peste 200 mitinguri şi sute de întruniri electorale. Este bilanţul alegerilor din anul 1990, primele după aproape o jumătate de veac, în care românii erau chemaţi să-şi aleagă preşedintele. Campania electorală a fost marcată de violente care au făcut înconjurul lumii, e greu să așezi în matcă atâtea energii nefolosite de zeci de ani….
Prima oară am învățat să strigăm.
Parcă și acum se aud sloganurile clamate cu disperare atunci:
‘Armata e cu noi!
Azi in Timişoara, mâine-n toata ţara!
Ceauşescu nu uita/ A venit şi vremea ta!
De Crăciun ne-am luat raţia de libertate.
Fără violentă!
Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!
Jilava!
Libertate!
Luptăm! Murim! Dar liberi vrem să fim!
Nu ne este frică,/ Ceauşescu pică!
Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!
Timişoara, Timişoara!’
Azi, după 27 de ani ne strângem mai greu la proteste de stradă împotriva abuzurilor guvernanților…
A trecut un sfert de veac să înțelegem că libertatea se cere apărată de abuzuri. Câți ani vor mai trece până să înțelegem ca libertatea nu e gratis? Că ea trebuie alimentată cu spiritul nostru, cu fiecare respirație.
Câți ani vor trece până vom întelege că educația este extrem de importantă pentru copiii noștri, dar și pentru noi ca națiune?
Libertatea e cea mai de preț comoară pentru o națiune, dar dacă nu ești conștient de sacrificiile înaintașilor tăi, de datoria ta față de urmașii tăi, libertatea rămâne un diamant ținut în seif, un trofeu prăfuit ferecat într-un muzeu.
Libertatea are prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a o lăsa moștenire urmașilor…
Sincer, mi-e milă de viitorul Prim-Ministru PSD, dacă nu e Liviu Dragnea. Va trebui să-și asume toate promisiunile populiste ale altora. Și să găsească resurse să o facă sau scuze/motive pentru a nu le face.
Sper totuși, ca orice soluție se va găsi – nu va presupune inflație, creșteri bruște de curs valutar sau creșterea deficitului public peste 3%. Sau mai rău… Deși nu prea văd cum e posibil. Sau aduc Prim-Ministru un Magician! 🙂
Domnule Liviu Dragnea, recunoaște! Ai exagerat ‘un pic’ cu acest plan de guvernare. Prea populist de altfel…și populismul are limitele lui de toleranță!
Parcă și văd discuții în Guvern: ‘Nu știu ce a fost în capul ălora de au promis toate astea. Nu se gândeau ca sună atât de bine că va fi votat PSD cu ambele mâini ? Chiar mă mir de scorul așa mic scos de PSD pentru aceste propuneri !
Lăsând gluma la o parte e momentul să propunem o noua lege de responsabilizare a promisiunilor din Campania Electorală. Un contract cu alegătorul prin care partidul semnează toate promisiunile din campanie, iar daca nu le realizează, rezilierea contractului să aibă clauze punitive pentru partide. Să nu mai poată participa la următoarele alegeri și altele… Propuneți voi!
PS: Eu, în locul domnului Liviu Dragnea, aș ieși deja public și aș recunoaște ‘exagerările’ din campania electorală, mi-aș da demisia din fruntea PSD. Poate așa va scapa guvernul de huiduielile din viitoarele proteste. Pentru că gradul de sărăcie e atât de mare pentru o parte din populația țării, că orice nerespectare a promisiunilor din campanie îi va afecta teribil. Sper de asemeni să nu se mute presiunea fiscală pe companii…
Iar în contextul geopolitic actual…
De ce tu vezi realitatea, dar cu toate astea vezi cum societatea se duce în altă direcție? (Vezi parcursul recent ales și de Bulgaria și Moldova…)
Lipsa educației solide și a bunului simț, dar și sărăcia generalizată îi face pe oameni să fie agresivi cu semenii din jur, fizic sau verbal.
Poate aceasta e una din explicațiile violenței verbale din ultima perioadă. Ea e direct proporțională cu frustrările acumulate de persoane chinuite, private poate de bunătate și creativitate acasă sau în școală, bulversate de haosul din educație și din societatea românească.
Bine, bine, ce e de făcut ? Educație. Dar și educație civică și politică. Creșterea productivității muncii. Oameni potriviți la locul potrivit. Creativitate. Inovație. Tehnologie.
Lipsa politicienilor de caracter, documentați și conectati la tendințele internaționale, lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung, lipsa de responsabilitate, incompetența șefilor numiți politic care au devastat economia, alungarea investitorilor prin cereri absurde de șpagă pentru a le permite să investească, lipsa dotărilor si a finanțărilor în economie, dar mai ales în educație – au condus la cresterea procentului de analfabeti, la apariția unor ‘fabrici de diplome’ iar șpaga a devenit instrument generalizat de a rezolva orice problemă. Mai ales acolo unde există un decalaj între importanța funcției/serviciului și salarizarea oferită.
Ce e făcut ? Implicare. Educație. Atitudine. Am mai scris despre subiect aici…
Pe termen scurt trebuie să fim vigilenți, să ne informăm despre ce variante ne oferă azi societatea, să căutam să fim reprezentați de oameni competenți și de bună credință, iar dacă nu găsim așa ceva să recomandăm noi din cei cunoscuți sau chiar să facem noi pasul acesta.
Iar prima îndatorire este să mergem la vot. Altfel, e ca și cum vedem un incendiu, vedem cum se mărește iar noi trecem nepăsători pe lângă el. Stinge focul celor ce pârjolesc azi economia! Votează !
Eu am ales sa mă implic!
