27 martie 1914 – A fost fondat Comitetul Olimpic Român, recunoscut în același an de Comitetul Internațional Olimpic.
Sportul în societatea modernă reprezintă sau ar trebui să reprezinte evadarea din rutina cotidiană, din stresul activităților obligatorii.
În pelegrinarile mele prin lume am ajuns la un moment dat și pe o insulă din Grecia, în Olympia. Aici, ce sa vezi: oamenii făceau sport în formă organizată încă din 700 î.e.n și au pus bazele a ceea ce va deveni peste ani olimpismul modern.
Olimpismul este azi un factor de apropiere şi de înţelegere între oameni şi popoare, între naţiuni şi state, dincolo de opţiuni politice, religioase etc. Astfel, putem spune, fără a exagera, că azi întreaga mişcare sportivă mondială se orientează în activitatea ei după principiul fundamental olimpic al universalităţii şi nediscriminării. „Sportul este cultură”, susţine filosoful francez Bernard Jev, în măsura în care performanţa sportivului este creaţie.
Spiritul olimpic s-a impus în timp prin promovarea susţinută de valori sportive ( oameni puternici), în prim plan situându-se demnitatea şi respectul omului – ca valoare supremă – cinstea şi corectitudinea sintetizate în Fair Play.
Pentru că, în definitiv, ce este mai important în sport decât Fair Play-ul ?
Majoritatea oamenilor au aspirații în a o duce mai bine, dar nu sunt dispuși să depună efortul necesar pentru asta.
Din păcate nu există scurtături pentru a atinge succesul, nu există o telecomandă și pentru asta. Încă 🙂 Este nevoie să ne antrenăm gândirea pentru A REUȘI.
Dacă facem asta putem să ne atingem scopul propus.
Hai să evidențiem și niște pași necesari:
1. Fixează scopul și motivația care te urnește pe tine. ( trebuie să crezi tu în ideeea ta și in tine)
2. Conștientizează sacrificiul și acceptă-l ca atare. ( înseamnă alocare de timp din timpul tău prețios sau renunțarea la lucruri, bunuri sau obiceiuri …)
3. Descompune scopul în bucați mai mici. ( Obiectivele mari nu se fac deodată, ci in timp )
4. Așteaptă și persistă în obiectivul fixat. ( cu cât visul e mai îndrăzneț, cu atât iți va lua mai mult timp )
Pentru a reuși e nevoie și de sudoarea frunții, dar și de un plan de care să te ții.
Mult Succes !
Act Votat de Sfatul Ţării la 27 martie St. V. 1918.
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!
Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan
Care este paradoxul dreptei? Oamenii care au permis furtul în numele politicii și cu ajutorul politicii, oameni care s-au cocoțat pe umerii oamenilor care plătesc taxe și care își doresc statul minimal – care oferă șanse si nu pomană, oamenii care au fost aroganți cât au fost la putere și care acum vorbesc în numele dreptei de pe poziția de pierzători în alegeri, oamenii aceștia cred ca EI sunt singurii reprezentanți ai dreptei.
Nu cred că felul în care a fost făcută politica în România ultimilor ani – cu bani negri obținuți cu contracte umflate pentru autoritățile publice, cu locuri plătite ale candidaților în alegeri, cu licitarea posturilor publice în cotloanele întunecate ale partidelor actuale ( inclusiv ale celor de dreapta), cu o elită falsă care se dă reprezentantă a poporului – nu cred că acești oameni pot moderniza politica românească și România.
Nu cumva oare ultimele alegeri au sanctionat drastic aceasta așa-zisă dreapta ?
Nu cumva componența actuală a Parlamentului este un semn că oamenii de dreapta – cei care muncesc, trăiesc și plătesc corect taxe in România și aievea vor alta dreapta?
Nu vă lăsați păcăliți de frumusetea discursurilor politicianiste de azi.
Alegeți oamenii care fac, nu pe cei care vorbesc frumos și sforăitor, mai ales in campanii, alegeri sau doar în preajma evenimentelor mediatizate.
Veniți să formăm împreună o clasa politică a oamenilor care le pasă!
Nu confiscați dreapta !
În 21 martie întreaga lume sărbătorește Ziua Internatională a Pădurilor.
Câteva citate :
“Acela care planteaza copaci iubeste si pe altii, nu numai pe el.” Thomas Fuller
“Caracterul este precum un copac, iar reputaţia precum umbra lui. Umbra este ceea ce credem despre el, dar copacul este cel adevarat. “Abraham Lincoln
“Fiecare societate are nevoie de indivizi care sa planteze copaci de mongo, fara sa se gandeasca daca vor apuca sau nu sa manace fructele.” Sadhguru Jaggi Vasudev
Pădurile sunt cele care ajută la reglarea temperaturii pe glob, sunt sursa de oxigen și de substanțe nutritive. Ziua Pădurilor este marcată de 30 de ani și atrage atenția asupra importanței și beneficiilor pentru întreaga omenire. Conceptul de Ziua Internațională a Pădurilor a luat naștere în cadrul celei de a 23-a Adunări Generale a Conferintei Europene privind agricultura, din anul 1971. Puțin mai târziu, în acelasi an, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură a suțtinut ideea, considerând acesta un pas important în conștientizarea publicului cu privire la importanța pădurilor.
Pădurile sunt esențiale pentru viața pe pământ. Ele ne ofera adăpost, umbră în zilele însorite, aer curat și apă. Astăzi când numărul populației pe glob este în creștere, se mărește și necesitatea utilizării produselor forestiere, mărindu-se riscul defrișării pe scară largă a suprafețelor împădurite.
21 Martie e ziua internațională a poeziei. Când vorbim de poezie la ce te gândesti prima oară ? Ce poezie îți place cel mai mult ?
Scrie in comentarii poezia preferată.
Moarte căprioarei
( Nicolae Labiș)
Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit si a curs pe pamânt.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fântâna namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Ma iau dupa tata la deal printre târsuri,
Si brazii ma zgârie, rai si uscati.
Pornim amândoi vânatoarea de capre,
Vânatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tâmpla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa, straina si grea.
Asteptam într-un loc unde înca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni în sirag sa se-adape
Una câte una caprioarele.
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.
Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sânge si pieptul mi-i rosu, de parca
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am sters.
Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!
Ea s-arata saltând si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri înfiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori stinse de cires.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!
Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Îsi ridicase capul, îl clatina spre stele,
Îl pravali apoi, stârnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvâcnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile târzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.
Împleticit m-am dus si i-am închis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: – Avem carne!
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini…
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamânda, bolnava si pe moarte.
Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai fara vânt alearga frunzarele duium!
Înalta tata foc înfricosat.
Vai, cât de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.
Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc, si-as vrea…
Tu, iarta-ma, fecioara – tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeste tata? Manânc si plâng. Manânc!
