Dictatura Partidului Stat

Dictatura partidului stat

Separarea puterilor în stat presupune că puterea statului trebuie împărțită în diferite compartimente cu puteri și responsabilități separate și independente. Cea mai uzitată separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește la majoritatea națiunilor moderne, unde este vorba de puterile legislativă, judiciară și executivă, cu mențiunea că aceste funcții nu au voie să se afle în aceeași mână.

În principiu, separarea puterilor în stat constituie un model de guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi. Toate bune și frumoase, teoretic valabile și in România.

Prin separata transmitere a funcțiilor către parlament, guvern, administrație, precum și către judecători independenți, puterea statului ar trebui să fie ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale statului. În România, peste toate acestea exista și Instituția Președintelui – cu rol de mediere și vegherea respectării separației puterilor și în stat, dar și de reprezentare internă și internațională.

Ce se întâmplă zilele acestea la noi?

Partidul stat PSD, într-o formă de dictatura mascată, își dorește și chiar obține toate aceste puteri in mâna unui singur om / cerc foarte mic de oameni. Să explicăm: partidul a câștigat majoritatea, deci are legislativul. A numit guvernul (îl controlează direct) și vorbim acum și de executiv. Iar schimbarea drastică a legilor pe justiție, odată cu schimbarea oamenilor din sistem și micșorarea puterii președintelui pe numiri / respingeri în legiferare – toate acestea coordonate / subordonate președintelui ce conduce cu o mână forte PSD, fac posibilă apariția statului dictatorial: eu conduc, eu dau legea, eu te condamn.

Despre acest aspect este vorba de fapt în ieșirile masive ale oamenilor la proteste. Încă mulți nu intuiesc, nu conștientizează pericolul acestei dictaturi.

Iar faptul că societatea civilă se opune, că oamenii de afaceri sesizează aberațiile modificării codului fiscal, ca sindicatele văd pericolul din modificările legislative, că guvernul se războiește cu băncile, cu multinaționalele, cu SUA, cu toată lumea care arată cu degetul derapajele partidului stat – toate acestea ne semnalizează neregulile actului de guvernare de azi.

Păcat ca prea puțini oameni din PSD iau atitudine împotriva deraierii de la principiul dialogului și al consultării populare. Dar și depărtarea de la principiul fundamental al democrației: separarea puterilor în stat.

Soluția: demisia domnului Liviu Dragnea și alegeri anticipate. Doar așa putem reclădi încrederea in guvernarea pentru oameni cu respectarea principiilor statului de drept. Știu că nu e ușor să recunoaștem, că multora nu le convine ideea, dar e răul cel mai mic acum.

Ce e de făcut? Civism, implicare, educație și politică. Câte puțin din fiecare. Zilnic.

Oricum, răul a fost făcut și pierderea de imagine si de timp este imensă. Avem măcar șansa unui restart…

Altfel, dictatură scrie pe noi! Și sărăcie …

Catalin ANGHEL

Marș pentru Constanța – A cui este Constanța? Constanța e a Constănțenilor!

Marș pentru Constanța !

Când? Pe 24.09.2017, ora 17.00 Plecare – Cazino Constanta
De ce Marș pentru Constanța ! ?

Pentru că noi, constănțenii, vrem un oraș mai curat, mai frumos și mai îngrijit.

Pentru că vrem să redăm Constanței și constănțenilor simbolul acestui oraș, Cazinoul nostru cel frumos!

Vrem ca vocile noastre să fie auzite, printr-un marș simbolic care să trezească în inimile cetățenilor spiritul civic și să le aducă aminte că dacă nimeni nu ia atitudine și nimeni nu încearcă să schimbe ceva, atunci nimic nu se va schimba !

Ultimii ani au plasat Constanța într-un con de umbră, nu s-au mai făcut investiții și banii cetățenilor, colectați din prea multe impozite și taxe pe plan local, au fost cheltuiți irațional și împrăștiați hei-rupistic și discreționar, mulți dintre ei nefiind cheltuiți cu folos, prea mulți poate pe cheltuieli sociale,(Subvenții și evenimente lipsite de consistență) sau evenimente cu prețuri supraevaluate.

Vom mărșăluii pașnic, încercând să strângem cât mai mulți cetățeni care se simt parte vie a acestui oraș și care nu sunt indiferenți la suferința lui, suferință pricinuită de lipsa de interes a autorităților față de bunăstarea orașului și a cetățenilor.

Acest demers reprezintă dorința noastră pentru conștientizarea și începutul schimbării modului de gândire a constănțeanului față de propriul oraș, pentru că, cetățeanul trebuie să știe foarte bine care îi sunt drepturile dar și obligațiile, și să mai știe că, dacă vrea și se implică în mod activ, atunci chiar poate să schimbe acest oraș minunat !

Este al doilea marș de acest gen organizat până acum, și dorințele noastre, în afară de trezirea sentimentului civic, sunt simple :

– un oraș mai curat (renegocierea contractului cu firma prestatoare a serviciului de salubritate), pentru că vrem să vedem străzile mai curate, măturate dimineața și spălate seara !

– un oraș mai frumos (renegocierea contractului cu firma responsabilă cu spațiile verzi), pentru că vrem să avem mai multe spații verzi, pline cu flori, care să ne încânte privirea și să ne facă să simțim că trăim într-un oraș european port la Marea Neagră

– un oraș mai îngrijit (implicarea efectivă a primăriei, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziție, respectiv inspectorii din cadrul serviciului de urbanism și a agenților serviciul public de Poliţie Locală în activitatea de verificare pe teren spre rezolvarea problemelor specifice urbei), și aici mă refer la cazurile cerșetorilor prezenți la fiecare colț de stradă sau intersecție, la cazul inventarierii și ținerii sub observație a elementelor de mobilier și decor urban, deteriorarea și înlocuirea sau repararea acestora, semnalată prin rapoarte de monitorizare și coltrol; la semnalarea cazurilor de vandalism, de distrugere, cazuri unde proprietarii anumitor imobile nu își toaletează spațiul verde aferent și nu degajază trotuarul din fața proprieteății, și toate aceste aspecte legate de îngrijirea proprietății și a orașului.

VREM:

– piste de biciclete (urgentarea procedurilor în curs și solutii noi rezultate în urma consultarii cu asociatiile de profil),

– mai multe investiții în cultură (fără a vorbi aici de kitsch si programe inutile),

– accesare fonduri europene (pentru proiectele mari de infrastructură),

– străzi asfaltate – acum, nu peste 10 ani

– parcări amenajate – plata ușoara cu sms / aplicație mobil

– un oraș cu buget participativ – noi să alegem pe ce se cheltuiesc banii

– transparență în cheltuirea banului public

– registrul spațiilor verzi – și respectarea legii privind tăierea copacilor

– reabiliitarea spațiilor de joacă pentru copii și construirea de spații noi mai ales în zonele ce au construcții recente – orașul se mărește zilnic

– o comunicare mai bună cu cetățenii prin serviciile publice locale

– investiții masive în educație și sport (construcții de săli de sport în școlile și liceele care nu au, dotarea școlilor cu aer condiționat și table interactive sau tablete, etc)

– și, binențeles reabilitarea Cazinoului Constanța, simbolul acestui oraș, care a fost lăsat în paragină, în mod deliberat și criminal, de către fosta administrație, care în ultimii 14 ani și-a bătut efectiv joc de acest oraș și toate simbolurile lui !

În încheiere vreau să reiterez ideea că acest marș are un caracter civic, el este pentru noi, pentru constănțenii care sunt nemulțumiți de starea orașului în care trăiesc și vor să schimbe cât mai curând imaginea urbei și modul de viață al constănțenilor:

Pentru că:

Dacă nu noi, atunci cine ? Dacă nu acum, atunci când ?

Mesaje marș:

Constanța nu doarme !
Suntem cu ochii pe voi !
Eu sunt Constanța !
Constanța protestează!
Noi iubim Constanța!
Pagină eveniment
https://www.facebook.com/events/1607883369450373/

Grup Civic Facebook – Constanța Protestează

Hastag
‪#‎MarsPentruConstanta ‪#‎ConstantaProtesteaza

Inițiator
Catalin Anghel

Stinge focul! Votează!

Stinge focul Votează

De ce tu vezi realitatea, dar cu toate astea vezi cum societatea se duce în altă direcție? (Vezi parcursul recent ales și de Bulgaria și Moldova…)

Lipsa educației solide și a bunului simț, dar și sărăcia generalizată îi face pe oameni să fie agresivi cu semenii din jur, fizic sau verbal.
Poate aceasta e una din explicațiile violenței verbale din ultima perioadă. Ea e direct proporțională cu frustrările acumulate de persoane chinuite, private poate de bunătate și creativitate acasă sau în școală, bulversate de haosul din educație și din societatea românească.
Bine, bine, ce e de făcut ? Educație. Dar și educație civică și politică. Creșterea productivității muncii. Oameni potriviți la locul potrivit. Creativitate. Inovație. Tehnologie.

Lipsa politicienilor de caracter, documentați și conectati la tendințele internaționale, lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung, lipsa de responsabilitate, incompetența șefilor numiți politic care au devastat economia, alungarea investitorilor prin cereri absurde de șpagă pentru a le permite să investească, lipsa dotărilor si a finanțărilor în economie, dar mai ales în educație – au condus la cresterea procentului de analfabeti, la apariția unor ‘fabrici de diplome’ iar șpaga a devenit instrument generalizat de a rezolva orice problemă. Mai ales acolo unde există un decalaj între importanța funcției/serviciului și salarizarea oferită.

Ce e făcut ? Implicare. Educație. Atitudine. Am mai scris despre subiect aici

Pe termen scurt trebuie să fim vigilenți, să ne informăm despre ce variante ne oferă azi societatea, să căutam să fim reprezentați de oameni competenți și de bună credință, iar dacă nu găsim așa ceva să recomandăm noi din cei cunoscuți sau chiar să facem noi pasul acesta.
Iar prima îndatorire este să mergem la vot. Altfel, e ca și cum vedem un incendiu, vedem cum se mărește iar noi trecem nepăsători pe lângă el. Stinge focul celor ce pârjolesc azi economia! Votează !
Eu am ales sa mă implic!

Catalin Anghel

 

Catalin ANGHEL – Scrisoare de intenție

Catalin Anghel

Scrisoare de intentie

Vă prezint candidatura mea în competiția pentru funcţia de Deputat al Județului Constanța.

Pe parcursul întregii mele activități profesionale am avut ocazia să îmi valorific cu succes calităţile manageriale de decizie şi acțiune. Sunt o persoană cu o gândire strategică şi cu fluenţă verbală, posed spirit practic şi de echipă, de-a lungul timpului am devenit un bun negociator, sunt onest si adaptabil, am inţiativă şi sunt creativ.
Empatia, participarea socială activă, comunicarea, lucrul in echipă sunt câteva din competenţele şi abilităţile sociale cu care mă pot mândri.
Îmi propun ca şi principii care să mă călăuzeasca în Parlamentul României: principiul democraţiei reprezentative, o bună comunicare, întelegerea comunităţii şi implicare în rezolvarea problemelor acesteia, aplicarea şi îmbunătăţirea legii, respectarea drepturilor omului.
Consider că este important să te implici in viaţa socială şi să ai caracter în politică. Și acest lucru l-am și exersat în ultimii ani.
Cred că există printre noi oameni de caracter care se pot implica împreună, sub un crez comun şi care pot face diferenţa pe termen scurt, mediu si lung. Cred că este un drum greu, dar care după caţiva ani îşi poate arăta roadele.

Am venit alături de echipa PNL cu gând curat și am șansa să particip în alegeri şi să demonstrez că se poate face politică şi cu alţi oameni decât cu cei cunoscuţi în prezent, sub puterea dreptei, bazată pe competenţă şi proprietate privată, pe recunoaşterea muncii și răsplatirea efortului personal şi pe implicare.
Îmi doresc un stat puternic, dar corect – bazat pe meritocratie.

Doresc să pun un accent deosebit pe rolul muncii de echipa şi pe scopul declarat de a obţine timp de 4 ani rezultate măsurabile. Capacitatea de a găsi soluţii şi de a mă adapta diverselor situaţii politice şi economice sunt şi ele atuuri ale experienţei și pregătirii mele.
Doresc să mulţumesc celor ce au viziuni asemănătoare şi sper ca împreună să dovedim că se poate! Sunt deschis la propuneri … Ce ziceți, mă susțineți ?
Puterea mea vine doar cu reprezentativitatea dumneavoastră.

Cred că a venit timpul să dispară păpușarii din politică și că este momentul pentru un suflu proaspăt de reprezentare a cetățenilor din Constanța și din România.
Cred într-un stat puternic şi suplu bazat pe decizii transparente şi coerente, condus de o clasă politică echilibrată şi care colaborează pe proiecte naţionale și regionale care să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor. Cred că putem schimba părerea despre politica românească de până acum – bazată în general pe interese personale și discursuri politicianiste, neacoperite de fapte. Cred că putem ieşi din amorţirea discursului de lemn populist şi cred că de noi depinde să ne fie bine la noi în țară.

Numai prin educație civică și politică ne putem depăși condiția actuală, iar prin implicare a electoratului ‘tăcut’, dar care nu s-a simțit reprezentat se poate depăși cercul vicios în care se pare că mergem…această buclă temporală ce ne trimite spre gaura neagră a lipsei de progres și de bunăstare.
Suntem sătui să alegem răul cel mic, vrem luptă pe proiecte, vrem dialog social real, vrem concurență reală și trasparență în achiziții, vrem simplitatea legilor și interacțiunea cu statul să fie minimală și fără umilințe.

Reforma dezvoltării României poate începe simplu: ne uităm în oglindă, vedem ce avem acum bun si rău și luăm decizii corecte atât pentru viitorul apropiat (oameni, locuri de muncă, oranizare, muncă, puncte tari și puncte slabe), cât pentru viitor ( oportunități, infrastructuri, potențial).

Depinde de noi să schimbăm percepția despre politică, de la ”populism“, ”ceartă“ și politicienii care “iau”, către politicieni care ”oferă” cunoștiintele lor economice și experiența lor de viață în favoarea semenilor, îmbunătățindu-le și ușurându-le viața.
Numai cei ce se adaptează la realitațile economice, inovând în același timp pot spera pentru viitor.

Vom găsi liderii care să nu piardă din vedere aceste aspecte? Este o vorba românească : “cum îți așterni, așa dormi !”
Mă bazez pe cetăţenii oneşti care îşi doresc o schimbarea pozitivă în societate.
Având în vedere că sunt un om care crede în proiecte sper sa găsesc mulţi aliaţi pentru proiectele de care România are atâta nevoie.
Duşmanii mei sunt superficialitatea si mediocritatea.
Sunt conştient că există o cerinţă de prospeţime, prospeţime dublată de caracter şi implicare în comunitate.
Îmi doresc legi simple şi simplu de aplicat.
Cred în rezultate bazate pe merit.

“Succesul este să ajungi unde vrei. Fericirea este să îţi placă unde ai ajuns.” (H.Jackson Brown)

Catalin Mihai Anghel
CatalinAnghel.com

Instabilitate sau macrostabilitate

Catalin Anghel - Instabilitate sau macrostabilitate
Catalin Anghel – Instabilitate sau macrostabilitate

Evenimentele se succed cu repeziciune.
Atentate, atrocități, parade militare fastuoase, declarații incendiare, provocări.
Numai în această săptămână am avut un eveninent sângeros la Nisa și încercarea eșuată de lovitură de stat din Turcia. Asta după ce tocmai se stinseseră ecourile atentatului din Istanbul.
Trăim vremuri fierbinți la propriu și la figurat. Planeta se încinge și creierele ce desenează geopolitica s-au înfierbântat.
Ca să nu mai vorbim de instabitatea economică, a burselor sau a locurilor de muncă.
Avem ceea ce se cheamă o instabilitate globală.
Tentativă de lovitură de stat în Turcia.
Azurul Nisei a fost însângerat. Oare ce va fi mâine ?

Istoria se schimbă radical in fiecare zi !
E clar ca trăim vremuri cruciale.
Cât de subțire e democrația în unele țări afli abia când există lovituri de stat …
Dar e când vorbim de un stat NATO, sau de tari occidentale cu tradiție …
Chiar declarațiile belicoase prim ministrului Turciei nu au ce caută într-o lume normală.
Nu mai exista nicio predictibilitate pentru ziua de mâine.
Democrațiile fragile, lipsa de educație civică și politică și sărăcia au ca rezultante atentatele și loviturile de stat…
Democratiile se manifestă din ce în ce mai pregnant ca dictaturi ale majorității.
Ce poate face România ?
Consistență și seriozitate pe plan extern, muncă serioasă, educație, cercetare, eficiență crescută, infrastructură.
Pe scurt echilibru financiar, economic, dar mai ales social. Combaterea sărăciei și încurajarea antreprenoriatului.
Avem nevoie de investiții. Acum este momentul când putem profita de instabilitatea mondială.
Vom avea oare și conducătorii care să ne conducă prin aceasta noua lume periculoasă ?

Răspunsul este la noi. La majoritatea ce va vota la alegerile parlamentare de la toamnă.
Avem nevoie să ignorăm populismul și practicile de jaf național practicate până acum. Avem nevoie de legi simple și ușor de aplicat. Avem nevoie de un Guvern suplu și cu viziune. Avem nevoie de oameni implicați.
Avem nevoie de un program de țară.
Avem încă o stabilitate fragilă. O putem consolida sau ne va înghiți instabilitatea mondială.
România trezește-te !

Catalin Anghel

 

Civism și politica

Civismul și politica nu se exclud, ba chiar se completează ! Avem nevoie de voci care să nu mai permită abuzurile, dar avem nevoie și de specialiști la lucru.

Să trecem la treabă!

Astăzi, mă alătur echipei conduse de Vergil Chitac la PNL Constanța si împreună, vom încerca să aducem schimbarea în sufletele constănțenilor și în inima Constanței!
Așa cum am spus acum mai bine de 2 ani, când am părăsit scena politică militantă, NU AM REGRETAT ȘI NU AM RENUNȚAT să lupt, să construiesc, să vreau, să constat sau să critic și am promovat continuu acele idei și soluții care pot face din România o casă bună și frumoasă! Acum este momentul în care revin pe scena politică, deoarece am întâlnit acea echipă capabilă să aducă schimbarea pozitivă în Constanța.
În ultimii ani mi-am intensificat eforturile personale în a încerca să fac ceva pentru acest loc minunat care spre dezamăgirea noastră, a constănțenilor conștienți, este un oraș lăsat în paragină, un oraș aflat în suferință, bolnav din cauza nepăsarii administrației locale care l-a văduvit în ultimii 25 ani de toate aspectele pozitive ale unui oraș european port la Marea Neagră!
Mă adresez dumneavoastră în calitate de locuitor al acestui oraș și reprezentant al unei generații care încă mai crede că România poate fi schimbată prin bună-credință, seriozitate și competență.
Mi-aș dori pentru Constanța o strategie de dezvoltare durabilă bazată pe viziune economică modernă și viabilă. Acesta ar fi un pas spre realizarea unor investiții care să creeze noi locuri de muncă în orașul nostru, locuri de muncă plătite la un nivel decent și ce nu, chiar locuri de muncă bine plătite.
Mi-e dragă Constanța, și respect oamenii de la care am învățat ce înseamnă demnitatea, hărnicia și seriozitatea.
Numele meu este Cătălin Mihai Anghel, am 43 de ani și sunt legat sufletește de acest oraș, unde mi-am petrecut mare parte din viață, unde lucrez și unde mi-am întemeiat o familie frumoasă.
Sunt Director de Vânzări și Marketing la o importantă firmă de IT și am o bogată experiență în lucrul cu oamenii, în negocierea contractelor, dar și în proiecte cu finanțare europeană.
Lucrând într-un asemena domeniu, am acumulat cunoștințe economice și de management și am învățat ce înseamnă să respecți și să aplici rigorile impuse de legislația europeană.
Mi-aș dori pentru Constanța o strategie de dezvoltare durabilă bazată pe viziune economică modernă și viabilă.
Pare că în politică și în administrație s-au epuizat toate promisiunile și s-au golit de conținut toate discursurile, iar oamenii nu mai au nici răbdarea de a asculta, nici puterea de a le accepta. Poate și pentru că, de prea multe ori li s-au promis multe, și nu s-a schimbat nimic.
Acesta este motivul pentru care doresc doar să lanzez câteva întrebări și să vă provoc să reflectați asupra unor realități cu care vă întâlniți zi de zi: “dacă orașul nostru nu merită mai mult, dacă nu e nevoie de un suflu nou, dacă nu e momentul să se asculte și alte voci?”
Consider că tinerii pot avea un cuvânt de spus, că au răspunsuri la multe dintre aceste întrebări, că au energia de a se implica și capacitatea de a schimba lucrurile în bine.
Rădăcinile, emoțiile, bucuriile și speranțele mele sunt legate de acest oraș, de aceea, nu mi-e indiferent cum arată acest loc, nu mi-e indiferent cum trăiesc oamenii de aici și îmi voi urma până la capăt dorința ca ai noștri copii, să crească și să trăiască într-un oraș civilizat, curat și de care să fie mândrii!

Cătălin Anghel
www.facebook.com/catalin.mihai.anghel

Catalin Anghel

25 de ani de când ne-am luat Porția de LIBERTATE !

IMG_2818.JPG

21 Decembrie 1989.
Europa fierbea. Zidul Berlinului căzuse. ‘Revoluția de catifea’ era în plină desfășurare. ‘Solidaritatea’ din Polonia consolida deja economia de piață. Noi eram ținuți neinformați. Propaganda ceaușistă nu reușea însă să acopere revolta începută la TIMIȘOARA, cu câteva zile mai devreme…
Sânge, lacrimi, emoție, împușcături, manipulare, armata e cu noi, sloganuri ad-hoc, televiziunea e cu noi, oameni panicați, oameni disperați, oameni cu speranță, toatea astea acestea le-am trăit pe nerăsuflate. Ore întregi eram bombardați cu informații care mai de care mai noi și mai copleșitoare.
Erau primele ore de libertate și noi nu știam ce să facem cu ea. Noi, cei mai mulți, căci existau și unii ce ieșiseră din țară până atunci ce au profitat de mega oportunitățile de piață oferite.
Dar asta e alt subiect…

15.000 de minute de emisiuni electorale, peste 200 mitinguri şi sute de întruniri electorale. Este bilanţul alegerilor din anul 1990, primele după aproape o jumătate de veac, în care românii erau chemaţi să-şi aleagă preşedintele. Campania electorală a fost marcată de violente care au făcut înconjurul lumii, e greu să așezi în matcă atâtea energii nefolosite de zeci de ani….
Prima oară am învățat să strigăm.
Parcă și acum se aud sloganurile clamate cu disperare atunci:

‘Armata e cu noi!
Azi in Timişoara, mâine-n toata ţara!
Ceauşescu nu uita/ A venit şi vremea ta!
De Crăciun ne-am luat raţia de libertate.
Fără violentă!
Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!
Jilava!
Libertate!
Luptăm! Murim! Dar liberi vrem să fim!
Nu ne este frică,/ Ceauşescu pică!
Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!
Timişoara, Timişoara!’

Azi, după 25 de ani ne strângem mai greu la proteste de stradă împotriva abuzurilor guvernanților…

A trecut un sfert de veac să înțelegem că libertatea se cere apărată de abuzuri. Câți ani vor mai trece până să înțelegem ca libertatea nu e gratis? Că ea trebuie alimentată cu spiritul nostru, cu fiecare respirație.
Câți ani vor trece până vom întelege că educația este extrem de importantă pentru copiii noștri, dar și pentru noi ca națiune?

Libertatea e cea mai de preț comoară pentru o națiune, dar dacă nu ești conștient de sacrificiile înaintașilor tăi, de datoria ta față de urmașii tăi, libertatea rămâne un diamant ținut în seif, un trofeu prăfuit ferecat într-un muzeu.
Libertatea are prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a o lăsa moștenire urmașilor…

Vezi mai multe și pe pagina de FB www.facebook.com/catalin.mihai.anghel

Despre aroganță și proteste

Protestatarii de azi sunt singura armă împotriva aroganței guvernanților de la putere.
Numai așa vom face posibilă tranziția către o guvernare responsabilă.
Nu va fi guvernarea perfectă niciodată. Nu este nicăieri în lume. Dar măcar nu vom fi conduși de oameni de carton care odată cățărați la putere se cred invincibili.
Și mai este încă ceva. Guvernanților trebuie să le fie frica de Popor, și nu invers.
Altfel, vom avea o țară bogată, stat corupt și oameni săraci.

România Trezește-te ! Hai la protest ! Hai să nu ne lăsăm prostiți !

Catalin Anghel, Constanţa

20130924-104704.jpg

Manifest pentru educație la început de an școlar

20130916-230946.jpg

Stimați domni profesori, stimați părinți, dragi elevi,

Începutul unui nou an școlar este un eveniment încărcat de emoții pentru toți cei care pășesc treptele școlii. Un an de școală este, fără îndoială, o etapă importantă în evoluția personală. Educaţia trebuie să fie centrată pe elev, pe nevoile şi particularităţile fiecăruia. Susțin și eu ideea că “Educația e cea mai puternică armă” pe care o avem pentru a dezvolta România. Pentru a nu îngroșa rândurile șomerilor de peste 10-15 ani eu cred că este important să se abordeze încă de pe acum și partea de educație antreprenorială, deschiderea către dezvoltarea personală și către zona emoțională, dar și abordarea curajoasă a temelor și metodelor colaborative moderne.

Onorați profesori, vă suntem alături ca părinți în efortul zilnic de a-i educa pe acești tineri ce vor fi modelați cu pricepere și răbdare în următorii ani. Este o mare responsabilitate să influențezi destinele acestor elevi care pot face diferența ulterior pe piața muncii din Uniunea Europeană. Pentru că, de ce să nu o spunem, acum concurența nu este numai între școlile dintr-un sat, oraș sau țară, este vorba de o globalizare a forței de muncă. Vor reuși numai cei ce înțeleg acest lucru, se adaptează la cerințele moderne și găsesc soluții în procesul educațional pentru a-l menține la cote înalte.

Stimați părinți, doresc să vă mulțumesc pentru efortul pe care îl faceți în acești ani dificili din punct de vedere economic, dar acest efort nu este zadarnic pentru că, așa cum știți, investiția în educație este singura aducătoare de beneficii pe termen lung. Trebuie să credem despre educația copiilor noștri că este cea mai bună investiție pe care o putem face. Numai cine nu este părinte nu știe cât de greu este formezi frumos personalitatea unui copil. Câtă răbdare și timp alocat, câte eforturi financiare și de adaptare trebuie să depui pentru creșterea armonioasa a copilului tău. Dar și mândria este mare atunci când ai reușit. Cred că trebuie să ne gândim serios și la o școală pentru părinți !

Dragi elevi, orice acțiune pe care o faceți, este de fapt o alegere. Alegem între a pierde timpul sau a învăța. Alegem să iubim școala și să ne jucăm sau să fugim de școală, fugind cumva și de realitate. Sfatul meu: aveți curajul să puneți întrebări. Luați decizii. Nu contează dacă sunt greșite sau nu. Trebuie să știți că și adulții greșesc. Contează să te implici în proiectele școlare sau cele personale. Contează să faceți propuneri de îmbunătățire a orelor. Nici nu știți cât de mult contează să fi un om informat. Acum la școală este momentul vostru de a vă informa cel mai bine. Viitorul vostru se conturează încă de pe băncile școlii. Numai că nu este ușor să vi se comunice acest lucru. Vă doresc o copilărie activă și o adolescență cu pasiuni care să vă schimbe pozitiv viața.

Nu poate avea loc o reformă a societății românești fără o curățire a modului cum se face educație în România. Nu se mai poate să ne mințim la nesfârșit pe noi și pe semenii noștri că avem un învățământ de calitate, dacă nu îl facem noi de calitate.
Educația este cea mai importantă investiție pentru copiii noștri. Fără să investim în educație nu ne vom dezvolta ca națiune.

Vă îndemn la cea mai frumoasă călătorie pe care o realizează omul – cea a cunoașterii.
Când oul e spart de o forță din afara lui, viața încetează. Când coaja e spartă de forța din interiorul oului, viața începe. Toate lucrurile mărețe încep din interior. Întotdeauna.

Vă doresc un an școlar bun, plin de rezultate de care să fiți mândri.
Succes și un an școlar bun tuturor!

Cătălin Mihai ANGHEL

20130916-225912.jpg