Catalin Anghel

Category: analiza politica

  • Tirania nu este niciodată eficientă pe termen lung – și nici populismul care o hrănește!

    Tirania nu este niciodată eficientă pe termen lung – și nici populismul care o hrănește
    Tirania nu este niciodată eficientă pe termen lung – și nici populismul care o hrănește

     

    În istoria omenirii, tirania a luat multe forme, dar niciuna nu a fost cu adevărat eficientă. Deși poate părea, la suprafață, un sistem capabil să impună ordine și disciplină, realitatea este că regimurile autoritare sunt profund ineficiente. O societate bazată pe frică și coerciție nu poate prospera, ci doar supraviețui în tensiune și instabilitate. Dar tirania nu acționează niciodată singură – ea este, de cele mai multe ori, precedată și susținută de populism, acea strategie politică bazată pe promisiuni exagerate, pe crearea unor dușmani imaginari și pe exploatarea emoțiilor colective.

    Populismul – drumul scurt spre dictatură

    Populismul este cel mai periculos aliat al tiraniei. Deghizat în vocea „oamenilor de rând”, “poporul” – populistul își clădește puterea pe promisiuni nerealiste, pe un discurs simplist și pe o retorică anti-elitistă. Acesta nu oferă soluții reale, ci doar vinovați convenabili pentru toate problemele societății. Populismul pregătește terenul pentru regimurile autoritare prin:
    • Exploatarea nemulțumirilor sociale – Populiștii se prezintă drept „salvatorii națiunii”, speculând frustrările economice și sociale ale populației pentru a-și câștiga susținerea.
    • Crearea unor dușmani interni și externi – Fie că este vorba despre minorități/imigranti, instituții democratice sau puteri străine, populismul are nevoie de o țintă asupra căreia să redirecționeze furia colectivă.
    • Simplificarea excesivă a realității – „Ei sunt răii, noi suntem buni.” Populismul elimină orice nuanță din dezbaterea publică, oferind răspunsuri superficiale la probleme complexe.

    Această strategie funcționează doar pe termen scurt. Pe termen lung, populismul eșuează invariabil, fie pentru că nu poate livra ceea ce promite, fie pentru că sfârșește prin a transforma societatea într-un regim autoritar, unde liderul nu mai are nevoie de promisiuni, ci doar de putere absolută.

    De ce regimurile autoritare și populiste sunt profund ineficiente? (Pe termen lung)
    1. Blocarea progresului economic și social
    Statele autoritare și populiste împiedică dezvoltarea economică, deoarece suprimă competiția și libertatea de inițiativă. Fără un mediu deschis, în care ideile noi să fie apreciate și încurajate, stagnarea devine inevitabilă.
    2. Corupția endemică
    În regimurile autoritare, corupția nu este doar tolerată, ci devine un instrument de guvernare. Resursele publice sunt risipite pentru a recompensa loialitatea, iar mecanismele de control sunt folosite nu pentru binele comun, ci pentru consolidarea puterii unei elite restrânse.
    3. Distrugerea încrederii sociale
    Propaganda și frica sunt folosite pentru a diviza societatea, însă efectul pe termen lung este eroziunea completă a coeziunii sociale. Lipsa transparenței și a responsabilității distruge relația dintre stat și cetățeni, iar regimul sfârșește prin a se prăbuși sub greutatea propriilor contradicții.
    4. Revolta inevitabilă
    Nicio tiranie nu durează la nesfârșit. La un moment dat, oamenii încep să recunoască adevărul: că sunt folosiți, manipulați și exploatați. Istoria arată că orice regim care își menține puterea prin frică este destinat, mai devreme sau mai târziu, să cadă.

    Cum combatem populismul și tendințele autoritare?
    1. Educația și gândirea critică
    Populismul și tirania prosperă acolo unde educația este slabă. Un cetățean informat este mai greu de manipulat, iar o societate în care gândirea critică este încurajată nu poate fi păcălită cu promisiuni false și discursuri agresive.
    2. Promovarea dialogului democratic
    Într-o lume tot mai polarizată, este esențial să menținem spații de dezbatere civilizată, unde argumentele să primeze asupra emoțiilor și unde oamenii să poată discuta fără frică de represalii.
    3. Refuzul de a accepta soluții facile
    Orice lider care promite soluții simple la probleme complexe trebuie privit cu suspiciune. Schimbările reale necesită timp, muncă și compromisuri – nu slogane și promisiuni deșarte.
    4. Responsabilizarea liderilor politici
    Instituțiile democratice trebuie întărite, iar liderii trebuie trași la răspundere. O societate în care puterea nu este verificată și echilibrată este o societate vulnerabilă în fața autoritarismului.
    5. Întărirea valorilor democratice
    Libertatea, dreptatea și respectul pentru drepturile omului nu sunt concepte abstracte, ci principii fundamentale care ne protejează de abuzurile puterii. Ele trebuie apărate constant, indiferent de cât de atrăgătoare par soluțiile populiste sau autoritare.

    Practic, TIRANIA nu este doar lipsită de moralitate, ci și profund ineficientă. Ea nu rezolvă problemele societății, ci le agravează. (Pe termen lung)
    Dar înainte ca tirania să se instaleze, populismul îi netezește drumul, exploatând nemulțumirile sociale și manipulând opinia publică. Un regim autoritar poate supraviețui o perioadă prin coerciție și propagandă, dar în final va fi întotdeauna învins de dorința oamenilor pentru libertate.

    Adevărata putere nu stă în controlul absolut, ci în încrederea și colaborarea dintre OAMENI. Pentru a preveni tirania, trebuie să combatem populismul înainte ca acesta să devină un pericol real. Să nu uităm: nu există soluții rapide și miraculoase. Dar există alegeri corecte, responsabilitate și un angajament constant pentru o societate liberă și democratică.
    (Sau e prea târziu?!)
    Catalin Anghel

    #tirania #populism #catalinanghel 

  • Pacea, Granițele și Memoria Selectivă

    Toată lumea vrea pace. E mantra pe care o auzim zilnic, de la politicieni, activiști, jurnaliști și tot felul de lideri de opinie. Dar, curios lucru, puțini se opresc să precizeze pe ce baze ar trebui construit acest ritm. Pacea nu e un concept abstract, nu e doar o pauză între două conflicte – are reguli, principii, tratate, istorie. Iar când vine vorba de Ucraina, memoria unora devine subit selectivă.

    Se vorbește despre negocieri, despre diplomație, despre „așezarea la masă”, dar nimeni nu pare să menționeze granițele . Ceea ce ridică o întrebare fundamentală: nu mai avem principii? A ajuns dreptul internațional un moft? Să vedem ce sa întâmplat până acum, ce tratate au fost semnate și de ce, atunci când vorbim despre pace, trebuie să vorbim și despre dreptate .

    Dezarmarea nucleară a Ucrainei: Promisiuni vs. Realitate

    După destrămarea Uniunii Sovietice, Ucraina a moștenit un arsenal nuclear uriaș , al treilea ca mărime din lume la acea vreme. Dar, în 1994, Kievul a semnat Memorandum de la Budapesta , prin care a fost de acord să renunțe la arme nucleare în schimbul garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite, Marea Britanie și… Rusia.

    Aceste garanții erau clare:

    • Respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.
    • Abținerea de la amenințări sau folosirea forței împotriva Ucrainei.
    • Consultări între semnatari în cazul unei încălcări a acestor angajamente.

    Ce a urmat? În 2014, Rusia a anexat Crimeea. Garanțiile de securitate? Dispărute . Reacția Occidentului? Sancțiuni simbolice. Lumea și-a înghițit propriile angajamente, iar Rusia a înțeles un mesaj simplu: forța primează asupra tratatelor .

    „Pace” fără granite? O farsă periculoasă – dar „pace” fără principii? Unde ne duce?

    Astăzi, când se discută despre pace, cei care strigă cel mai tare acest cuvânt uită esențialul: unde este linia de demarcație? Dacă nu mai contează granițele recunoscute internaționale, atunci de ce ar mai conta orice alt principiu? Dacă în 1994 sa garantat că Ucraina va fi protejată și totuși nu a fost, de ce ar mai avea încredere în alte „promisiuni” făcute astăzi?

    Dar problema nu este doar lipsa respectului pentru frontiere. Problema reală este că pacea, în absența principiilor , devine un instrument al celui mai puternic . Dacă un agresor poate să dicteze regulile sub pretextul păcii, atunci nu mai vorbim despre pace, ci despre supunere .

    Este Ucraina vinovată pentru granițele trasate de URSS?

    Un alt discurs pe care îl auzim frecvent este că „granițele Ucrainei sunt artificiale, trasate de URSS”. Serios? Ucraina este vinovată pentru hotarele desenate de Stalin?

    Dacă e să analizăm ce sa întâmplat cu teritoriile ocupate de Stalin, ar trebui să vorbim despre:

    • Milioanele de oameni deportați în Gulag pentru că se opuneau regimului sovietic.
    • Distrugerea identităților naționale prin rusificarea forțată.
    • Schimbările teritoriale făcute cu forța , fără a ține cont de voința popoarelor.

    Dacă acum acceptăm ideea că „granițele Ucrainei sunt greșite și trebuie corectate”, ce facem cu toate celelalte țări care au fost afectate de expansiunea sovietică? Moldova? Țările Baltice? Polonia? Finlanda? Aplicăm aceeași „logică” și în cazul lor?

    Nu, nu Ucraina este de vină pentru hărțile trasate de Stalin. Dar dacă permitem ca Rusia să refacă granițele după bunul plac, atunci când deschidem o cutie a Pandorei care nu poate afecta și pe noi, și pe oricine altcineva care a avut vreodată de-a face cu imperialismul rus.

    „Referendumurile” rusești – o glumă cinică

    Un alt mecanism prin care Rusia justifică anexările este așa-zisul „referendum” în teritoriile ocupate. Un model simplu:

    1. Invadează un teritoriu și impune o administrație marionetă.
    2. Alungă populația ostilă și aduce coloniști loiali regimului.
    3. Organizează un „referendum” sub amenințarea armelor , unde rezultatul este previzibil – o „majoritate covârșitoare” vrea să fie parte din Rusia.

    Sa întâmplat în Crimeea. Se întâmplă în Donbas, Zaporojie, Herson. Aceasta este noua schimb de cucerire: componenta demografica, elimini o alegere, apoi te prefaci ca oamenii au ales democratic anexarea.

    Dacă acest model devine acceptabil, atunci ce împiedică alte țări să facă la fel? Dacă închidem ochii la astfel de practici, desființăm însăși ideea de stat național suveran. ( Apropos – ce au votat asa-zisii suveraniști legat de  proiectul de lege care permite doborârea dronelor intrate în spaţiul aerian românesc? Uups… s-au opus unei apărari a suveranității țării??)

    Pacea adevărată are reguli. O (le) respectăm sau nu?

    Vrem PACE? Sigur, toată lumea vrea. Dar ce înseamnă asta? Pacea nu poate fi un troc în care o țară să cedează teritorii ca liniștească un agresor. Nu poate fi o afacere în care principiile sunt negociabile. Dacă pacea vine fără dreptate, nu este pace, ci capitulare .

    Așa că, înainte de a mai vorbi despre „soluții diplomatice” și „încheierea conflictului”, hai să nu uităm în istorie, la tratat și la angajamente. Și să răspund sincer: avem sau nu principii? ( în afară de interese…)

    PS: Un tratat de pace presupune, logic, că a existat un război . Dar Kremlinul a evitat să folosească termenul de „război” pentru invazia Ucrainei, preferând expresia „operațiune militară specială” .

    Dacă nu este un război, atunci ce fel de pace se negociază? Pacea vine după conflict recunoscute oficial, între părți care au asumă statutul de beligeranți. Rusia, prin cenzura impusă presei și prin legea care interzice denumirea de „război”, se află într-o poziție paradoxală: nu poate nici măcar să semneze un tratat de pace fără să-și contrazică propriul discurs intern .

    Deci, până la urmă, cum stă treaba? E război sau nu e război? Ori Rusia asumă că a declanșat un război și atunci discutăm despre pace în termenul legal, ori toată retorica despre negocieri și încheierea ostilităților este doar un joc politic menit să câștige timp. hmmm – Cui îi folosește??

    Catalin ANGHEL