Manifestul Generației Informate !

IMG_1704.JPG

Manifestul Generației Informate!
Hai că se poate !

Parcă s-a ridicat un văl în ultima perioadă și românii pot vedea ce s-a întâmplat în ultimii 10-15-25 de ani.
O țară condusă pur și simplu după principiul ‘asa NU’.
Oameni fără nicio calitate și fără scrupul au fost numiți să conducă instituții publice. Partide cu ștaif conduse de afaceriști de carton, mulți dintre ei evazionisti notorii sau pur și simplu hoți cu acte.
Angajările în sistemul de stat se făceau / se fac după criterii obscure, cu pile de la partid și de multe ori pe șpagă.
Avansările în funcții nu au nici o legatura cu meritul și logica.
Distribuția bugetelor de stat nu are nici o legatură cu nevoile societății.
Cheltuirea banului public se face discreționar și cu risipă uriașă. Multe din proiecte se încep și nu se termină. Cele mai multe din fondurile europene au fost direcționate aiurea.
Condițiile de viață și de muncă ale oamenilor din România sunt jalnice. Ești forțat practic să stai la coada să plătești taxe asupritoare, să mergi pe străzi neluminate, să fii batjocorit de controale abuzive, să nu beneficiezi de șanse egale, să nu ai concurența reală pe piața forței de muncă.
Copii nu au locuri in Grădinițe, condițiile din multe scoli sunt insalubre, liceele sunt private de laboratoare și de proiecte concrete, iar universitățile corecte sunt sufocate de concurenta neloială a ‘fabricilor de diplome’ – la toate neexistând o viziune privind învățământul românesc.
Afacerile mici și corecte sunt sufocate de birocrația satului și taxele mari menite să ascundă incompetența actului de guvernare. Investitorii sunt amețiți în hățișul legilor birocratice și ademeniți să cotiteze. Dreptul sfânt de proprietate a fost terfelit de samsari de drepturi litigioase ce au înzecit furtul din avuția națională.
Păduri tăiate sub oblăduirea autorităților. Parcuri dispărute prin retrocedări incredibile. Bănci profitabile devalizate și falimentate.
Minciunile și manipulările de la TV menite să ascundă starea reală națiunii. Cifre statistice parfumate să pară ca avem bunăstare.
Toate acestea se întâmplă unei țări abuzate de oameni fără scrupule ce au profitat de lipsa de vigilență a noastră.
La inceput au fost la moda citatele motivationale, apoi mesajele de încurajare, apoi am descoperit sensul Distribuției de mesaje de ieșit in piața publică.
Și așa ne-am trezit !

Avem varianta implicării și a trebii făcută la timp și calitate. Sau ne lăsam conduși ca și până acum.

România Trezește-te !
Hai că se poate !

Catalin Anghel

Vrem votul electronic și votul prin corespondență!

IMG_1540.JPG

Ne dorim să nu se mai repete niciodată probleme de la ultimele ageri prezidențiale. O soluție este să se adopte rapid în Parlament măsurile privind votul electronic și votul prin corespondență! Pentru orice tip de alegeri…
Distribuie și tu această informație să ajungă la toți românii !

E simplu! Strângem un milion de ‘Semnături’ și vor trebui să țină cont de noi !

Invită și tu minim 3 prieteni si fiecare să invite 3 prieteni !
Da click pe link:
http://www.facebook.com/events/322791734573450

Nu uitați in afara de Like & Share să dați ‘particip’/’join’ la eveniment!
Dar și să invitați din lista voastră de prieteni minim 3 persoane interesate de subiect, care la rândul lor să dea ‘particip’/’join’ și să invite alte 3 persoane!
o campanie Catalin Mihai Anghel .

Hai că se poate !
‪#‎1miliondesemnaturi‬ ‪#‎votelectronic ‬‪#‎votprincorespondenta‬
#catalinanghel

‘De ce suntem săraci ?’

IMG_1129.JPG

În România, ‘1 din 5 tineri nu are loc de muncă, 42% dintre romani sunt în risc de sărăcire’, iar somajul real, nu cel statistic, în zona urbană este aproape triplu față de cel declarat oficial.
Aproape 38% din absolvenţii de liceu şi trei sferturi dintre tinerii în vârstă de cel puţin 19 ani sunt persoane inactive, iar atunci încearcă să îşi caute un loc de muncă, apelează doar la rude sau cunoştinţe.
Tot statisticile mai arată că doar două județe aduc la buget peste 4 miliarde de lei anual, iar în București nu mai există nicio unitate de producție cu peste 1.000 de angajați.
‘Datele arată că majoritatea tinerilor de 19 ani şi peste, mai precis 61% din ei, nu au avut niciodată un loc de muncă. Mai mult, peste jumătate dintre angajatorii români consideră că tinerii de la ţară nu sunt suficient de bine pregătiţi. Doar 46% din tinerii din rural neocupaţi au căutat un loc de muncă în ultimul an, însă doar 10% au primit vreo ofertă de muncă de când nu mai lucrează sau au absolvit o formă de învăţământ. O treime din gospodăriile din mediul rural, sub pragul sărăciei relative Peste 42% dintre gospodăriile din mediul rural în care locuiesc tineri erau sub pragul sărăciei relative în 2011, iar 60% dintre tineri spun că veniturile gospodăriei ajung cel mult pentru strictul necesar. Datele oficiale au indicat o rată a sărăciei relative de 37,1 la sută pentru întreaga populaţie din mediul rural, nu doar pentru gospodăriile care au în componenţă şi tineri.’ (Studiu)
Jumătate din familiile din România nu au niciun salariat în componență, iar o bună parte dintre locuitorii acestei țări au toaletă în curte și case de chirpici sau paiantă. Multe zone sunt moarte din punct de vedere economic, al infrastructurii sau accesului la educație și sănătate…
Iar unii oameni promit lucruri ce nu le pot îndeplini niciodată…și sunt aleși doar pentru ca au un aparat de minciună și manipulare foarte bine pus la punct și pentru că mențin aceasta situație de subszistență a asistaților sociali. Exista o lipsă de interes real pentru egalitatea de șanse și oportunitățile de angajare prin concurență reală sunt foarte reduse.
Taxele mari sunt o piedică pentru antreprenori iar controalele la firme au doar rolul să întrețină economia la negru și să alimenteze conturile politicienilor numiți in funcții de conducere la instituțiile de control. Lipsa de concurență reală pe piața economică a facut să moară mii de firme și sute de mii de locuri de muncă. Aceasta e adevărata problemă a alegerilor actuale (dar și trecute sau viitoare).

De ce suntem săraci ?

Pentru că nu reușim să ne organizăm viața noastră și a celorlalți.
Pentru că nu investim în educație.
Pentru că nu investim în cercetare.
Pentru că nu suntem atenți la oportunități.
Pentru că acceptam lucruri inacceptabile.
Pentru că nu vrem să învățăm din greșeli și din istorie.
Pentru că nu avem șanse egale la angajare.
Pentru că suntem intoleranți.
Pentru că nu muncim eficient.
Pentru că nu muncim inteligent. Pentru că unii nu muncesc deloc.
Pentru că nu avem răbdare să vedem rezultatele venind încet.
Pentru că încurajăm tacit hoția.
Pentru că nu suntem consecvenți.
Pentru că…

Catalin Anghel

Bibliografie:
Studiul “Sărăcia, excluziunea socială şi oportunităţile de muncă în rândul tinerilor din mediul rural”

Votul nostru este ca o lanternă ce luminează întunericul. Cu cât suntem mai mulți, cu atât e mai multă lumină…

Nimic nu poate opri să voteze un om convins că poate influența soarta lumii.
Unii oameni știu ce votează. Alții ce li s-a sugerat să voteze. Mulți se decid în cabina de vot.

Votul este iluzia importanței tale în lanțul trofic …

Numărul de voturi obținute reprezintă numărul celor convinși că trebuie să delege visele lor unor oameni care au propriile lor vise.

Dacă votăm mai mulți, sunt șanse să spulberăm sondajele prost făcute … 🙂

Votul nostru este ca o lanternă ce luminează întunericul. Cu cât suntem mai mulți, cu atât e mai multă lumină… Cu cât luminăm mai mulți în aceiași direcție, cu atât mai bine se vede drumul …

Nu întodeauna există un vot cu inima împăcată. Dar mereu există un om pe care îl putem convinge că ar putea să candideze data viitoare. Ca să avem inima împăcată atunci când mergem data viitoare. Cine mai traiește până data viitoare…

Acum votează pe cel ce nu i se îngroașă obrazul odată cu numărul voturilor…

O prezența mică la vot înseamnă o distanță mare între promisiuni și realitate…

Dacă nu știi cu cine să votezi când ești în cabina de vot, alege pe cel ce consideri că nu îți poate face rău nici dacă e forțat de împrejurări.
Mersul la vot e o obligație civică.
Dacă vrei să rămâi în România, mergi la vot ! Pentru că cine nu votează, emigrează! (sau trăiește într-o lume a nepăsării)
Sau delirează… Dar după aia, chiar nu contează … ce mai debitează!

Cătălin Anghel

IMG_0742.JPG